Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
CIORNE
Într-o poză, preşedintele francez, solemn şi istoric, împarte spaţiul
cu alţi şefi de stat. Alături, într-o frăţie de costume la patru ace,
preşedintele României. Scăfârliile lor sunt la linie. Deosebirea?
Sarkozy are păr, Băsescu – vagi urme. Ajungând la preşedintele nostru
voi povesti o întâmplare care va dovedi că românul e mai tare. Nu la
şpriţ (cu toate că aş paria şi aici pe Băsescu), nu la şmecherii
politice (amândoi sunt tari), ci la muieri.
CIORNE
Luni, zi specială. Nu-i Sfântul Gheorghe, nu se lasă de post. şi, totuşi, e un fel de zi mare. Vine Sarkozy! Nu bat clopotele, dar bat din gură crainicii de radio şi televiziune. Ziarele sunt pline de portretele francezului, luat din faţă şi de pe laterală. Treburile ţării au fost zvârlite la tomberon. Taxa auto a murit, la CNSAS, atins în moalele capului de Curtea Constituţională, nu se mai petrece nimic.
Am plecat de la Sângeru cu noaptea în cap, panicat de perspectiva de a fi întors din drum de poliţişti. O voce precipitată, ieşită din bordul radiofonic al maşinii mele, anunţă că între Otopeni şi Bucureşti aproape o mie de galonaţi păzesc viaţa înaltului oaspete. Înalt e un fel de a zice, pentru că Sarkozy nu sare mult de un metru jumate. Din De Gaulle, marele preşedinte francez, făceai, pe verticală, doi Sarkozy, iar din Jacques Chirac, care era corpolent şi pe lat, croiai material pentru patru Sarkozy. Am timp să mă uit pe câteva ziare. O colegă de la A.M. Press scoate de pe internet picanterii legate de ghiduşul şef de la Palatul Élysée. A fost însurat de câteva ori. Ultima dată – alaltăieri (d-aia stă doar cinci ore la Bucureşti). Preferinţă pentru manechine, femei trecute prin experienţe sufleteşti multiple. O nevastă – ţigancă din România. Asta sau alta, n-am înţeles exact, s-a ţinut cu americanul Donald Trump. Un ziar scrie că muierile sunt rupte după Sarkozy, se umezesc la pronunţarea numelui lui. Aşa să fie?
Atunci de ce l-a părăsit fiica lui Andre Ciganer, romul din Bălţi? Un amic de afară îmi spune că Sarkozy ar fi el însuşi un amestec de naţii – un pic ungur, un pic grec, un pic evreu, ceva urme româneşti (măi să fie!) şi ce-a mai rămas din grupa sangvină a neamurilor lui Balzac. Trăim într-o lume ghiveci, încât te poţi trezi că ai avut o străbunică eschimos şi o mătuşă de nevastă indoneziană. Hibridările, nu numai la buruieni ci şi la oameni, produc surprize generoase. Sarkozy e vioi ca un titirez, abil politic, curvar, dacă ar fi să dăm crezare tabloidelor. Mai e şi pilangiu. L-am văzut eu însumi într-o conferinţă de presă atins bine la meclă. Încăleca vorbele şi nu mai ştia de unde a plecat.
Într-o poză, preşedintele francez, solemn şi istoric, împarte spaţiul cu alţi şefi de stat. Alături, într-o frăţie de costume la patru ace, preşedintele României. Scăfârliile lor sunt la linie. Deosebirea? Sarkozy are păr, Băsescu – vagi urme. Ajungând la preşedintele nostru voi povesti o întâmplare care va dovedi că românul e mai tare. Nu la şpriţ (cu toate că aş paria şi aici pe Băsescu), nu la şmecherii politice (amândoi sunt tari), ci la muieri.
