Să crezi doar ceea ce vezi… dacă vezi bine

Poate fi un principiu bun, mai ales daca esti jurnalist. Totodata, sa crezi doar ceea ce vezi poate fi destul de limitativ (daca ai probleme cu vederea?), pentru ca inseamna si sa nu crezi ceea ce nu vezi chiar daca altii iti spun ca exista. Fapt ce ar putea fi considerat, in functie de context, drept lipsa de credinta sau chiar prostie – o perpetua tendinta de reinventare a rotii. Sa zicem ca nu am vazut niciodata un… crocodil. Si chiar daca mi se aduc poze, filmari…, cizme, eu nu cred, pentru ca nu am vazut, si la scaldat in Nil dau nas in nas cu el. Se poate spune deja ca e prea tarziu pentru mine sa accept existenta crocodilului si a apetitului sau. Si cu exploatarea asta a gazelor prin fracturarea sistului sub presiunea apei cu chimicale e cam la fel, chiar daca acum nu credem pentru ca n-am simtit pe pielea noastra.

De curand, la tv, un reporter relata cu mandrie ca el s-a dus tocmai in Polonia special sa vada cum se exploreaza dupa gazele de sist si ca nu durea pe nimeni capul, asa ca el nu crede in balivernele alora de la BBC si ale americanilor, pentru ca el a vazut cu ochii sai ca nu-i nimic grav. Merita sa ne castigam gazele si sa nu mai fim nevoiti sa le cumparam de la rusi, iar daca o fi sa se polueze apa vedem atunci ce-om face (!!! ), sustinea omul care vazuse o turla de foraj, ca uite, polonezii, in doi ani, gata, incep exploatarea si or sa se umple de gaze. In primul rand, daca ti se polueaza apa nu mai ai ce face. In cel mai bun gaz, incepi sa cumperi si apa de la rusi.

Nu stiu la altii cum e, dar la noi, daca gazele sunt exploatate de o companie straina, ale ei vor fi (cum se intampla si cu petrolul si gazele din Marea Neagra). Nu le vom mai cumpara de la rusi, le vom cumpara de la americani. Ei vor plati o redeventa mai mare sau mai mica (de obicei mai mica), iar noi vom ramane cu gaurile.
Si totusi nu inteleg cum si unde incape atata praf in ochii romanilor.