Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ideile mari se întâlnesc, dar mai ales cele mici. În urmă cu zece, doisprezece ani, un titlu dintr-un ziar mi s-a lipit de minte şi n-am scăpat de el multă vreme. Ştiţi doar cum e: un cuvânt ajunge să te urmărească mai rău ca un recuperator de datorii. Titlul mi-a chinuit memoria o vreme, pentru că nu ştiam ce-i trichineloza, iar el zicea că “Trichineloza a lovit România”. Anunţa, carevasăzică, o apocalipsă.
Dacă aş fi aflat că un meteorit, şi nu o banală trichineloză, a spulberat România, n-aş fi fost mai intrigat. Ceva izbise din nou biata Românie şi nu oricum, ci cu semnul exclamării la sfârşit, dar până a mă interesa eu ce-i aia trichineloză, ţara şi-a revenit. Şi şi-a revenit atât de bine, încât pe oricine întrebam, primeam acelaşi răspuns: O fi lovit, mamă, da’ nu p-acilea, pi la noi, ci în alt judeţ!
Deunăzi, acelaşi titlu l-am citit peste umărul unui călător într-un autobuz. De data asta, mintea mea şi-a văzut de treburile ei şi nu s-a mai cramponat de cuvânt. Trichineloza poate să lovească un om, o nuntă, o şatră, o cantină, nu însă şi o ţară. Repetiţia titlului în publicaţii diferite şi sub semnături diferite mi-a confirmat un lucru, aflat destul de târziu, şi anume că deştepţii cu deştepţii se adună, dar că nici proştii nu stau degeaba. Nerozia e greu de definit, întrucât are înfăţişări dintre cele mai neaşteptate. Ea poate să semene atât de mult cu deşteptăciunea, încât oamenii nici nu mai au nevoie de deştepţi.
Dovadă cât popor citeşte articolele de genul “Trichineloza loveşte România” şi nu se mai satură recitindu-le şi în alte şi alte publicaţii, sub alte şi alte semnături. Sunt articole turnate în stilul catastrofic, metaforic şi alarmist, dacă un astfel de ghiveci merită să se cheme stil. Autorii, care nici ei nu-s foarte destupaţi la “cutia ucraineană”, pleacă de la ideea, care nici ea nu-i tocmai greşită, că marele public al presei înghite orice. Totul e ca titlurile din ziarul ori revista preferată să fie bombastice şi buimăcitoare. Să-l lovească pe cititor drept în mijlocul capului, acolo unde creierul e rar şi nu doare. Doar bubuie şi-l face să i se încreţească pielea pe frunte de grijă. Fiindcă aşa le place lor, maselor largi de cititori, să sufere din ce nu au şi n-or să aibă niciodată: o trichinelozare globală.
Pentru gazetarul tânăr, obligaţia de a scrie mereu sub imperativul scandalului, al senzaţionalului înseamnă deprofesionalizare. De fapt înseamnă prostire, fără cale de întoarcere. Pentru cititorul cu o instrucţie modestă, gazetăria de scandal şi catastrofică e oprimantă. Nimic mai abject, decât să profiţi de buna-credinţă a mulţimilor. E ca şi cum ţi-ai bate joc de nişte infirmităţi în educaţie. Nu pot fi măsurate, dar tot infirmităţi sunt.
Citește pe Antena3.ro