Petrecându-mi eu veacul mai mult la Sângeru, am fost supus periodic unor chestionare care m-au dovedit bleg şi neinformat. Prima întrebare "cum e cu Elodia?" a venit de la un grup de abonaţi ai birtului de vizavi. Matale eşti ziarist, matale le ştii pe toate! Nu ştiam nimic de Elodia, subiectul absenta din galeria personajelor literare sau din viaţă cunoscute. O dezamăgire vizibilă s-a citit pe chipurile consătenilor mei. Venirile mele în grupa de vânători şi pescari din Urlaţi – Valea Călugărească, personaje pitoreşti, au fost întâmpinate cel mai adesea cu întrebări vădind aceeaşi curiozitate. E moartă, e vie, a omorât-o bărbatul sau amantul, cum e cu Cioacă? Am încercat să mă documentez. Munca mea jurnalistică şi scriitoricească de o viaţă era periclitată de o lacună de neiertat. Întrebarea venea şi de la dascălul bisericii şi de la un bătrân respectabil din Consiliul Parohial. Frisonul Elodia e generalizat. Marea telenovelă, cum ar zice confratele Cristoiu, s-a lăţit ca o omletă peste România. Citesc în Jurnalul Naţional fragmente din corespondenţa avocatei cu un amorez exilat în Afganistan. Unele pasaje par din proza sud-americană. SPP-istul, în poză, e înalt, tuns scurt, musculos. Amorul lor pe internet e cam aiurea. Ea scrie de trei ori într-o corespondenţă un cuvânt din patru litere indicând un accesoriu bărbătesc la mare preţuire. De ce nu şi-o fi găsit un gorobete pe strada ei? Să aştepţi luni de zile SPP-istul din Afganistan când eşti atât de temperamentală? Ciudat! Iată, însă, ce m-a şocat! Merg, scrie ea în finalul unei epistole, să mă îmbăt de bucurie. "A câştigat Super-Băse!" Femeia, cu un soţ poliţist şi vlăjgan alături, îi scrie unui amant de la capătul celălalt al lumii, despre un al treilea bărbat de care este îndrăgostită politic. Păi nu este Super-Băse ăl mai tare? Să mă lase Sarkozy cu legendele lui de fante de Champs-Élysées.
P.S. Dacă trăieşte, Elodia trebuie pusă musai secretar executiv la PD-L.
Luni, zi specială. Nu-i Sfântul Gheorghe, nu se lasă de post. şi, totuşi, e un fel de zi mare. Vine Sarkozy! Nu bat clopotele, dar bat din gură crainicii de radio şi televiziune. Ziarele sunt pline de portretele francezului, luat din faţă şi de pe laterală. Treburile ţării au fost zvârlite la tomberon. Taxa auto a murit, la CNSAS, atins în moalele capului de Curtea Constituţională, nu se mai petrece nimic.
Am plecat de la Sângeru cu noaptea în cap, panicat de perspectiva de a fi întors din drum de poliţişti. O voce precipitată, ieşită din bordul radiofonic al maşinii mele, anunţă că între Otopeni şi Bucureşti aproape o mie de galonaţi păzesc viaţa înaltului oaspete. Înalt e un fel de a zice, pentru că Sarkozy nu sare mult de un metru jumate. Din De Gaulle, marele preşedinte francez, făceai, pe verticală, doi Sarkozy, iar din Jacques Chirac, care era corpolent şi pe lat, croiai material pentru patru Sarkozy. Am timp să mă uit pe câteva ziare. O colegă de la A.M. Press scoate de pe internet picanterii legate de ghiduşul şef de la Palatul Élysée. A fost însurat de câteva ori. Ultima dată – alaltăieri (d-aia stă doar cinci ore la Bucureşti). Preferinţă pentru manechine, femei trecute prin experienţe sufleteşti multiple. O nevastă – ţigancă din România. Asta sau alta, n-am înţeles exact, s-a ţinut cu americanul Donald Trump. Un ziar scrie că muierile sunt rupte după Sarkozy, se umezesc la pronunţarea numelui lui. Aşa să fie?
