x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Singurătatea guvernatorului de cursă lungă

Singurătatea guvernatorului de cursă lungă

de Dan Constantin    |    11 Feb 2021   •   07:58
Singurătatea guvernatorului de cursă lungă

Când apare o presiune pe bugetul României, soluția pe care o avansează responsabilii politicii fiscale este apelul la politica monetară. Adică, problema s-ar vrea mutată de la Finanțe la Banca Națională. Palatul Victoria, care gestionează cheltuielile publice, atunci când simte că-i suflă vântul prin buzunare, nu se uită în punga proprie, ci privește cu jind la „mierea” din Palatul BNR. Regulile stricte ale Uniunii Europene, care asigură independența băncilor centrale, pare să fie uitată în unele momente de politicienii noștri, indiferent de culoare. Pentru că sunt încorsetați de statutul Băncii Naționale, care nu permite ingerințe ale Executivului în deciziile ei, se încearcă de pe tușă lansarea de sugestii sau de prevederi populiste pe calea parlamentară.

În lumea strâmtă a intereselor de partid și a efemeridelor guvernamentale este greu de digerat soliditatea instituției din strada Doamnei. Atacul direct la statutul BNR fiind cu puține șanse de izbândă, dintr-o zonă de interese obscure se lansează torpile la adresa guvernatorului care a atins un record de longevitate în funcție. Mugur Isărescu, după 3O de ani la conducerea BNR, este asociat cu instituția, ceea ce unor veleitari le trezește ambiția că pot câștiga celebritate sau lua peste noapte competență, ca râia, dacă se văd fluturați ca posibili ocupanți pe scaunul guvernatorului. Jocurile de culise cu funcția de guvernator al băncii centrale, care devine vacantă abia în 2024, este povestea cu blana ursului din pădure, vândută la târgul politicii.

Ar fi bine să privim spre ceea ce se întâmplă în Italia, unde Mario Draghi, un eminent bancher, este chemat la conducerea guvernului. În ultimii 35 de ani, Draghi a condus Trezoreria italiană, a fost vicepreședintele Băncii Mondiale, guvernatorul Băncii Naționale a Italiei, guvernatorul Băncii Central Europene și este privit acum ca soluția salvatoare  pentru ieșirea din criza profundă prin care trece țara. Are 73 de ani și nimeni nu-l acuză pentru cariera longevivă; dimpotrivă, aceasta este motiv de respect și încredere. Mugur Isărescu este mai tânăr cu doi ani decât Draghi. A trecut prin experiența premierului de criză; a fost învestit în funcție după mineriada devastatoare a lui Cosma, care pusese pe fugă jandarmeria la Costești, iar finanțele țării erau zguduite de escrocheria jocurilor piramidale. Parafrazând titlul nuvelei lui Alan Sillitoe - Singurătatea alergătorului de cursă lungă - ecranizată în celebrul film al lui Tony Richardson, am putea prelua concluzia autorului englez pentru situația singulară a guvernatorului de cursă lungă pus sub presiunea societății și a mass media: „Nu am  nevoie de lingușelile voastre, nici de recompensele voastre!”. Cursa continuă...

×