Portretul-robot al politicianului

Unii sunt de parere ca romanii cu adevarat capabili nu-si pierd vremea cu politica.

Am auzit-o de mai multe ori: chirurgul bun nu-si lasa profesia pentru deputatie, arhitectul a invatat prea multa carte, ca sa-si rateze vocatia la un partid... De aici si generalizarile de tipul: "Romania are destui oameni mari, care insa se tin deoparte", "spiritele luminate asteapta un timp mai bun", "politica altereaza caracterele". Nu-s putini nici cei care, cu amintirea PCR-ului, vad partidele ca niste PCR-uri cu alta palarie. Fapt e ca foarte putini politicieni au devenit modele de demnitate si onestitate. De fapt, nici unul. Ideea ca romanii cu adevarat capabili se tin departe de politica e transferata spre Parlament si e formulata astfel: exista si parlamentari stimabili, insa acestia ori sunt bine crescuti si se tin discreti, ori nu sunt lasati sa se afirme de catre colegii invidiosi si lacomi.

Asa a fost si cu mitul literaturii de sertar. Am socotit ca, atunci cand va avea loc prabusirea comunismului, scriitorii vor scoate din sertare si din ascunzatori marile romane ale vietii de lagar. Problema cu majoritatea politicienilor e ca inca nu-s hotarati pentru o cariera de politicieni. Se multumesc cu patru ani de privilegii. Nu considera politica o meserie, de drum lung, precum avocatura sau profesoratul. Tin cu dintii de partide, doar varstnicii, care nu mai au timp si loc de intors. Ei par devotati muncii politice, dar in fapt nu au un incotro. Fac legi, ca sa-i scoata la pensie pe medici la fel ca pe strungari, dar se tin de scaunul din Parlament si din partid pana ce mor in el. In sondajele de opinie gen "Ce parere aveti despre...", jumatatea goala a paharului e mult mai goala decat cea plina. Romanii care nu fac politica tin la impresia in societate, se poarta ingrijit, nu-s indiferenti la parerea celor din jur. N-as putea numi un politician tot atat de atent cu imaginea sa ca majoritatea semenilor cu care are de-a face zilnic. E posibil ca unii sa isi fi propus un fel propriu de a fi in public, un scenariu al prezentei, dar, daca nu au convins, inseamna ca ori scenariul n-a fost potrivit, ori ei n-au stiut sa-l joace convingator.

Din maniera in care isi conduc partidele, sefii acestora ne spun ca n-au prea multe motive sa se inconjoare cu alte categorii de politicieni. Ca-i prefera pe cei detestati de alegatori, insa obedienti cu stapanii.

Nu stiu cati oameni politici ar putea sa-i convinga pe alegatori ca ei sunt unitatea de masura a calitatii pe scena nationala. Cati devin modele pentru tinerii care intentioneaza o cariera in politica. Stiu mai degraba cum ar fi modelul negativ. Portretul-robot al neavenitului. Ce ciudat, in saisprezece ani sa nu putem fixa un chip al omului politic de incredere, pe al carui cuvant sa punem baza si pe care sa-l dam drept pilda copiilor: Uite, daca vrei sa te faci politician, ca nenea e bine sa fii. Cinste mamei lui care l-a crescut!