Prins între zurbagiul Mazăre şi "mogulul" Voiculescu, la recenta nuntă politică de pe malurile Dîmboviţei, ex-preşedintele Iliescu părea din alt tablou. Un tablou care nu-l mai încape şi nici nu i se mai potriveşte. Stînga românească, reprezentată de lupii tineri ai capitalismului cinic – Oprişan, Hrebenciuc, Dragnea, Constantinescu etc. –, n-are nimic în comun cu valorile de-o viaţă ale bătrînului politician
Prins între zurbagiul Mazăre şi "mogulul" Voiculescu, la recenta nuntă politică de pe malurile Dîmboviţei, ex-preşedintele Iliescu părea din alt tablou. Un tablou care nu-l mai încape şi nici nu i se mai potriveşte. Stînga românească, reprezentată de lupii tineri ai capitalismului cinic – Oprişan, Hrebenciuc, Dragnea, Constantinescu etc. –, n-are nimic în comun cu valorile de-o viaţă ale bătrînului politician. Stînga din care se revendică majoritatea pesedistă e clădită pe-o acumulare sălbatică de capital, şi nu pe măsuri de protecţie a sărmanilor. La urma urmei, ar fi o imensă ipocrizie să ceri unei societăţi sătule de egalitarismul în sărăcie să-şi conserve nevolnicia. Amintirea chenzinelor mărunte şi nediferenţiate e încă proaspătă, n-a dispărut complet din mentalul colectiv autohton. Aşa că lumea vrea să trăiască cu orice preţ şi nu oricum, indiferent de mijloacele de înavuţire. Teoretic, preceptele stîngii sînt generoase şi înălţătoare, îndeamnă la compătimirea flenduroşilor şi, de aici, la revoltă împotriva exploatatorilor hulpavi şi obsceni. Dar România de azi are nevoie de bogaţi şi la dreapta, şi la stînga, şi la centrul scenei politice. Între dreapta şi stînga nu există, deocamdată, nici o diferenţă de năzuinţe practice. Cum nu există, de pildă, nici între Berceanu şi Mazăre, Frunzăverde şi Niţă, Ponta şi Olteanu sau Ştefan şi Marinescu, şi exemplele sînt nesfîrşite. Singurul care i se poate alătura "stîngistului" Iliescu este – risc o părere – pedelistul Emil Boc. De aceea mă mir că napocitanul a ales să-i fie paj "Corsarului", şi nu "săracului şi cinstitului" nea Nelu, întru reabilitarea stîngii. Ceva din discursul clujeanului îi trădează orientarea de stînga, disponibilitatea de apărător al celor mulţi şi năpăstuiţi. În rest, capitalişti cu ghiotura şi-n PSD, şi-n PD-L, şi-n PNL, şi-n UDMR. Iar, pentru un capitalist serios, mulţimea interesează doar ca masă de manevră, producătoare de profit şi nimic altceva! Bunăstarea generală e un concept abstract, utopic, inutilizabil în capitalismul pragmatic.
Fostul preşedinte Iliescu şi-a dat seama de însingurarea sa
ideologică şi se gîndeşte să nu mai
participe la scrutinul din toamnă.
A priceput, bănuiesc, că rolul său istoric, imens dacă sîntem sinceri cu noi înşine,
s-a încheiat. L-am urmărit la "chermeza" de la Romexpo şi l-am simţit stînjenit, deranjat de euforia
postelectorală a "infatuaţilor" săi colegi. Iritat de spectacolul
indecent al grandorii trandafirii, septuagenarul de onoare al mironilor n-a
rezistat şi i-a pus la punct pe "fripturiştii" aburcaţi deja în
portofoliile ministeriale. Alde Geoană şi Mitrea l-au îngăduit, că n-aveau încotro,
ca pe un "edec" colector de simpatii electorale cu toptanul. Setea
lor de revanşă e nemăsurată, ca şi pofta de putere. Înţelepciunea iliesciană îi
stinghereşte şi le încurcă socotelile de reînscăunare. Luciditatea e calitate
rară în ţara lui Păcală, acolo unde exagerarea şi minciuna sînt virtuţi de căpătîi.
Uşor, uşor, partidul mănunchiului de trandafiri se va lepăda de părintele
fondator, de "locomotiva" ce l-a adus la guvernare mai mereu în
ultimii douăzeci de ani. În viitorul imediat, votul uninominal va fi decis de şefii
locali nu cu programe şi argumente doctrinare, ci cu parai şi cu fel de fel de
mizilicuri. Sub privirile satisfăcute ale ştabilor locali, prostimea va ştampila
contra cost buletinele de vot în pătrăţica indicată din timp. Uninominalul va
transforma astfel legislativul într-o anexă subalternă a preşedinţilor de feude
judeţene şi-a "superpatronilor". Cu flerul său netocit, dl Iliescu a
intuit schimbarea centrului de greutate în politica de "business electoral"
şi a declarat că parcă n-ar mai candida
la postul de parlamentar.
De va fi să-şi desăvîrşească gîndul, tătucul României
postdecembriste se va retrage în plină glorie. O glorie ce n-a pălit nici în
perioadele de opoziţie, cînd i-a ţinut în şah şi pe tragicul Emil, şi pe instabilul
Traian. Şi cînd norodul i s-a supus cu emoţie, adulîndu-l iraţional. Gestul,
obligatoriu din punctul meu de vedere, îi
va întregi statura-i istorică, în ciuda detractărilor prăfuite (din ce în ce
mai puţin vehemente totuşi). Fiindcă
retragerea îi va amplifica meritele şi-i va estompa defectele, omeneşti în
definitiv. Altfel, va sta la mîna ciocoilor cu veleităţi globalizatoare şi nu
se cade
să-şi strice "poza" finală. Postumitatea trebuie pregătită din afara unei clase politice în care valorile stîngii stîrnesc încă frisoane şi suspiciuni. Că ne place ori nu, Ion Iliescu înseamnă o părticică din destinul nostru naţional şi măcar pentru atît se cuvine să-l respectăm.