x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Soarta dinozaurilor o poate avea orice societate care funcţionează ca a lor

Soarta dinozaurilor o poate avea orice societate care funcţionează ca a lor

de Ionuț Bălan    |    13 Mai 2024   •   07:40
Soarta dinozaurilor o poate avea orice societate care funcţionează ca a lor

​​​​​​​Dacă forţa de vot îşi permite să cheltuiască la fel ca salariaţii care generează venituri în corelaţie cu productivitatea şi de la care se încasează prin intermediul diverselor forme de taxare pentru a se face redistribuirea, înseamnă că trăim într-un stat ce gestionează prezentul cu ochii spre trecut în loc să-i îndrepte către viitor și să lase venitul disponibil să creeze dezvoltare.

Am ajuns în situaţia în care în loc să-şi susţină şi să-şi înveţe bunicii nepoţii, aceştia din urmă sunt îndatoraţi pentru scopul egoist al unui prezent ce administrează trecutul, în loc să pregătească viitorul.

Este exact așa cum remarca Gustave Le Bon în „Psihologia Mulțimilor”, dacă în locul elitelor guvernează masele, forța acestora din urmă se manifestă doar prin distrugeri. Și de aceea e o problemă când suntem conduși de oameni de rând. Dar la fel de mare e paguba produsă de proștii lăsați să se îmbogățească. Pentru că nu e musai să fie hoți ca să dăuneze societății!

Le Bon avea dreptatea atunci când spunea că în timp ce progresul științific a condus elitele cu o mentalitate superioară la cârma mecanismului vieții moderne, progresul ideilor politice le-a oferit mulțimilor cu mentalitate inferioară dreptul de a guverna și de a se deda la cele mai periculoase fantezii, prin intermediul reprezentanților lor.

În măsura în care masele și-ar fi ales reprezentanții din rândul elitelor făuritoare de civilizație problema actuală n-ar fi existat, numai că această opțiune nu e decât excepțională, întrucât un antagonism din ce în ce mai evident separă masele de elite. Niciodată elitele n-au fost mai necesare, însă niciodată nu s-au dovedit mai greu de suportat. Iar legile zise sociale, edictate de reprezentanții mulțimilor, au ca singur țel de a deposeda elitele de bogăție.

Cum să faci să trăiască împreună elitele, fără de care o țară nu ar mai fi nimic, și masele imense, ce aspiră să le zdrobească? O soluție ar fi să se limiteze guvernările populiste. Altfel, dispariția elitelor conduce rapid la sărăcie, apoi la falimentul întregii societăți.

Şi Ludwig von Mises s-a preocupat de această problematică şi a indicat că împotriva liberalismului, diviziunii muncii şi pieţelor, mai ameninţători decât barbarii care asaltează zidurile cetăţii din afară, sunt cetăţenii neasimilaţi dinăuntru - aceia care-s citadini doar ca aspect, nu şi ca gândire!

Cam de asta se pare că a dispărut şi Imperiului Roman, de la pretenţiile celor din provincie de a fi trataţi precum cetăţenii metropolei! Deşi ei nu aveau educaţia necesară ca să pretindă aceleaşi „beneficii” democratice.

După cum e condusă în prezent România, cu ochii spre trecut, dând satisfacţie mulţimilor distructive în loc de a o da pe mâna elitelor civilizatoare, pare că societatea în plină manelizare merge către extincţie şi singurul ce se poate opune acesteia e exodul elitelor.

E posibil ca nu peste multă vreme să se observe că grupurile create de români în America, Franţa, Marea Britanie, Italia, Germania sau Noua Zeelandă să conserve mai bine spiritul autentic românesc decât masele care-s cultivate acum în ţară, cu ochii spre administrarea trecutului.

×