Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nici ca se putea gasi o zi mai potrivita pentru o sarbatoare nationala.
1 Decembrie 1918 a fost data cand toate teritoriile mari, locuite de romani, s-au intregit intr-o miscare pe care multi au vazut-o ca pe un miracol. A fost un moment astral pe care istoria, generoasa, ni l-a oferit.
Astazi, autoritatile organizeaza festivitatile de rigoare, previzibile si, nu o data, plictisitoare. Armata (ce-o fi mai ramas din ea) defileaza, iar primariile le ofera cetatenilor deja traditionala fasole cu ciolan afumat, muraturi de la supermarket si vin fiert (o simbolistica, la urma urmei, destul de simpatica). Vor fi si discursuri, neaparat si dansuri populare si, cum e o zi libera, in mod sigur, toata lumea se va simti bine.
Putin probabil ca romanii se vor gandi la momentele mitice din 1918. Prezentul ii copleseste. Un prezent cenusiu si tot mai lipsit de speranta. Paradoxal, dar Ziua Nationala ar trebui sa fie un moment de reflectie: ce s-a intamplat cu Romania in ultimii 22 de ani?
La fel ca in 1918, si in decembrie ’89, istoria ne-a oferit un miracol. Am stiut ce sa facem cu el? Un "nu" s-ar dovedi nedrept, iar un "da" ar arata ca ne-am minti din nou.
Exista insa o similitudine tulburatoare intre ceea ce s-a intamplat in 1918 si 1989 (istoria nu se repeta, ci isi pastreaza aceleasi ticuri). Iata ce scrie istoricul Florin Constantinescu in a sa "Istorie sincera a poporului roman" despre perioada imediat urmatoare Marii Uniri:
"Fractura dintre guvernanti si guvernati a fost atat de adanca, incat pana si oficiala Enciclopedie a Romaniei (vol. I, 1938) a constatat-o si i-a prezentat urmarile: intre clasa conducatoare, a celor puternici, a celor bogati, a celor ce pot influenta politica (sa zicem a guvernantilor) si a celorlalti, a guvernatilor, exista un drum greu de strabatut (...) Guvernantii nu reactioneaza impotriva unei legi gresite sau periculoase: i se adapteaza, dar o golesc de continutul ce l-a avut in mintea autorilor ei. Inexistenta unei clase de mijloc a agravat prapastia dintre guvernanti si guvernati prin faptul ca n-a putut crea si pregati personalul subaltern calificat pentru aplicarea legii in spiritul ei.
Romania Mare sau, mai exact, societatea romaneasca dintre frontierele ei a continuat sa evolueze intre vechile coordonate ale bacsisului si hatarului. Spiritul civic, fara de care nu exista democratie adevarata, nu s-a putut dezvolta in aceste conditii. Democratia a ramas firava si, in anii ’30, ea avea sa fie asaltata de doua totalitarisme: legionar si regal".
Din pacate, momentele magice din ’89 au fost repede coplesite de o clasa politica lacoma, iresponsabila si cinica. fii cum poate fi caracterizata, acum, viata cotidiana din Romania decat prin mita si bunul plac al celor care abuzeaza de puterea pe care o au.
In mod paradoxal, din 1989 incoace, din multe puncte de vedere, Romania a involuat chiar daca doua deziderate ale interesului national au fost indeplinite: intrarea in NATO si admiterea in Uniunea Europeana (Dar sa fim cinstiti: ele au reprezentat doua cadouri ale istoriei, din nou generoasa cu noi, rezultate ale unor conjuncturi si nu cine stie ce merit al politicienilor romani).
In decembrie ’89 a existat un capital de speranta urias ca Romania va fi altfel, cu o democratie suficient de puternica si o doza de responsabilitate a guvernantilor suficient de solida pentru a oferi tuturor ceva mai mult si ceva mai bine. Romania si-a irosit toate sansele cu o seninatate uluitoare, iar "bacsisul si hatarul" au devenit embleme nationale. E bine ca ne sarbatorim Marea Unire (istoria ne mai trimite un mesaj de imbarbatare), e rau ca nu mai simtim sarbatoarea care trece pe langa noi. Pentru multi, Marea Unire este sarbatoarea la care se da fasole, muraturi si vin fiert. Gratis. Cam aici s-a oprit istoria Romaniei in acesti ani: bacsis, hatar, gratis.
Citește pe Antena3.ro
