Proverbele santului

Zicerile unor oameni, care ma impresionau in copilarie, mi-au ramas in minte nu fiindca erau destepte si deslusite, ci, dimpotriva, ermetice.

Unul dintre vecinii nostri, un ins rufos si matahalos, umbland tot timpul cu o sticla de bere in mana, ma privea binevoitor, ma batea protector pe crestet, ca atunci cand te pregatesti sa spui o vorba indelung dovedita de practica, dar pe care tancii nu pot inca s-o priceapa, si-mi zicea: O viata are omul si o gaura-n cur.

Mi se spunea Broscoiul, fiindca aveam obiceiul sa casc ochii mari cand luam aminte la ce vorbeau varstnicii. Ai priceput, ma Broscoiule?, ma intreba vecinul, dupa care se ducea pe sant, unde se saluta ceremonios cu alti rufosi cu sticlele de bere in mana. Cand cheflii cartierului paraseau santul din fata bodegii, ca sa se adune pe santul din fata altei bodegi, ma uitam la fundul enorm al grasului, gandind ca zicala trebuia sa aiba ea un schepsis, de moment ce existau si astfel de funduri. Daca mai tarziu am devenit un Toma necredinciosul e si din cauza ca am crezut cu sfintenie in tot ce mi s-a spus cand eram mic. Cand o ineptie de betivi trecea din gura in gura, avand aprobarea ceremonioasa a tuturor - Asa e! Ca bine le mai spui! - , nu aveam nici o indoiala ca existenta era in principal si in ultima instanta o chestiune de fund.

Mi-am holbat ochii mei de broscoi dupa toate dosurile de seama ale mahalalei, asteptand cu o tenacitate de habotnic ziua in care credinta avea sa-mi fie rasplatita cu o iluminare. Ziua in care toate proverbele saracilor cu care cresteam aveau sa ma scoata la o concluzie, la fel de consolatoare ca aceea cu care ma inarma, ca sa lupt cu viata, vecinul nostru cu fundul mare.

Proverbele, zicalele, vorbele care fac cariera au, in ceasul lor dintai, un autor si un loc de nastere. Unele raman valabile doar intr-o zona, intr-un judet, intr-un sat. Cand am mai crescut, i-am auzit si pe altii zicand "O viata are omul" dat numai atat. Fara jumatatea de propozitie care imbogateste concluziv, fara drept la replica, prima afirmatie. S-ar putea sa nici nu fi fost o zicala a cartierului, ci numai una a santului, unde se adunau la o bere filozofii destinului anal.

Peste ani, intorcandu-ma din cand in cand acasa si interesandu-ma de unul si de altul din cunoscutii familiei, am aflat ca vecinul cu fundul mare n-o mai duce mult, ca e slab ca un tar si ca, in urma unei operatii de anus contra naturii, poarta un brau, zace pe un scaun in fata portii si se uita dupa oameni cu o privire lunga de milog. Asa-i cand e sa n-ai noroc! Te nasti prost, creezi totusi o zicere, cu sansa de a ajunge in patrimoniul paremiologic national, dar te imbolnavesti, dracu’ s-o ia de viata, chiar la subiectul sacru al intelepciunii tale! Mai trist nici ca se poate inchipui.