Rotativa nu are dezlegare de la Patriarhie

Pentru politicieni, rotativa este cu totul altceva, un mecanism inventat pentru liniștirea orgoliilor atunci când s-a format coaliția PSD-PNL. În noiembrie 2021, s-a găsit, sub presiune de la Cotroceni, o soluție pentru a ieși din criza politică declanșată de eșecul conlucrării liberalilor cu neomarxiștii deveniți toxici din USR, aranjamentul fiind parafat în acordul politic pentru formarea „Coaliției Naționale pentru România”. La cele două partide mari s-a atașat la guvernare și UDMR, ale cărei voturi întăreau suplimentar o majoritate parlamentară oricum consistentă, ceea ce a trimis opoziția într-o poziție marginală. Conform acordului negociat și semnat de liberali și social-democrați, premierul Nicolae Ciucă are mandat până la 25 mai 2023, după care ar urma să fie numit un premier din partea PSD. Lucrurile erau clare cum se împarte cașcavalul ministerelor, cu o bucățică bună lăsată și UDMR-ului. Se stipula în acord ce ministere și funcții vor intra în morișca schimbării la formarea noului guvern pentru a se păstra forța și influența partidelor în forma „înghețată” din noiembrie 2021.

Dar, intervine un dar, nu de la Dumnezeu, ci de la încercarea de a rezolva problema rotativei care agită apele ce devin tulburi în jurul datei de 25 mai 2023, după modelul patentat de Caragiale - „Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! Dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele… esențiale”. Scrisoarea pierdută - adică protocolul - îi încurcă teribil acum pe cei care ar trebui să-l respecte întocmai. Prima hârâială a apărut la ceea ce părea cel mai simplu de aplicat - data schimbării premierului. Programatorii nu s-au consultat și cu Patriarhia, care le-ar fi deschis ochii că în 2023, Înălțarea cade pe 25 mai. Simbolistica ajută premierului de la PSD, care urcă în funcție, dar pentru liberali nu e o înălțare, ci o retrogradare asumată. Dacă vom depăși problema surpriză din calendarul ortodox, apare o alta, care creează un disconfort: poziția pe care o va ocupa liderul PNL după ieșirea din Palatul Victoria. Să devină subalternul lui Ciolacu, nu-i de rangul unui general cu patru stele trecut în rezervă, ca să fie condus de un soldat neinstruit! Plus că subordonarea nu cade bine nici imaginii partidului, unii dintre liberalii din teritoriu simțindu-se și ei trecuți pe un plan secund prin această mișcare de rotație. Dacă pe vremea lui Ceaușescu, în care se instituise ca regulă de bază rotirea cadrelor, astfel că nici un șef nu era sigur de post, acum, aceste mișcări seamănă cu jocul numit marocco, în care scoaterea unui bețișor din grămadă produce efecte de perturbare în ansamblul construcției aleatorii. Posibila trecere la conducerea Senatului a domnului general (r), care ar fi a doua poziție în protocolul statului, după președintele de la Cotroceni, găsit cu leafă mică, ar însemna însă dislocarea Alinei Gorghiu, care are interimat, dar ambiții mari, și i-ar trebui o funcție pe măsura experienței. O funcție mai milităroasă ar fi pentru Ciucă la Interne, unde Bode este în dizgrație, nu pentru că a ratat previzibil Schengenul, ci din cauza dorinței de carte, parafate cu doctorat sub anchetă. Avansarea lui Ciolacu la guvern nu ridică probleme de acest gen, pentru că la Camera Deputaților se găsesc ușor succesori.

Protocolul din noiembrie este neconvenabil și pentru câțiva grei din PSD. Grindeanu nu se vrea dus de la Transporturi, pentru că dorește să știe exact la ce adâncime au săpat ucrainenii pe Bâstroe și nu poate scăpa evenimentul aducerii primei locomotive noi la CFR, după 30 de ani. PSD se luptă să-i păstreze postul, dar asta înseamnă un alt protocol, și se duc pe apa sâmbetei, la liberali, alte ministere pe care le țintesc. Finanțele, cu tot balamucul „găurii” de la buget, trece cu mare regret la liberali, iar găsirea unui post pentru talia lui Iulian Tudose, singurul brăilean care a ajuns prim-ministru, presupune înființarea unui post suplimentar de vicepremier. Jocurile de culise se fac sub regim de breaking news, care în fiecare zi ce aduce Înălțarea mai aproape, prezintă nume noi de miniștri, unele cu CV-uri exotice. Surprinde faptul că nu se anunță analize la partid pentru a vedea ce au făcut până acum titularii de ministere din programul de guvernare. Dacă ajungem și la bilanț, cred că cel mai liniștit ar trebui să fie Virgil Popescu, ministrul Energiei, care a reușit, sub un bombardament continuu de critici, să iasă din criza facturilor și să tempereze fluctuațiile pieței. În plus, este domeniul în care s-au încheiat cele mai substanțiale acorduri de cooperare pentru programul energetic nuclear, menționate de președintele Biden, la care se adaugă importurile de gaze din Azerbaidjan. Criza prețurilor și instabilitatea legislativă pentru compensări au rădăcina în politici nesigure la nivel european care nu au funcționat sub stresul derusificării pieței de energie. Problemele au fost comune în toate țările UE, dar soluțiile s-au conturat tot în cadrul negocierilor comune, așa încât ar fi total greșit să pui consecințele decarbonizării în cârca ministrului energiei. Cei din tabăra pesedistă care vor schimbarea lui Popescu sunt anihilați de liberalii care, în oglindă, cer capul lui Daea, care nu aduce suficientă ploaie și nici nu i-a blocat pe ucraineni la graniță. Despre miniștrii de Externe și ai Educației nu se pot face judecăți de valoare sau de eficiență, pentru că ei au fost „unși” de Cotroceni și ratarea completă a obiectivelor ar fi un delict de lezmajestate pe timpuri republicane.

Pentru miniștrii UDMR se aplică principiile inamovibilității, după cum au reacționat la posibila pierdere a Ministerului Mediului. Barna, cu pupila lui Novak, de la Sport, au realizări „remarcabile” pe un singur culoar - sporturile de iarnă, unde au reușit să dea jos conducerea legal aleasă a Federației de Hochei pentru a o transfera în zona de interese Har-Cov, conectată la Budapesta. 

Rotativa, astfel descrisă, nu va aduce bucuria descrisă în proverbul cu schimbarea șefilor, pentru că, de fapt, nu schimbă mai nimic. Mișcarea, o repet, se aseamănă cu a ringhișpilului, pe căluții comediei care se învârte, fiind deja locurile ocupate. Cei care cad de pe caii de lemn vor ajunge la loc, fără vânătăi, la următoarea tură.