Presa postdecembrista: Sub semnul neasezarii

Fenomenul ziarelor de partid

4. Fenomenul ziarelor de partid

Exista totusi un domeniu in care autorul Panoramei are la dispozitie, din belsug, articole-program: cel al presei de partid.

Fenomenul e unul dintre cele mai interesante din anii postdecembristi.

Noua realitate a presei se va dezvalui nu atat in sporul exploziv de publicatii, nu atat in libertatea de a critica Puterea, cat mai ales in aparitia presei de partid.

In primele luni ale lui 1990, practic fiecare formatiune mai acatarii se straduieste sa aiba un oficios. Partidele istorice reinfiinteaza vechile publicatii. PNTCD scoate Dreptatea, PNL, Viitorul.

Ca si-n cazul altor invieri din morti, se insista pe reluarea unui fir intrerupt: vointa ostentativ proclamata, ca si in cazul partidelor istorice, de reintoarcere la anul 1947, cand cele doua formatiuni au fost interzise.

Nu se lasa mai prejos nici nou-infiintatele formatiuni. FSN isi revendica titlul, Dimineata, Partidul Democrat Muncitoresc, Fapta, PDAR, tara. Cand Petre Roman e pe cale de a divorta de FSN-ul iliescist, apare pe piata Azi.

Spre deosebire de perioada de pana la 30 decembrie 1947, presa de partid nu se afirma spectaculos in anii postdecembristi. E una dintre explicatiile agoniei in care intra toate oficioasele. Unele sucomba, altele, desi traiesc, e ca si cum ar fi moarte.

Esecul presei de partid e un fapt unic in istoria gazetariei romanesti. Explicarea lui aprofundata ar merita un studiu aparte.

Cateva ipoteze pot fi insa lansate:
a) presa de partid s-a confruntat de la inceput cu concurenta presei independente.
De regula, oficioasele de partid sunt crancen partizane. In primele luni ale lui 1990 crancen partizana, pana la isterie, e presa independenta. Semnale ale acestei pandemii intelectuale se vad si azi.
In atari imprejurari, presa de partid nu mai starneste nici un interes. De ce sa cumperi Dreptatea PNTCD-ului, cand ura fata de FSN o regasesti din plin in Romania libera?

b) entuziaste la inceput, partidele isi pierd rapid increderea in eficienta oficioaselor.
A fost mai intai realitatea mijloacelor financiare precare. Ziaristii profesionisti trebuie platiti la un nivel corespunzator. In presa independenta se patrundea usor; rentabilitatea investitiei in presa facea ca salariul unui jurnalist sa fie peste medie. O asemenea conditie n-o putea asigura un partid. Competitia dintre formatiuni a inceput sa se duca pentru acapararea televiziunii publice. Ca influenta, un ziar trecea neinsemnat fata de TVR.
De aici neglijarea presei de partid de catre conduceri. Acest adevar e dezvaluit si de faptul ca, spre deosebire de perioada interbelica, ziarul nu e condus acum de o personalitate a partidului.

c) atitudinea politicienilor fata de presa.
Desi pretins democratice, partidele manifesta fata de ziarul propriu pozitia conducerii PCR fata de Scinteia. Redactorii nu sunt priviti ca niste personalitati.
Pentru liderii partidului ei sunt niste subordonati. Trebuie sa le indeplineasca fara cracnire indicatiile.
Chiar de partid fiind, gazetaria isi are mijloacele sale specifice. Scinteia, Scinteia Tineretului, Romania libera isi pierdusera autoritatea prin obligativitatea de a tipari materiale in vecinatatea Darilor de seama.
Asemanator, liderii politici postdecembristi vad in ziarul partidului o simpla gazeta de perete, obligata sa gazduiasca documente mediocre ale formatiunii si articole ce nu sunt altceva decat prelucrari ale documentelor de partid.
Indiferent de cauze, un lucru e sigur. Presa de partid dispare la fel de spectaculos precum a aparut.

Publicatii - stele cazatoare

Cu acribia-i cunoscuta, profesorul Ion Hangiu descopera si reproduce articole-program din toate publicatiile tiparite intre 1989 si 2005. De aici, poate, si surpriza unor cititori de a descoperi titluri de care-si amintesc vag sau pe care chiar le-au uitat.

Anii 1990-1991 au fost cei ai suirii pe bolta succesului a unor publicatii trecute azi in uitare. Alaturi de Expres, Expres Magazin, Zig-Zag Magazin au pornit, au stralucit si au disparut titluri precum: Timisoara, Evenimentul, Nu, Europa, Ordinea, Renasterea banateana, Baricada, Romanul, Tara, Democratia.

O istorie a presei romanesti ar trebui sa le consemneze.

Prezentandu-le datele tehnice si reproducand ceea ce domnia sa crede a fi articolul-program, autorul face o repetitie utila si necesara pentru o posibila Istorie a Presei postdecembriste.

