Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Naţionala, prin miniturneul din Ucraina şi Austria, a tras cortina peste un sezon competiţional care ne-a cam ofilit speranţele. Actul final, cel al ultimei impresii, a funcţionat ca un paratrăsnet. Încărcătura de năduf a suporterilor şi, prin contaminare, a presei s-a descărcat în contul echipei reprezentative. Tăvălugul criticilor, în doză necontrolată uneori, alteori incorect motivate, a detonat ţâfna selecţionerului. Răzvan Lucescu n-a stat deloc pe gânduri, nu a mai ales cu discernământ între pertinent şi impertinent şi s-a luat la trântă cu toţi cei care au îndrăznit să aibă opinii contrare impresiilor sau convingerilor sale. Îmi plac personalităţile puternice. Ele creează premise de forţă şi tărie ale individului în lupta cu mediocritatea. Crizele de personalitate însă îngroapă în nefolosinţă tactul, diplomaţia şi, în general, parcursul inteligent către adevăr. Iar impetuozitatea caracteristică tinereţii clocotitoare nu poate deveni scuză. Pentru că Răzvan Lucescu nu şi-a asumat responsabilitatea echipei naţionale cu dispensă de vârstă. Pentru a fi cât se poate de explicit, pentru a nu-i crea lui Răzvan Lucescu dileme şi motivele unor alte reacţii necuvenite, afirm că reproşez selecţionerului doar derapajele comportamentale. Nu-i contest însă bunele intenţii şi nici competenţele profesionale. De fapt, nici nu am eu calitatea de a nota meseriaşul, pentru că nu fac parte din categoria celor care se cred multilateral dezvoltaţi. Mă menţin în postura de spectator cu drept de opinie şi apreciez spectacolul în consecinţă. Din aceeaşi postură i-am acordat şi circumstanţe lui Răzvan Lucescu. Am spus deseori în ultimul timp că nu avem o competiţie internă care să susţină pretenţiile de performanţă ale naţionalei. Acesta este un adevăr care ar trebui să-l facă reactiv pe selecţioner, şi nu impresia falsă că este înconjurat numai de duşmani.
Răzvan Lucescu, referindu-se la oamenii din care îşi face echipa, a spus că are încredere în cei pe care îi alege, pentru că ştie de ce îi alege. Şi a mai declarat Răzvan că singurii cu care discută despre destinul naţionalei sunt Mircea Sandu şi Ionuţ Lupescu. Nimic de reproşat. Opţiunile lui Răzvan pot fi fără cusur. Numai că aria de selecţie este extrem de calică într-un fotbal al nesăbuitelor depuneri aluvionare de aiurea, într-un fotbal în care tarabagiii sunt la putere, în timp ce meseriaşii sunt batjocoriţi. Vacanţa şi mişcările de pe la cluburile primei ligi anunţă deja menţinerea obişnuinţelor păguboase. Din fudulii care au decizia în fotbal nu poţi face competenţi peste noapte. Neştiinţa lor este devastatoare. Iar când selecţionerul discută despre destinul naţionalei cu Mircea Sandu şi Ionuţ Lupescu, acest subiect n-ar trebui ocolit.
Prin regulamente cumpătate şi sever impuse poate fi consolidată poziţia meseriaşului din fotbalul nostru. Astfel, dacă antrenorul de la cluburi ar avea aceeaşi autoritate la echipă şi aceeaşi libertate de acţiune cu a selecţionerului, fotbalul ar avea şi el şansa salubrizării. Iar naţionala, pe termen lung, ar avea alt sprijin, mult mai consistent, dinspre competiţia internă.
Citește pe Antena3.ro
