x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Război în Gaza

Război în Gaza

de Cristian Crisbăşan    |    17 Iul 2014   •   12:15

Joi, 17 iulie 2014, Israelul și Organizația palestiniană Hamas au ajuns la un acord temporar de încetare a focului, pe motive umanitare, după mai bine de o lună de când un simplu caz de competența poliției a fost transformart prin propagandă și mistificare într-un război împotriva poporului palestinian. Incidentul care a dus la armistițiu a fost uciderea pe 16 iulie a patru copii palestinieni (9-11 ani). O salvă de tun de pe un vas israelian de război aflat în largul coastei i-a ucis pe copii chiar pe plaja din fața Hotelului Al Deira din Fâșia Gaza - sediu al jurnaliștilor străini, mulți dintre ei aflați la geamuri și balcoane. Știrea, cu imagini, a ajuns imediat pe rețelele de socializare. Incidentul nu a mai fi putut fi ascuns în oala "victimelor colaterale de război". Armata israeliană a anunțat sec că cei 4 copii au fost confundați cu "luptători palestinieni care fugeau"! Într-o lună de război, au fost uciși aproape 200 de palestinieni, dintre care zeci de copii și au fost răniți mii de oameni. Asta în timp ce rachetele trase de Hamas ca ripostă de apărare au făcut o singură victimă în Israel.

De unde a început totul? În noaptea de 12 iunie 2014, trei adolescenți israelieni au dispărut răpiți în West Bank. În aceeași noapte, cum avea să se dovedească ulterior, au dispărut și 2 foști militanți Hamas. Forțele israeliene au declașat o acțiune de căutare de mare amploare. Pe 15 iunie premierul israelian a acuzat public Hamas de răpire, dar fără să aibă dovezi clare în acest sens - acuzație negată imediat de Hamas iar pe 22 iunie și de către președintele palestinian. Pe de altă parte, trei organizații teroriste jihadiste (Al-Aqsa, Ahrar Al-Khalil și Hezbollah) revendicaseră răpirea, dar comunicatele lor au fost ignorate. Pe 30 iunie, după ce 8 zile propaganda și acțiunile israeliene au escaladat starea de război, cadavrele celor trei adolescenți au fost găsite. Conform unui raport al organizației pentru drepturile omului Euro-Mid Observer for Human Rights din Geneva, în cursul operațiunii de căutare a celor trei, forțele israeliene au ucis 5 palestineini și au arestat alți aproape 600 (printre care majoritatea liderilor politici Hamas), au aruncat în aer casele celor 2 suspecți, au confiscat 370 de mii USD cash și bunuri în valoare de 2,5 milioane USD - atât din locuințe private, cât și din instituții publice palestiniene - toate acestea fără mandate judecătorești și cu încălcarea articolelelor 27 și 33 din cea de-a patra Convenție de la Geneva. Iar pe 3 iulie, Israelul a declanșat războiul împotriva Palestinei și amenință azi cu o invazie terestră a teritoriilor palestiniene.

Mai exact, o anchetă nefinalizată a poliției israeliene într-un caz de răpire a fost transformată într-un război împotriva întregului popor palestinian - cei 2 suspecți de răpire nu au fost prinși și judecați nici până azi.

×