Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La Summit-ul din decembrie 2006, Consiliul European a cerut Comisiei să desfăşoare o revizuire a bugetului Uniunii Europene până în 2008/2009, abordând în special Politica Agricolă Comună şi sistemul de resurse proprii.
La Summit-ul din decembrie 2006, Consiliul European a cerut Comisiei să desfăşoare o revizuire a bugetului Uniunii Europene până în 2008/2009, abordând în special Politica Agricolă Comună şi sistemul de resurse proprii. În septembrie 2007, Comisia Europeană a lansat dezbaterea pe revizuirea bugetului UE, prin publicarea Documentul de Consultare (Consultation Paper). Textul de mai jos prezintă tezele de bază ale unui studiu elaborat de subsemnatul, Cătălin Păuna, Alina Ujupan şi Liviu Voinea privind reforma bugetului UE; studiul a fost prezentat în 18 martie la sediul Comisiei UE, la Bruxelles.
Există numeroase presiuni majore, externe şi interne, la care Uniunea Europeană trebuie să facă faţă. În procesul de revizuire şi reformă bugetară, cu scopul de a răspunde mai bine acestor presiuni, câteva principii trebuie avute în vedere: punctul de plecare ar trebui să fie realităţile diferite din statele membre, şi în special varietatea circumstanţelor socio-economice din Europa. Solidaritatea este fundamentală. Reforma bugetului european ar trebui să ducă la schimbări în bugetele naţionale, iar cadrul legal al reformei bugetare trebuie să fie Tratatul de la Lisabona. Reforma bugetară trebuie să beneficieze de sprijinul opiniei publice pentru politicile europene. Elementele bugetare nu trebuie tratate separat, întrucât politicile sunt interdependente.
Partea de cheltuieli a bugetului UE este examinată pornind de la valoarea adăugată a intervenţiilor europene şi de la ce ar putea constitui bunuri publice europene. Acestea din urmă sunt date de priorităţi europene.
Politica agricolă comună (PAC) necesită reforma în linie cu presiunile globale şi de ordin intern. O presiune în creştere asupra cererii pentru produsele agricole pe fondul progresului economiilor asiatice; o presiune considerabilă asupra ofertei din cauza efectelor încălzirii globale asupra terenurilor agricole şi surselor de apă potabilă. Pământul de bună calitate şi apa sunt bunuri publice europene de importanţă majoră şi ar trebui gestionate ca atare. Situaţia curentă a PAC-ului este problematică, deoarece utilizarea resurselor ridică aspecte legate de optimalitate şi de echitatea socială. Răspunsul la ambele probleme nu este în mod necesar continuarea decuplării, deoarece această măsură nu pare să se încadreze bine în structura actuală de distribuire a plăţilor directe.
Reforma PAC ar trebui să considere următoarele aspecte. Fermierii sunt o categorie a societăţii, care este supusă puternic efectelor globalizării şi încălzirii globale. Capacitatea europeană trebuie valorificată astfel încât dependenţa de surse externe de aprovizionare cu alimente să nu devină excesivă. Problema majoră este cum definim activele (resursele) agricole în secolul 21 şi care dintre ele sunt bunuri publice europene.
Reforma PAC-ului nu ar trebui să reducă fondurile alocate agriculturii. Ar trebui însă să se axeze pe o redistribuire a cheltuielilor. Sumele alocate fermelor cu o suprafaţă sub 5ha ar trebui să crească, în timp ce sumele alocate fermelor mari ar trebui reduse treptat. Direcţionarea fondurilor poate fi ameliorată prin trecerea de la obiective multifuncţionale la o distincţie clară a acestora. În contextul globalizării, al necesităţii de a reorienta şi dezvolta abilităţile populaţiei ocupate în agricultură, mai multe fonduri ar trebui alocate pilonului al doilea al PAC-ului, concentrat pe dezvoltarea rurală.
Politicile de R&D şi competitivitate ar trebui să considere faptul că finanţarea UE pentru R&D şi competitivitate are valoare adăugată. Evaluările de impact dovedesc randamente ridicate, dar există posibilităţi substanţiale de a obţine o eficienţă superioară. Există mai multe tipuri de R&D, mai multe tipuri de economii bazate pe cunoştinţe, şi mai multe tipuri de competitivităţi – în funcţie de nivelul de dezvoltare al statelor membre. Cheltuielile europene cu R&D nu ar trebui să favorizeze numai R&D-ului cu valoare adăugată mare şi în favoarea inovării de produse
“high-end”. Utilizarea fondurilor este la fel de importantă ca şi volumul lor. Este esenţial să investim
în centre de excelenţă pentru a combate emigraţia forţei de muncă cu studii superioare în cadrul Uniunii şi în afara acesteia. Este de asemenea extrem de important să existe libera circulaţie şi accesul
liber la cunoştinţe pentru a mări posibilitatea de dezvoltare rapidă pe întreg teritoriul Uniunii.
