Regina fosilelor

În cel din urmă an al secolului al XVIII-lea, în 1800, Mary Anning, o fetiţă în vârstă de 1 an şi 3 luni, era în braţele unei vecine care admira parada unui circ. Ulmul la umbra căruia se adăposteau împreună cu alte două femei a fost lovit de un trăsnet.

Copila a scăpat nevătămată, dar cele trei locuitoare din satul Lyme Regis şi-au pierdut viaţa. Medicul din localitate a calificat supravieţuirea micuţei Mary drept miraculoasă. Multă vreme, cei din jur au crezut că inteligenţa şi curiozitatea fetiţei sunt legate de acest incident.

Tatăl ei, tâmplarul Richard Anning, îşi rotunjea veniturile vânzând turiştilor fosile extrase din rocile falezei din apropiere. Era vremea în care colecţionarea de fosile cunoştea o mare popularitate, comparabilă cu cea a filateliei în secolul XX. Mary şi fratele ei, Joseph, orfani la o vârstă fragedă, expuneau pe o masă improvizată fosilele şi le vindeau turiştilor.

În 1810, ei găsesc un schelet întreg de ihtiosaur (o reptilă cu corpul asemănător celui de peşte), iar succesul este atribuit perseverenţei şi eforturilor lui Mary. Era primul ei pas spre o carieră de paleontolog.

Mary Anning este una dintre puţinele femei care s-au afirmat pe atunci în acest domeniu. Era şi săracă, lipsită de educaţie formală, vorbea cu un supărător (pentru englezi) accent regional, pe scurt, o mulţime de dezavantaje. Avea însă un imens avantaj, era născută şi locuia pe aşa-zisa "coastă jurasică", o plajă plină de fosile, dominată de o faleză la fel de bogată în rămăşiţe ale trecutului vieţii pe planeta noastră.

Peste puţină vreme, remarcabila domnişoară Anning (singură până la sfârşitul vieţii) era însoţită în plimbările ei pe plajă. Personaje savante, de calibrul unui William Buckland, Henry de la Beche sau William Conybeare se plimbau împreună cu ea şi scriau despre descoperirile ei, printre altele un plesiosaur şi un pterosaur. Deseori, numele ei nu era pomenit. De multe ori nu primea nici banii care i se cuveneau, deşi comerţul cu fosile era singura ei sursă de venituri. Un contemporan scria cu indignare că savanţii vremii îi exploatează cunoştinţele şi trag foloasele.

Mary Anning era o autodidactă riguroasă. A învăţat anatomia comparată disecând zeci şi sute de vieţuitoare marine, a citit toată literatura ştiinţifică la care avea acces, a reuşit să prepare cu o virtuozitate inegalabilă diverse specimene. Era şi o desenatoare cât se poate de talentată. Contribuţia ei la ştiinţă este importantă şi durabilă, cu toate că numele ei este practic necunoscut în afara lumii paleontologilor.

Apare şi ca personaj în unele cărţi pentru copii, exemplu de curaj şi perseverenţă, de luptă cu greutăţile şi neşansa. Dar cine mai citeşte azi literatură pentru copii din urmă cu două secole?

A trăit numai 47 de ani şi în tot acest timp i-a fost publicat doar un fragment de scrisoare într-o revistă de strictă specialitate. Deşi mulţi membri ai comunităţii oamenilor de ştiinţă erau clienţi în "magazinul" ei de fosile, Mary Anning nu putea participa nici ca invitată la reuniunile societăţilor ştiintifice. Recunoaşterea meritelor ei se datorează în bună parte unui personaj neobişnuit, Elizabeth Philpot, care împreună cu două surori (tot necăsătorite) colecţiona fosile şi avea un fel de muzeu în Lyme Regis.

Colaborarea celor patru domnişoare a dus şi la o descoperire mai puţin obişnuită: se poate folosi cerneala sepiilor fosile (belemnite) la ilustraţii dacă îi adaugăm puţină apă. Grupul acesta a fost implicat în conflictul cu marele Georges Cuvier, care le-a acuzat de falsificarea unor fosile prin folosirea de oase provenind de la specii diferite. Frauda paleontologică era destul de răspândită în secolul al XIX-lea, dar nu a fost găsită scrisoarea în care Cuvier îşi exprima îndoielile.

Mary Anning era convinsă că este bine-cunoscută în întreaga Europă. Spre sfârşitul vieţii ei, naturalistul Louis Agassiz îi folosea numele pentru două specii de peşti fosili. A fost menţionată şi în analele societăţii geologice britanice, societate care avea să admită prezenţa femeilor doar din 1919. La ea în sat, oamenii o bănuiau că bea, confundând efectele tincturii de laudanum (pe care o lua ca să-şi aline durerile provocate de o boală cumplită) cu cele ale alcoolului.

Nu demult, pe terenul incert dintre ştiinţă şi ficţiune au apărut două cărţi: o biografie cu titlul "O femeie care a schimbat lumea", semnată de Shelley Emling, şi un roman de Tracy Chevalier - "Fiinţe remarcabile". Ambele o au ca eroină pe Mary Anning. Romanul e ceva mai convingător.