Sosia

Unul dintre meseni semana atat de tare cu un actor american celebru in urma cu vreo treizeci de ani, ca ramaneam ca prostul tot timpul cu privirea spre el.

Provocator nu era doar faptul ca ii semana perfect si ca mancam la aceeasi masa, ci si ca, in treizeci de ani, in loc sa imbatraneasca, intinerise. E finul gazdei, mi s-a spus, dar eu m-am interesat de el la mai multe persoane, pana cand discutia s-a legat si toti cei starniti de mine au cazut de acord ca semana intr-adevar. Dar nu cu actorul la care ma refeream eu. Era leit altul, de care nu auzisem. Barbosul radea, ne asigura ca totul i se tragea de la barba si, ca sa dezmorteasca nitel seara, s-a dus in baie si si-a dat-o jos. Efectul a fost cel scontat: barbierit, arata aidoma unui actor rus, de care toti invitatii, cu exceptia mea, aveau cunostinta. Iar dupa ce s-a imbatat si s-a purtat exact ca orice rus, dupa ce toarna in el doua, trei stacane de votca, femeile au inceput sa tipe "Vai" si "Oh, oh!" si s-a trecut la alt subiect.

Numai eu n-am fost deloc multumit cu directia in care o luase intamplarea, de fundatura, mai bine zis, in care se poticnise si am continuat sa-l fixez. Mai ales ca motaia si staruinta mea nu avea cum sa-l deranjeze.

Nu mai aveam nici un dubiu, era chiar actorul acela faimos din filmele cu cowboy, despre care se stia ca murise, cu acelasi succes cu care traise, pe platoul de filmare. Nu cred in reincarnari, insa in ce-mi vad ochii cred. M-am interesat cu ce se ocupa omul meu si mi s-a spus ca scotea un ban in port, cu descarcatul marfurilor si cu micul trafic de tigari. Ceea ce iarasi era de natura sa ma tulbure, deoarece si celebrul star de cinema american, mort, cum spuneam, in timpul filmarilor, tot asa incepuse: o echipa care turna un film politist in port l-a remarcat printre hamalii si traficantii care cascau gura. Fata care statea langa omul meu la masa mi-a marturisit ca se ivise o ocazie ca sa castige mai bine decat ca hamal, fiindca o echipa care filma in port il platea sa faca figuratie, ba chiar sa si rosteasca doua-trei replici. "In ce film?", m-am interesat, dar fata nu stia numele filmului. Stia doar ca era o poveste cu o doamna din lumea buna, care se indragosteste de un vagabond, iar nefericitul e impuscat, fara sa aiba nici o vina, de amantul oficial.

Dumnezeule, dar acesta era chiar subiectul filmului care-l lansase, in urma cu cateva decenii, pe americanul mort in plina glorie pe platou. M-am uitat si mai insistent la omul meu, care sforaia si habar n-avea cat putuse sa ma intrige fata lui, noaptea am avut cosmaruri, in sensul ca ma intalneam cu mai multe sosii, iar dimineata m-am dus la un psihiatru, care mi-a dat un pumn de pastile ca sa uit, in trei luni de tratament, tot ce nu aveam chef sa-mi mai amintesc. Partea proasta e ca la fiecare lucru pe care izbuteam sa-l uit imi chinuia memoria altul pe care il uitasem mai demult si acum iesea din nou la suprafata nechemat.

Si atunci, veti intreba, care-i sfarsitul povestii? E sfarsitul oricarei povesti care se pravale peste noi fara ca nimic s-o anunte, care ne da viata peste cap si apoi dispare asa cum a aparut. Ce, parca tot ce ne da existenta peste cap are o logica?