x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ştergătorul de necazuri

Ştergătorul de necazuri

de Maria Timuc    |    15 Mar 2011   •   20:09

"Nu-i nimic, s-a spart necazul", gândeşte omul când i se sparge o farfurie şi tare bine îşi face gândind aşa! Necazul chiar se sparge în plan energetic şi, dacă se sparge acolo, se sparge de peste tot. Necazul se şterge uneori atât de uşor, printr-o atitudine interioară optimistă şi o gândire relaxată. Din nefericire, nu oricând reuşim să ştergem energia negativă (citiţi aici supărare, iritare, enervare etc.) măruntă care ne vizitează în clipa în care se sparge o biată farfurie, un pahar, un bec sau o vază. Iar atunci când nu reuşim din prima, se întâmplă precum unei prietene de-ale mele, care mi-a relatat câte necazuri avusese într-o singură săptămână. Desigur, ea se întreba dacă intrase într-o zodie rea sau dacă era vreo altă explicaţie pentru şira­gul de întâmplări rele ce-o asaltaseră.
"Ce ţi s-a întâmplat", am întrebat-o zâmbind, căci înţelesesem imediat că era "victima" unei mici supărări pe care n-o îngăduise în stilul "s-a spart necazul"? "Ei, bine, acum o săptămână mi s-a stricat instalaţia electrică. A doua zi s-a stricat maşina de spălat. A treia zi s-a stins pe nepusă masă ecranul calculatorului. A patra zi o tipă a intrat cu maşina în soţul meu, ne-am enervat vreo câteva ore pe holurile poliţiei, fiindcă maşina era şifonată dramatic. A cincea zi ne-a venit un cotrol la firmă şi ne-a amendat. E ceva ce nu mai suport şi nu înţeleg de ce se întâmplă aşa, deodată, toate astea", mi-a spus femeia din cale afară de supărată. "Dar, ia spune-mi, n-ai sărit cumva zilele şi în prima zi ţi s-a spart vreo farfurie", am întrebat-o? "A, să ştii că da.

Mi-a spart soţul meu un platou la care ţineam grozav şi asta înainte să se strice toate celelalte. M-am enervat rău de tot, fiindcă era platoul de la mama"! "Eu cred că de la farfurie a început necazul", am zis. Nu l-ai lăsat să se spargă o dată cu ea.

Dacă zici relaxat "s-a spart necazul", supărarea din interior se di­sipează. Anumite vorbe, ziceri şi pro­verbe populare exprimă ade­vă­ruri, care ilustrează magistral legile universului. Această banală expresie "s-a spart necazul" ilustrează ca­pa­citatea fiinţei din interiorul nostru de a-şi crea realitatea. Capacitatea trăirilor interioare de a atrage către noi evenimente de viaţă care coprespund stărilor noastre mentale şi emoţionale. Dacă te necăjeşti din pricina unei farfurii sparte, dacă te iriţi şi te evervezi, întăreşti energia negativă care-a creat simpla "distrugere a farfuriei". Mica energie care a spart farfuria creşte atât de mult încât... se materializează sub forma unui şirag de defecţiuni, care de care mai mari, mai enervante, mai stresante şi mai neobişnuite. Unuia i se strică frigiderul după ce s-a enervat fiindcă i s-a spart un bec, altuia i se poate întîmpla un lucru şi mai grozav după ce o stricăciune măruntă a fost primită cu respingere şi enervare. Se înţelege că nici o farfurie nu se sparge din întâmplare, iar poporul – în înţelepciunea sa – ştie asta. Poporul ştie că ceea ce se întâmplă în afara noastră, la nivelul evenimentelor de viaţă, nu-i separat de ceea ce se întâmplă în interior.

Să gândim "s-a spart necazul" de câte ori ni se întâmplă ceva neplăcut este un fel în care ştergem singuri, prin propria atitudine, un şirag de în­tâm­plări negative. Orice ne ener­vează, ne irită, ne stresează, orice ne pune câte un pic neuronii pe bigu­diuri poate fi întâmpinat cu o atitudine de tipul "s-a spart necazul", "trece", " se mai întâmplă", "nu-i ni­mic, se va rezolva cumva", "va fi bine" sau orice altă expresie găseşte fiecare pentru a schimba enervarea cu ac­cep­tarea. Ştergătorul de necazuri în plan energetic este chiar acceptarea, atitudinea optimistă, încrederea că va fi bine, pe când aparatul de intensificat energia negativă stă în respingerea întâmplării neplăcute. Acest tip de "ştergător" funcţionează la fel şi în relaţiile noastre personale. Dacă o persoană nu vine la întâlnire, putem opri şiragul dificultăţilor afirmând, ca şi în cazul farfuriei: "S-a spart necazul" (dacă râdeţi acum, e de bine! Urmează o mică întâmplare fericită după un râs sincer).

În povestea "farfuriei" se ascunde cumva tâlcul celor spuse de Iisus; "În­toarce şi celălalt obraz când cineva te loveşte" sau învaţă să pierzi cu graţie o farfurie decât să pierzi du­reros... zeci de lucruri. Poate că-i mai profitabil să te alegi cu două palme pe loc, decât cu şuturi care se pot întinde şi pe o viaţă întreagă. Căci, dacă se curăţă energia interioară negativă sau supărarea care-a atras palma sau spargerea farfuriei şi asta se curăţă prin acceptare, te urmează întâmplări fericite, îţi surâde norocul şi întâmplările vieţii se fac mai plăcute, tot mai plăcute, din ce în ce mai plăcute!

×