x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale România, ţară NATO cu reflexe bananiere

România, ţară NATO cu reflexe bananiere

de Miruna Munteanu    |    25 Aug 2009   •   00:00

Specialiştii Gu­ver­nului Boc s-au gân­dit să sa­crifice pe altarul austeri­tăţii o zonă strategică, prin care co­misioane de sute de milioane de euro ar fi urmat să se întoarc­ă la bugetul statului. Nu-i bai, se găseşte cine să ia banii! Chiar fratele preşedintelui a devenit, pe şest, acţionar într-o firmă cu exact acelaşi obiect de activitate: consultanţă în domeniul industriei de apărare.

Scandalul "Desintco" propulsează Ro­mâ­nia în stratosfera corupţiei, în topul in­fa­mant al statelor unde vistieria naţională se confundă cu puşculiţa clanurilor conducătoare. Prin comparaţie, ma­tra­paz­­lâcurile Monicăi Ridzi par nişte copilării, iar gestiunea Elenei Udrea devine brusc neinteresantă. Pe bună dreptate. Bu­ge­te­le cumulate ale celor două ministere nu fac nici pe departe cât comisioanele achi­zi­ţiilor de armament pe care ne pregătim să le contractăm.

Aceste achiziţii sunt inevitabile, fiind impuse de condiţiile aderării României la NATO. Ştim că în următorii ani vom cheltui peste 10 miliarde de euro pentru mo­der­ni­zarea armatei. În mod straniu, agenţia guvernamentală specializată în intermedierea acestui tip de contracte tocmai a fost restructurată, amputată şi pi­ti­tă sub pulpana Ministerului Eco­no­miei. Specialiştii Guvernului Boc s-au gân­dit să sacrifice pe altarul austerităţii o zonă strategică, prin care comisioane de sute de milioane de euro ar fi urmat să se întoarcă la bugetul statului. Nu-i bai, se găseşte cine să ia banii! Chiar fratele preşedintelui a devenit, pe şest, acţionar într-o firmă cu exact acelaşi obiect de activitate: consultanţă în domeniul industriei de apărare. Deşi el însuşi mărturisea reporterilor zilele trecute că habar n-are de Armată. Este, ce-i drept, cale lungă de la îngheţată şi pui congelaţi la fregate şi avioane multirol.

În mod evident, singurul atu care îl re­co­manda pe Mircea Băsescu în această fir­mă era legătura de rudenie cu şeful statului (şi al CSAT-ului). A recunoscut-o, de altfel, candid, chiar Aurel Cazacu, di­rec­torul pentru Industria de Apărare din Ministerul Economiei, care o plasese şi el pe fiica sa de numai 21 de ani în acţionari­a­tul "Desintco". În ambele cazuri, incompatibilităţile sunt la fel de strigătoare la cer. E posibil ca cel mai informat om din România să nu fi ştiut nimic despre "afa­cerea dubioasă" în care intrase fratele său? Greu de crezut. Cu siguranţă, servi­ciile secrete erau la curent cu toată tărăşenia (tot din această zonă a pornit, de altfel, şi dezvăluirea scandalului).

Pentru înfiinţarea unei simple firme de pază, cu câţiva bodyguarzi trişti, sunt ne­ce­sare zeci de avize, evaluări, de­cla­ra­ţii, ve­rificări. Pentru o companie care-şi propune să activeze în domeniul strategic al siguranţei naţionale, precauţiile sunt cel puţin similare. Informaţiile mili­tare au fost, în mod sigur, prevenite din prima clipă. Să-l fi sabotat pe preşedinte, ascunzându-i o chestiune de o asemenea gravitate? Ce a păzit ministrul Apărării, un apropiat al lui Traian Băsescu? Era prea ocupat s-o plimbe pe Elena Udrea cu şalupa pe Dunăre?

Scenariul e la fel de neverosimil ca povestea despre o "capcană" în care ar fi fost atras fratele liderului de la Cotroceni. Mircea Băsescu nu pare, ce-i drept, o lu­mină, dar nu e nici atât de idiot încât să creadă că o firmă intitulată "Defence Se­cu­rity and Intelligence" se va ocupa cu plantarea panseluţelor. Şi de ce ar fi păstrat secretul faţă de fratele-pre­şe­din­te, când prosperitatea afacerii depindea tocmai de bunăvoinţa acestuia? Sau, invidios pe succesul lui, încearcă în mod deliberat să-l compromită?

Asemenea explicaţii fanteziste ar putea smulge lacrimi de emoţie amatorilor de telenovele, dar nu au şanse să convingă în cancelariile occidentale.  De acolo, lucrurile se văd mai simplu. La fel ca şi Maria Cristina Cazacu, Mircea Băsescu pare mai degrabă o faţadă, un intermediar inert al adevăratului "jucător". Nimic original în această schemă clasică de dijmuire a banului public, larg răspândită prin ţările bananiere din lumea a treia. Partenerii noştri din NATO şi UE ştiu acum unde să ne plaseze.

×
Subiecte în articol: editorial