Steaua lui Băsescu şi cărămida lui Becali

E regretabil că, din atăţia afacerişti care roiesc pe lăngă Palatele Victoria şi Cotroceni, nu s-a oferit nimeni să dea nişte bani pentru o viaţă nouă membrilor grupului Ilaşcu şi e jenant că, din bugetul statului, nu s-au găsit nişte sume pentru aceşti oameni, pe care ii recunoaştem a fi eroi, dar nu ştim să-i preţuim mai mult decăt cu o insignă şi un bilet la băi.

Trei secvenţe care au de-a face şi cu politicul, şi economicul, dar şi cu socialul şi chiar cu istoricul deopotrivă mi-au atras atenţia zilele acestea. Părea că toată atenţia opiniei publice este indreptată către decizia premierului de a face totul pentru a majora pensiile, chiar dacă asta ar fi ultima acţiune pe care ar intreprinde-o şi necazul preşedintelui că nu poate el fructifica un asemenea succes la public. Intre noi fie vorba, nici unul nu are prea mult cu ce se măndri. Premierul va umbla
la CAS-uri, ceea ce este o măsură perfect de stănga, oricăt s-ar strădui să ne-o prezinte altfel şi oricăt s-ar război cu analiştii politici, iar preşedintele iar nu are motiv de bucurie, chiar şi pentru simplul motiv că nu e treaba lui să mărească pensiile sau măcar să se ia la trăntă cu ele de dragul "ochiului" public.


Dar asta este o problemă măruntă, faţă de efectele intămplării pe care doresc să v-o supun atenţiei şi comentariului. Membrii Grupului Ilaşcu: Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa au fost decoraţi de preşedintele Traian Băsescu la Palatul Cotroceni. Băsescu le-a acordat celor trei marţi medalia Steaua Romăniei in grad de Cavaler pentru eroismul şi pentru patriotismul de care au dat dovadă in timpul conflictului din Transnistria şi in timpul detenţiei. Traian Băsescu le-a mulţumit membrilor grupului Ilaşcu şi i-a asigurat de respectul său. Pănă aici, toate sunt minunate. Gestul preşedintelui este firesc şi trebuie apreciat.


Mergem mai departe. De la Palatul Cotroceni, membrii grupului Ilaşcu au plecat spre Palatul Victoria, unde i-a aşteptat primul-ministru. Călin Popescu Tăriceanu i-a primit cu sfaturi bune: le-a recomandat celor trei să ţină un regim alimentar echilibrat, ca să se refacă după lunga perioadă de detenţie. Guvernul le-a oferit un program de refacere medicală şi prima vacanţă in libertate - la munte şi la mare.


Dacă de la şeful statului Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa au primit medalii, iar de la premier felicitări şi străngeri de mănă, din partea lui Becali cei trei au avut parte de o surpriză. Acesta le-a dat căte 50.000 de euro, precizănd insă că "nici un ban din lume nu poate să recompenseze ce au făcut aceşti oameni".


Romănii au putut vedea la televizor cum Gigi Becali i-a primit acasă la el (tot un fel de palat, chiar dacă nu din Cotroceni) pe cei trei, i-a omenit şi, in văzul blitz-urilor şi al camerelor de luat vederi, le-a oferit căte un plic gros de bani.


Cei trei au fost pozaţi şi arătaţi lumii cu banii lui Gigi Becali in mănă, preţ de minute bune in şir. Ce transmit aceste imagini poporului romăn, in special copiilor noştri? Că şeful statului ii decorează pe nişte eroi şi ii trimite la plimbare, că şeful Guvernului ii bate pe umăr şi ii trimite la odihnă, iar treburile lumeşti, cele privind o casă, un trai decent, o situaţie căt de căt, după 15 ani de detenţie, le rezolvă, cu un pumn de bani, Gigi Becali.
Cine a spus că Gigi Becali e prost s-a inşelat. Putea oferi banii intr-un cont bancar sau pe un card nominal. Dar care mai era efectul? Cum mai filmau cameramanii pe cei trei cu cărămizile de bani in mănă? Şi dacă le făcea o vizită peste Prut, care mai era efectul? Discreţia nu aduce puncte in sondajele de opinie.


E regretabil că, din atăţia afacerişti care roiesc pe lăngă Palatele Victoria şi Cotroceni, nu s-a oferit nimeni să dea nişte bani pentru o viaţă nouă membrilor grupului Ilaşcu şi e jenant că, din bugetul statului, şi-aşa traumatizat, nu s-au găsit nişte sume pentru aceşti oameni, pe care ii recunoaştem a fi eroi, dar nu ştim să-i preţuim mai mult decăt cu o insignă şi un bilet la băi. De fapt, intămplarea aceasta ne arată cum suntem: uşor meschini, uşor indiferenţi, uşor de compromis. Sau mai mult?