România – hatâr şi bacşiş

Nici ca se putea gasi o zi mai potrivi­ta pentru o sarbatoare nationala.
1 Decembrie 1918 a fost data cand toa­te teritoriile mari, locuite de ro­mani, s-au intregit intr-o miscare pe care multi au vazut-o ca pe un miracol. A fost un moment astral pe care is­to­ria, ge­ne­roasa, ni l-a oferit.

Astazi, autoritatile organizeaza fes­tivitatile de rigoare, previzibile si, nu o data, plictisitoare. Armata (ce-o fi mai ramas din ea) defileaza, iar pri­ma­riile le ofera cetatenilor deja tra­di­tionala fasole cu ciolan afumat, mu­ra­turi de la supermarket si vin fiert (o simbolistica, la urma urmei, destul de simpatica). Vor fi si discursuri, ne­a­pa­rat si dansuri populare si, cum e o zi libera, in mod sigur, toata lumea se va simti bine.
Putin probabil ca romanii se vor gan­di la momentele mitice din 1918. Pre­zentul ii copleseste. Un prezent ce­nu­siu si tot mai lipsit de speranta. Pa­ra­doxal, dar Ziua Nationala ar trebui sa fie un moment de reflectie: ce s-a intamplat cu Romania in ultimii 22 de ani?

La fel ca in 1918, si in decembrie ’89, istoria ne-a oferit un miracol. Am stiut ce sa facem cu el? Un "nu" s-ar dovedi nedrept, iar un "da" ar arata ca ne-am minti din nou.

Exista insa o similitudine tulbu­ratoare intre ceea ce s-a intamplat in 1918 si 1989 (istoria nu se repeta, ci isi pastreaza aceleasi ticuri). Iata ce scrie istoricul Florin Constantinescu in a sa "Istorie sincera a poporului roman" despre perioada imediat urmatoare Marii Uniri:

"Fractura dintre guvernanti si guvernati a fost atat de adanca, incat pana si oficiala Enciclopedie a Romaniei (vol. I, 1938) a constatat-o si i-a prezentat urmarile: intre clasa conducatoare, a celor puternici, a celor bogati, a celor ce pot influenta politica (sa zicem a guvernantilor) si a celorlalti, a guvernatilor, exista un drum greu de strabatut (...) Guvernantii nu reactioneaza impotriva unei legi gresite sau periculoase: i se adapteaza, dar o golesc de continutul ce l-a avut in mintea autorilor ei. Ine­xis­tenta unei clase de mijloc a agravat prapastia dintre guvernanti si gu­vernati prin faptul ca n-a putut crea si pregati personalul subaltern calificat pentru aplicarea legii in spiritul ei.

Romania Mare sau, mai exact, societatea romaneasca dintre frontierele ei a continuat sa evolueze intre vechile coordonate ale bacsisului si hatarului. Spiritul civic, fara de care nu exista democratie adevarata, nu s-a putut dezvolta in aceste conditii. Democratia a ramas firava si, in anii ’30, ea avea sa fie asaltata de doua totalitarisme: legionar si regal".

Din pacate, momentele magice din ’89 au fost repede coplesite de o clasa politica lacoma, iresponsabila si cinica. fii cum poate fi caracterizata, acum, viata cotidiana din Romania decat prin mita si bunul plac al celor care abuzeaza de puterea pe care o au.

In mod paradoxal, din 1989 incoace, din multe puncte de vedere, Romania a involuat chiar daca doua deziderate ale interesului national au fost indeplinite: intrarea in NATO si admiterea in Uniunea Europeana (Dar sa fim cinstiti: ele au reprezentat doua cadouri ale istoriei, din nou generoasa cu noi, rezultate ale unor conjuncturi si nu cine stie ce merit al politicienilor romani).

In decembrie ’89 a existat un ca­pital de speranta urias ca Romania va fi altfel, cu o democratie suficient de puternica si o doza de respon­sabilitate a guvernantilor suficient de solida pentru a oferi tuturor ceva mai mult si ceva mai bine. Romania si-a irosit toate sansele cu o seninatate uluitoare, iar "bacsisul si hatarul" au devenit embleme nationale. E bine ca ne sarbatorim Marea Unire (istoria ne mai trimite un mesaj de im­bar­batare), e rau ca nu mai simtim sar­batoarea care trece pe langa noi. Pentru multi, Marea Unire este sar­ba­toa­rea la care se da fasole, muraturi si vin fiert. Gratis. Cam aici s-a oprit istoria Romaniei in acesti ani: bacsis, hatar, gratis.