x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Se va rupe firul Ariadnei și în cazul domnului fost director executiv?

Se va rupe firul Ariadnei și în cazul domnului fost director executiv?

de Serban Cionoff    |    27 Oct 2023   •   17:20
Se va rupe firul Ariadnei și în cazul domnului fost director executiv?

Sincer să fiu, nu poate decât să mă revolte  faptul că un director executiv din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a livrat, pe ceva bănet nu glumă, unor anumite două persoane subiectele concursului pentru ocuparea unor posturi în minister. Ceea ce nu face decât să  dovedească, încă o dată, că patentatul trinom „PCR:Pile-Cunoştiinţe-Relaţii”nu a murit ci numai s-a pus în acord cu trecerea de la partidul unic la pluripartidism.

În schimb, nu mă mir dacă, după ce au câştigat-pe merit bineînţeles!- concursul, cele două doamne au plătit, doi ani la rând,binefăcătorului lor o treime din salariul lunar. Suntem într-o economie de piaţă în care guvernează legea cererii şi a ofertei. Aşa că de ce nu s-a scoate la mezat tocmai asemenea posturi babane?! Cât priveşte faptul că, la descinderea  a DNA, în locuinţa domnului director executiv au fost găsite teancuri de bani care însumau 174.000 lei, 10.000 dolari, 11.000 euro, başca nişte mici lingouri mici de aur, iarăşi nu mă mir. Este o realitate care demonstrează că răposatul Karl Marx nu a bătut deloc câmpii atunci când a vorbit despre acumularea primitivă de capital.

 Două lucruri mă miră,însă, foarte mult. Unu la mână, faptul că plata tributului a mers ca unsă doi ani de zile, deşi,nu cu multă vreme în urmă, au însuşi ministrul Marcel Boloş (de acum, fostul ministru), vorbea despre rigurozitatea care caracterizează structurile de funcţionare ale instituţiei pe care o conducea. De aici decurgând cea de a doua întrebare: ce s-a întâmplat, de atunci şi până acum, şi cum de s-a rupt firul de iubire, aşa încât afacerea a explodat? Nu au mai dorit cele două persoane să mai cotizeze sau acele structuri riguroase despre care povestea Marcel Boloş s-au dovedit, mai bine mai târziu decât niciodată, cu adevărat funcţionale?

 Acestea sunt primele întrebări care îmi vin în minte după ce am citit  atât relatările de presă despre descinderea desantului DNA cât şi comunicatul dat publicităţii de către ministerul în care şi-a făcut de cap domnul fost director executiv. Persoană din categoria celor despre care tot precedentul domn ministru al MIPE afirma că deţin un post pentru care încasează lunar un salariu mai mare decât titularul portofoliului ministerial. În acest caz, nu ar trebui ca cineva să se intereseze şi cum a fost posibil ca o persoană care ocupă un post de asemenea importanţă în ierarhia unei instituţii publice, recte a MIPE, să se prevaleze de această demnitate publică, de fapt să abuzeze de ea pentru a face asemenea ilegalităţi? Şi nu  o lună sau două, ci doi ani la rând! Să fie,atunci, acest caz un unicat sau era o practică a domnului cu pricina? Întrebări la care nu este cazul să răspundem cu scenarii e tot felul, ci ar fi mai bine să aşteptăm concluziile anchetei.

  În egală măsură, este de aşteptat ca investigaţiile DNA să le vizeze şi pe cele două funcţionare care, cu doi ani în urmă, au fost declarate admise după ce au beneficiat de fraudulosul sprijin al unui director executiv din minister. Fie şi în situaţia în care s-ar dovedi că ele sunt cele care nu au mai acceptat să continue târgul şi au sesizat, la DNA, despre ce şi cât îi plătesc lunar protectorului. Situaţie în care, după cum se ştie,denunţătorul poate fi iertat cât de cât. După cum ar trebui să mai iasă la iveală şi prin ce concurs de împrejurări, prin ce reţea de relaţii au ajuns respectivele doamne să apeleze la ajutorul înaltului funcţionar public. Eventual, dacă sunt singurele în această oneroasă relaţie cu acesta.  

 Insist asupra subiectului întrucât trebuie stabilit dacă acest caz este unul izolat sau,mai curând, face parte dintr-o încrengătură mai amplă de practici de flagrante încălcări ale legii. Dintre care, de data aceasta, unul a scăpat de sub control şi a ieşit la iveală. De aceea, mă aştept ca procurorii DNA să meargă, pe firul Ariadnei, prin labirintul faptelor şi să ajungă până la capăt. Informând, fără inutile precauţii sau rezerve,opinia publică despre rezultatele cercetărilor, indiferent unde va fi terminalul şi cine se află la butoanele de comandă.

 Urmând ca, în cazul în care, undeva, firul Ariadnei s-ar rupe sau dacă procurorii DNA ne vor spune adevărul cu o jumătate de gură, să mai bifăm doar încă o descindere de ochii lumii.

    

            

×