RoEXIT sau Remania?

Acum exact o săptămână aflam rezultatul votului din Marea Britanie. Nu am să-l mai comentez acum, dar cred că britanicii au comis o eroare. Faptul că au comis-o în necunoştinţă de cauză nu-i atenuează efectele pe care le vor resimţi şi ei, dar şi noi. În fine, povestea e lungă şi complicată – să revenim aşadar pe plaiurile mioritice: spre surprinderea mea, Brexitul a relansat şi tema legată de rămânerea sau plecarea din UE a României. Şi există multe voci care, pentru a ne putea fi mai bine, vorbesc despre nevoia indiscutabilă de a părăsi UE. Recunosc, am fost siderat. Înţeleg nemulţumirile oamenilor şi le pot accepta argumentarea, dar nu sunt de acord cu vinovatul identificat. Deloc. UE ne face mai corupţi şi mai birocratici? UE ne face mai săraci? UE ne menţine un nivel de trai scăzut? UE ne viciază sistemul educaţional? UE ne infectează şi ne putrezeşte spitalele? UE ne surpă autostrăzile sau ne fură sistemul de irigaţii? UE e de vină că 40% dintre români trăiesc lipiţi pământului de la o zi la alta şi că mai mult de jumătate dintre copiii noştri se zbat la limita sărăciei, trăind cu privaţiuni majore? Tot UE să fie de vină pentru că avem cei mai mulţi analfabeţi sau pentru că ne pleacă medicii din ţară? UE ne opreşte să fim o putere agricolă? UE ne împiedică să plătim şi să colectăm taxe sau să fim corecţi? UE ne interzice să investim şi să ne dezvoltăm? Eu zic că vinovaţii principali sunt în ţară, nu la Bruxelles, Berlin sau Strasbourg. Că alţii nu vor ezita să profite de pe urma unei Românii slabe e un fapt cert. Sau să o spun direct: că ţările puternice din UE vor exploata la maximum punctele noastre vulnerabile, în încercarea de a-şi crea avantaje clare, e de necontestat. În UE domneşte legea junglei: survival of the fittest! E rolul şi datoria României să fie puternică, impunătoare şi să nu se lase exploatată. Iar UE ne oferă toate instrumentele, pârghiile şi oportunităţile pentru asta. Doar că trebuie să vrem, să ştim şi să avem şi cu cine să le folosim. Iar dacă tot suntem un popor de credincioşi, închei spunând că „Dumnezeu îţi dă, da' nu-ţi bagă şi-n traistă”. În loc să ne lamentăm polifonic, pe ritmurile de canon ale fatalismului mioritic - ba că posmagii nu-s muieţi, ba că a vecinului capră dă lapte mai bun - mai bine ne-am apuca odată să le cheltuim banii, până la ultimul cent, şi să profităm, cu tupeu total, de pe urma apartanenţei la UE.