Romanii mananca mai putina paine

O stire-soc a facut valva zilele trecute: in Romania scade consumul de paine. A fost avansata chiar ideea, bazata pe raportari statistice recente, ca tindem catre o injumatatire a consumului de paine. Nu cred insa ca am avansat atat de mult. Am fi prea aproape de Occident.

Probabil ca unii producatori si comercianti sunt atat de preocupati sa-si injumatateasca taxele catre stat, incat sunt gata sa jure ca romanii, in masa, isi aliniaza hrana la stilul de viata propriu tarilor dezvoltate. E cert insa ca, incepand de anul trecut, romanii mananca mai putina paine.

E un semn bun. Pentru ca reducerea consumului de paine se produce pe fondul cresterii in ansamblu a consumului alimentar. Ne distantam de anii in care populatia, careia nu-i ajungeau banii ca sa-si poata diversifica hrana, manca multa paine. De fapt, painea era alimentul de baza al romanului. Foamea era astamparata cu paine. Populatia cumpara putine alimente, putine marfuri nealimentare si apela prea putin la sistemul de servicii. Fara indoiala ca reducerea cumparaturilor cu amanuntul, prin retelele comerciale, se regasea in scaderea dramatica a consumului.

Nici primii ani de crestere-plus n-au adus schimbari importante in curba consumului. Fiindca, normal, au fost ambalate puternic doar doua motoare: exporturile si investitiile. Al treilea motor, consumul, a fost turnat cu incetinitorul. Asa ca plusul de valoare adaugata n-avea cum sa aduca, imediat, mai multa bunastare. Dimpotriva, au fost momente cand am avut si mai putina bunastare. Fiindca intreprinderile de stat nerentabile obligau populatia si societatile comerciale competitive, asa cum o facusera si inainte, ani la rand, sa le accepte mai departe indolenta, nepriceperea si risipa. Fara nici o zbatere de a schimba ceva, ca sa produca mai bine, mai ieftin.

Societatea avea insa nevoie mai ales de produse competitive, care sa fie cautate pe piata interna si la export. Si avea nevoie de un alt stil de comert, fara "vanzari" cu plata amanata la nesfarsit catre parteneri interni; si fara alimentarea iluziei ca intreprinderile in cauza... au piata. Pentru ca, in conditiile agravarii blocajului financiar, iluzia ramasese singura justificare ca astfel de intrerpinderi sa fie lasate sa produca in continuare. Pentru stocuri.

Acum, lucrurile sunt intr-o evidenta schimbare. Mai avem inca inflatie, dar in scadere. Iar salariile se misca mai iute decat preturile. Cat timp inflatia scade si productivitatea creste, inmultirea banilor aduce bunastare. Apar mai multe magazine, marfa se diversifica, iar numarul cumparaturilor e tot mai mare. Treptat, populatia isi imbunatateste substanta consumului alimentar. Cumpara mai putina paine si mai multa carne, mai multe legume si produse din lapte.

Imbunatatirea structurii consumului e o realitate. Cum realitate este si cresterea veniturilor. Dar judecata e corecta numai daca ne raportam, in timp, la noi insine: astazi fata de acum cativa ani. Daca privim insa in spatiu, incercand sa ne comparam cu tarile din Uniunea Europeana, incepand cu cele din vecinatatea noastra, cu tari din alte zone, constatam cu amaraciune ca suntem mult in urma. Veniturile si consumul, la noi, exprima inca o productie in prea mica masura competitiva.

Multi spun ca e de inteles ramanerea noastra in urma. N-avem resurse. Dar putine tari se scalda in resurse. Chiar si dintre cele dezvoltate. Au insa, in schimb, economii performante. Economii cu cresteri pe verticala, bazate pe productivitate si eficienta, principala resursa fiind organizarea rationala a productiei si a muncii. Le ajuta piata, ce are ca suprem criteriu eficienta economica.