Atunci de ce l-a părăsit fiica lui Andre Ciganer, romul din Bălţi? Un amic de afară îmi spune că Sarkozy ar fi el însuşi un amestec de naţii – un pic ungur, un pic grec, un pic evreu, ceva urme româneşti (măi să fie!) şi ce-a mai rămas din grupa sangvină a neamurilor lui Balzac. Trăim într-o lume ghiveci, încât te poţi trezi că ai avut o străbunică eschimos şi o mătuşă de nevastă indoneziană. Hibridările, nu numai la buruieni ci şi la oameni, produc surprize generoase. Sarkozy e vioi ca un titirez, abil politic, curvar, dacă ar fi să dăm crezare tabloidelor. Mai e şi pilangiu. L-am văzut eu însumi într-o conferinţă de presă atins bine la meclă. Încăleca vorbele şi nu mai ştia de unde a plecat.
Într-o poză, preşedintele francez, solemn şi istoric, împarte spaţiul cu alţi şefi de stat. Alături, într-o frăţie de costume la patru ace, preşedintele României. Scăfârliile lor sunt la linie. Deosebirea? Sarkozy are păr, Băsescu – vagi urme. Ajungând la preşedintele nostru voi povesti o întâmplare care va dovedi că românul e mai tare. Nu la şpriţ (cu toate că aş paria şi aici pe Băsescu), nu la şmecherii politice (amândoi sunt tari), ci la muieri.
Petrecându-mi eu veacul mai mult la Sângeru, am fost supus periodic unor chestionare care m-au dovedit bleg şi neinformat. Prima întrebare "cum e cu Elodia?" a venit de la un grup de abonaţi ai birtului de vizavi. Matale eşti ziarist, matale le ştii pe toate! Nu ştiam nimic de Elodia, subiectul absenta din galeria personajelor literare sau din viaţă cunoscute. O dezamăgire vizibilă s-a citit pe chipurile consătenilor mei. Venirile mele în grupa de vânători şi pescari din Urlaţi – Valea Călugărească, personaje pitoreşti, au fost întâmpinate cel mai adesea cu întrebări vădind aceeaşi curiozitate. E moartă, e vie, a omorât-o bărbatul sau amantul, cum e cu Cioacă? Am încercat să mă documentez. Munca mea jurnalistică şi scriitoricească de o viaţă era periclitată de o lacună de neiertat. Întrebarea venea şi de la dascălul bisericii şi de la un bătrân respectabil din Consiliul Parohial. Frisonul Elodia e generalizat. Marea telenovelă, cum ar zice confratele Cristoiu, s-a lăţit ca o omletă peste România. Citesc în Jurnalul Naţional fragmente din corespondenţa avocatei cu un amorez exilat în Afganistan. Unele pasaje par din proza sud-americană. SPP-istul, în poză, e înalt, tuns scurt, musculos. Amorul lor pe internet e cam aiurea. Ea scrie de trei ori într-o corespondenţă un cuvânt din patru litere indicând un accesoriu bărbătesc la mare preţuire. De ce nu şi-o fi găsit un gorobete pe strada ei? Să aştepţi luni de zile SPP-istul din Afganistan când eşti atât de temperamentală? Ciudat! Iată, însă, ce m-a şocat! Merg, scrie ea în finalul unei epistole, să mă îmbăt de bucurie. "A câştigat Super-Băse!" Femeia, cu un soţ poliţist şi vlăjgan alături, îi scrie unui amant de la capătul celălalt al lumii, despre un al treilea bărbat de care este îndrăgostită politic. Păi nu este Super-Băse ăl mai tare? Să mă lase Sarkozy cu legendele lui de fante de Champs-Élysées.
P.S. Dacă trăieşte, Elodia trebuie pusă musai secretar executiv la PD-L.
