x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ruralizarea condamnă România la sărăcie

Ruralizarea condamnă România la sărăcie

de Ionuț Bălan    |    14 Mar 2018   •   07:30

Conducătorii României încearcă să mascheze dezurbanizarea prin declararea ca fiind orașe a unei sumedenii de localități în care gâștele și rațele își fac veacul în bătătură. Pentru a avea succes e nevoie ca productivitatea muncii să crească. Din păcate însă, ruralizarea se asociază cu fenomenul invers, iar incapacitatea de a administra economia se observă și atunci  când bomba socială e dezmorsată prin trimiterea românilor în străinătate, după investitorii care trebuiau să creeze locuri de muncă în țara lor. 

Gestionarea sporurilor de productivitate ar trebui să ne facă părtași la diviziunea muncii din UE, dar oare cum ne putem asuma adoptarea euro într-un stat ce se dezurbanizează?

Până una alta se observă că se încearcă prin majorarea veniturilor în administrația publică locală în constituirea unui motor de creștere economică, care să reprezinte un exemplu pentru Europa și să ducă PIB-ul comunitar la cote record.

Adică, nu contează că administrația este la fel de ineficientă, important e că avem “motor”. Problema-i însă că atunci când veniturile cresc în lipsa sporurilor de productivitate, opțiunea politică își extrage esența din nivelul de trai. Paradoxal, cu cât e PIB-ul mai mare cu atât le e mai rău românilor!

Ca să rezum, nu ne pasă cum sunt formulate sau manipulate ideile economice. Dacă-s în regulă se vor materializa în creșteri de productivitate, în vederea participării la diviziunea muncii din Uniune. Asta și integrarea în piața europeană a muncii sunt cele ce stabilesc performanța managerială a conducătorilor politici și susțin interesul național. Altfel, tinerii și în general toți cei cu putere de muncă pleacă și rămân doar pensionarii. 

Ideal ar fi ca ultimii să ne părăsească, să se plimbe prin toată lumea, iar cei care măresc productivitatea să stea pe aici. Dar ce se întâmplă n-o fac decât cei cu pensii speciale? Ca să reverseze trendul e bine ca toți să aibă pensii speciale!

×
Subiecte în articol: raralizarea saracie romania