Marea vedetă a Hollywood-ului Sivester Stallone l-a îndrăgit pe Florian Munteanu, pe care l-a ales chiar el din peste 500 de candidaţi pentru rolul din „Creed 2”. Acum Stallone poartă fotografia cu falnicul român de peste 1,90 metri şi corp parcă sculptat de teribilii artişti ai Greciei Antice şi o arată, însoţind-o de vorbe măgulitoare: „eu l-am descoperit”. Cunoscuţii afirmă chiar că actorul devenit simbol al Americii prin rolurile Rocky şi Rambo vede în tânărul nostru cu suflet mare un fel de fiu. L-a încercat crunt soarta pe Stallone, i-au murit cei doi feciori. Florian a căpătat şi un alint de la americani, „Florian Big Nasty Munteanu”. Este primul român într-un rol principal la Hollywood şi se află în capul distribuţiei alături de Stallone, Dolph Lundgren, Michael Jordan. Născut la Munchen, şcolit tot în Germania, din părinţii români, doctorii Munteanu, terapeuţi timp de 35 de ani, Florian vorbeşte splendid româneşte şi a moştenit de la onorabilii săi părinţi iubirea de România. În orice proiect, după terminarea facultăţii apare îmbrăcat cu tricolorul pe piept şi declară cu voce apăsată că el este român. De altfel, mama lui, Florica Munteanu, după o carieră de succes în Germania, acum 10 ani a revenit în România şi a deschis o clinică de medicină informaţional energetică şi terapii naturiste. Florian Munteanu continuă să urce pe scena sălilor din marile metropole ale lumii, prezentând alături de celelalte vedete premiera filmului „Creed 2”. Dar se prezintă de fiecare dată cu o inovaţie de suflet, deşteaptă. Prezentarea în premieră a filmului în Anglia s-a făcut la Londra pe 1 decembrie, chiar de Ziua Naţională a României. Pe scena sălii somptuoase, Florian Munteanu a scos de la piept un drapel roş-galben-albastru, rostind: „La mulţi ani, România!”. Bineînţeles, a ridicat urale din partea publicului pretenţios. Când pelicula şi-a făcut debutul în Brazilia, românul nostru frumos şi deştept a mai avut o iniţiativă ieşită din comun, când ceilalţi actori erau îmbrăcaţi în smoking, Florian a purtat un tricou de fotbal pe care scria Ronaldo, neegalabilul atacant brazilian. Din nou ovaţii pentru noua vedetă a României. Iar la prezentarea filmului la Johannesburg, Florian Munteanu a invitat el o serie de copii fără părinţi de la un orfelinat din Africa de Sud.