Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Stabilitatea financiară intră, alături de stabilitatea preţurilor, în atenţia de vârf a băncilor centrale.
Se înţelege că stabilitatea financiară este, ca şi cea a preţurilor, un bun public care trebuie să fie asigurat prin politici publice prudente; a lăsa stabilitatea financiară în voia pieţelor s-a dovedit a fi o eroare enormă conceptuală şi operaţională. Băncile centrale vor primi, într-o formă sau alta, prerogative sporite de reglementare şi supraveghere, care vor viza atât prudenţialitatea la nivel micro, cât şi, mai ales, pe cea la nivel macro.
În această logică de reglementare vor fi puse limite la leverage, vor fi măriţi coeficienţii de capital propriu şi promovată contra-ciclicitatea în ajustarea acestor coeficienţi etc. Toate acestea se vor reflecta şi în cadrul de reglementări numit Basel II.
Aminteam mai sus că definirea şi practicarea politicii monetare se va complica. Astfel, dobânzile unei bănci centrale vor trebui să ţină cont şi de nevoia ca politica monetară să prevină avântul iraţional de pe unele pieţe; adică băncile centrale ar trebui să intervină "împotriva vântului" (lean against the wind). Dar ceea ce pare a avea sens din punct de vedere teoretic nu este simplu de făcut în practică. Nu este exclus ca intervenţii să producă o asimetrie care să tragă ratele de creştere economică în jos de la un traseu dorit.
Pe de altă parte, se poate spune că acesta este un cost inevitabil al evitării unor catastrofe financiare. Şi modelarea econometrică va fi modificată prin prisma nevoii de a ţine cont de preţurile unor active care au fost subestimate şi care afectează stabilitatea financiară. Ne dăm seama că administrarea politicii monetare pe traseul unui tandem de obiective (preţuri; stabilitate financiară) poate să inducă o anume confuzie în pieţe în condiţiile în care compromisurile între cele două obiective nu sunt uşor de interpretat de cetăţeni şi firme.
De pildă, dacă deviaţia de la ţinta de inflaţie va fi mare, ea fiind cauzată însă de dorinţa de a sparge preventiv un "bubble", unii ar putea să nu perceapă motivul devierii - ceea ce ar putea eroda din credibilitatea regimului de ţintire a inflaţiei. De aceea se vorbeşte deja despre nevoia de a flexibiliza acest regim ţinând cont de complicaţiile pe care le pune obiectivul de protejare a stabilităţii financiare.
Unii (ca profesorul Carl Walsh, expert în economie monetară) susţin că ar fi mai bine să se ţintească un nivel al preţurilor (price level), decât un obiectiv de inflaţie; astfel, se argumentează, s-ar realiza premeditarea unor devieri de la ţinte intermediare pentru a se atinge un nivel al preţurilor considerat ca optim.
Pentru ţări mici şi mijlocii, protejarea stabilităţii financiare capătă dimensiuni aparte ca urmare a efectelor de contagiune şi, frecvent, a prezenţei grupurilor bancare străine pe pieţele locale. Contează mult aici cum se va asigura stabilitatea financiară în ţările unde băncile mamă îşi au sediul. Pentru economiile emergente (inclusiv din UE), pieţele unor active vor cunoaşte din nou ascensiuni de preţuri peste medie dacă vor reapărea intrări de capital importante. Cum vor reacţiona băncile centrale va fi un factor important în mişcarea economiei.
Stabilitatea financiară ca obiectiv ar trebui să influenţeze dialogul dintre băncile centrale mari pentru armonizarea reglementărilor şi supravegherii pieţelor financiare.
Citește pe Antena3.ro
