Stăpânul umbrelor

Printre autorii pe care îi simpatizez există un anume Trevanian (care semnează doar cu un nume, ca Madonna) creatorul a două personaje care îmi stârnesc invidia. Unul, Nicholai Alexandrovich Hel, produs ilicit al aristocraţiei pre-revoluţionare ruse şi al clasei militariste prusace, apare în "Shibumi" şi este un asasin fără egal.

Hel este practicantul artei marţiale (probabil imaginare) hoda korosu, bazată pe folosirea obiectelor casnice şi un excelent jucător de go. Şi dacă nu vi se pare deajuns, războinicul domn Hel vorbeşte rusa, germana, franceza, engleza, japoneza, chineza şi deosebit de dificila limbă a bascilor, despre care se spune că însuşi diavolul a încercat să o înveţe dar a renunţat după şapte ani de eforturi.

Poate mai modest, eroul din "The Eiger Sanction" şi "The Loo Sanction", Jonathan Hemlock, profesor de istoria artei, alpinist cu renume şi asasin guvernamental, este capabil şi de alte performanţe greu, dacă nu imposibil de egalat. El poate identifica într-o clipă autorul unui tablou, deosebeşte fără efort originalele de cele mai reuşite copii şi este spaima falsificatorilor de opere de artă.

Are şi el dificultăţi, de exemplu diferenţele pe care le prezintă tablourile create de Van Gogh aparţinând diferitelor perioade din viaţa acestuia, fiecare cu starea ei de sănătate mintală şi fizică. Dar cel mai mult îl incomodează Rubens cu imensul său atelier, o adevărată fabrică de pictură, cu nenumăraţii săi învăţăcei care de multe ori "finisează" ce schiţase maestrul.

Nu e singura dificultate pe care o ridică viaţa şi opera lui Rubens, nu atât pentru eroii imaginari din romane de acţiune cât pentru criticii şi istoricii din zilele noastre. De obicei, când ne gândim la Rubens sau vorbim despre el ne vin în minte nuduri planturoase, roz, de o măreţie barocă. Imaginile ne-ar putea sugera un libertinism nu departe de desfrâu, deşi artistul era un om cumpătat, plin de tact şi discreţie. Operele lui îi asigurau însă şi o acoperire perfectă pentru activităţile clandestine, fie ele diplomatice sau de spionaj.

Considerat în primul rând un mare artist, Rubens a avut şi o strălucită carieră diplomatică, trecută cu vederea sau complet ignorată. Secolul 17 este departe şi încurcăturile politice ale vremii ne sunt prea puţin cunoscute. O reevaluare a corespondenţei artistului şi descoperirea unor documente de arhivă, efectuate de Mark Lamster, ne oferă imaginea unui talent diplomatic cu nimic mai prejos de cel artistic. Descoperim chipul unui om care a jucat un rol de primă importanţă în relaţiile dintre marile puteri europene ale vremii fiind în acelaşi timp considerat inegalabil ca pictor.

El a fost agentul secret al Spaniei, pe atunci încurcată într-un război prelungit cu tânăra republică a Olandei, conflict care ameninţa să devină global. Planul lui Rubens era foarte subtil, el avea de gând să facă pace între Anglia şi Spania, vechi rivale, cu speranţa că englezii îi vor convinge pe aliaţii lor din Olanda să ajungă la un compromis cu spaniolii.

În dimineaţa de 3 iunie 1629, Rubens ajungea la Dover la bordul unui vas de război britanic, "Adventure", trimis de regele Charles I pentru a-l aduce pe artist de pe cealaltă parte a Canalului Mânecii. Nu era un mod obişnuit de comportare a unui monarh faţă de un pictor. Dar regele era un mare amator şi cunoscător de artă, fascinat de personalitatea şi opera lui Rubens. Tratativele erau deseori întrerupte de conversaţii pe teme artistice, cum ar fi posibilitatea realizării în Anglia a unei serii de picturi care să egaleze succesul celor executate de Rubens în Franţa pentru Maria de Medici.

Celebrul pictor căuta să treacă neobservat în ochii publicului larg pentru a nu-şi compromite şansele de succes ale lucrăturilor politice. O nouă întâlnire cu Charles I a avut ca rezultat semnarea unui document legat de diminuarea numeroaselor pretenţii teritoriale ale Angliei în teritoriile controlate de coroana spaniolă. Într-o scrisoare din acea vreme Rubens părea entuziasmat de rodul activităţii sale.

Înnobilat în martie 1630 la curtea regală a Angliei şi dăruit cu o sabie bătută în pietre preţioase şi un inel scos de pe degetul monarhului, pictorul reuşise să refacă buna înţelegere dintre Anglia şi Spania. Misiunea începută cu ani înainte era îndeplinită. Artistul nu trebuia să se prezinte, era mult prea bine cunoscut. Spre deosebire de agentul secret din vremea noastră creat de Ian Fleming, eroul din secolul 17 nu a spus nicicând: "Mă numesc Rubens. Peter Paul Rubens." Ar fi fost inutil.