Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Exact acum o lună, în 18 februarie, demonstraţia din centrul Kievului a fost cuprinsă de violenţe soldate cu zeci de morţi. Euromaidanul concentra eforturi diplomatice fără precedent. Acordul de conciliere dintre demonstranţi şi Ianukovici a fost girat de câţiva miniştri de externe dar valul mulţimii dezlănţuite l-a transformat într-o simplă hârtie. Noua putere, legitimată de aprobarea militanţilor din Maidan, s-a grăbit să anuleze legea de folosire a limbii ruse, dar şi a minorităţii române. Reacţia Rusiei a luat foarte repede contur, imediat după 23 februarire, ziua încheierii Jocurilor Olimpice de Iarnă. Lovitura a fost rapidă şi executată cu sânge rece. Crimeea şi-a declarat independenţa şi, din 18 martie revine la “Maica Rusie”.
Actul de “recuperare” a unui teritoriu la care ruşii nu au renunţat niciodată, de un interes militar major pentru flancul sudic al Federaţiei, a fost anunţat de Putin într-o manieră desprinsă din tradiţia imperială. Liderul de la Moscova a promis că foamea de teritorii a Rusiei este potolită de Crimeea. Kissinger, fostul secretar de stat al SUA, analizând istoria acestei ţări uriaşe spunea că ea este “liniştită” dacă digeră câte “o Belgie” anual. Meniul pe 2014 a fost servit. Te întrebi dacă Euromaidanul de după 18 februarie a fost gândit ca o trambulină pentru discursul Ţarului din 18 martie.
Cine a căzut în capcană?
Europa, reîntoarsă brusc la Războiul Rece? SUA, implicată într-un conflict pe nepusă masă?
Ucraina, cu stabilitatea şubrezită sau Rusia “reintregită”?