(Din eseul introductiv la volumul "Panorama presei romanesti contemporane. Articole-program de ziare si reviste (22 decembrie 1989-decembrie 2005)" de Ion Hangiu, in curs de aparitie la editura "Historia")

NIMIC NU SE PIERDE
	Martie 1939. La intoarcerea de la Varsovia, Grigore Gafencu, noul ministru al Afacerilor Straine, se adreseaza jurnalistilor romani si straini. Tema conferintei de presa: efortul de a atrage Polonia la politica de aparare a independentei tarilor din centrul si sud-estul Europei.

LUMEA PRIN CARE TREC

Politica "faptelor implinite" "«Faptele implinite» au marcat, incepind din 1857, istoria moderna a romanilor. Marile puteri au fost puse in fata unor rezolvari de situatii si au trebuit sa le accepte. Drumul n-a fost usor, au existat si riscuri, dar destoinica imbinare a curajului si indraznelii cu simtul posibilului a asigurat succesiv si ireversibil drumul ascendent al natiunii moderne romane." Aceasta e una dintre tezele fundamentale ale cartii lui Dan Berindei, "Societatea romaneasca in vremea lui Carol I (1866-1876)". O carte, poate, prea burdusita de date reci, doar insiruite, fara incercarea de a stoarce din ele propozitii generale. Dubla alegere a lui Cuza, inlaturarea lui Cuza, aducerea Printului strain, promulgarea unei constitutii democratice - sunt cateva din momentele in care Romania a pus Puterile Garante - Anglia, Austria, Franta, Prusia, Rusia, Italia si Turcia in fata faptului implinit. Cum a fost posibila o asemenea politica? Dan Berindei raspunde: - marile puteri erau obligate sa ia hotarari prin consens cu privire la Romania. Intre ele existau disensiuni crancene. Sprijinindu-se pe unele intr-un moment, pentru a le contracara pe altele, trecand de partea celorlalte intr-un alt moment, Romania a reusit sa evite o punere la punct dezastruoasa din punctul de vedere al fiintei sale nationale. - marile imperii din jur se gaseau pe partea descendenta a existentei lor. Aparent, erau infloritoare si nemuritoare. In realitate, erau roase de boli interne fatale, care aveau sa le surpe nu peste mult timp. Eu insa as adauga un alt motiv, poate nu dintre cele mai incantatoare pentru vanitatea noastra nationala: Romania nu era importanta sau, ma rog, importanta crucial pentru nici una din Marile Puteri. Daca unul dintre momentele faptului implinit ar fi pus la indoiala interesele vreunui imperiu din jur, sunt sigur ca acesta ar fi intervenit fara sa sovaie, pentru a ne aduce la ordine. Dovada azi: ceea ce se ingaduie Coreii de Nord - sa posede arma nucleara in chip real - nu i s-a ingaduit Irakului nici macar in chip virtual.

BARFE

Salubritatea romana Spicuite din "Bolile si istoria", eseu dedicat de F. Cartwright si M. Biddiss locului si rolului bolilor (celor infectioase, indeosebi) in istoria omenirii: Sanatatea publica si salubritatea din Roma anului 300 inainte de Hristos erau superioare celor din Evul Mediu si Renastere. Roma avea un sistem de canalizare, numit Cloaca Maxima, cum nu vor beneficia Londra si Parisul de peste 1.000 de ani. In Occidentul de peste 1.000 de ani, jupanesele faceau in lighean, pe care-l aruncau apoi, pe fereastra, direct in strada. In jurul anului ’70, sub domnia lui Vespasian, la Roma s-a ridicat un WC public cu pisoar de marmura. Orice cetatean al Romei putea sa-si satisfaca nevoile contra unei sume modice. Londra a beneficiat de o asemenea institutie abia in 1851, cu prilejul Marii Expozitii Universale! A fost nevoie de 2.000 de ani pentru a ajunge la nivelul Romei antice. Cetatea-far a Antichitatii era alimentata cu apa prin sase apeducte, primul construit in 312 inainte de Hristos. In anul 100 al erei noastre, apeductele transportau spre Roma un miliard de litri de apa zilnic, jumatate din cantitate fiind pentru baile publice. Baile lui Caracalla, din anul 200, primeau 1.600 de clienti simultan, iar cele ale lui Diocletian aveau 3.000 de incaperi. Cu doua mii si ceva de ani in urma, fiecarui cetatean roman ii reveneau 200 de litri de apa zilnic. O cantitate pe care putine orase ale lumii de azi si-o pot permite. Azi, in era zborurilor in Cosmos si a navigatiei pe Internet.

UN SECOL IN IMAGINI
	1998. Procurorul independent Kenneth Starr se adreseaza jurnalistilor in afacerea Monica Lewinsky