Ştirile serii

Doamna şi domnul Borcan, doi bătrânei cu o pensioară drăguţă, de vreme ce-şi per­mit să aibă fiecare câte un televizor co­­lor, se uită, aşa cum le e obiceiul, la ştirile serii, strigându-se, prin uşa dintre dormitor şi camera de zi tot timpul deschisă, ori de câte ori e ceva mai interesant.

Cine nu ştie cu ce se ocupă ei seară de seară şi care e natura relaţiilor dintre dânşii, după cincizeci de ani de căsnicie, ar putea să creadă, auzindu-i, că-s doi sadici în plină criză hormonală. Mută repede dincolo, urlă domnul Borcan, să vezi un accident cu patru morţi şi şapte răniţi! Doamna Borcan, care tocmai se uită la autorii unui viol în grup, prinşi după o lună, dar nu cu ocazia altui viol, ci la furat de frigidere din tiruri, nu reacţionează. Doamna Borcan aşteaptă cu nervii întinşi la maximum ca poliţia să facă reconstituirea violului, însă ştirea o dezamăgeşte. Muzica e, într-adevăr, ca pentru un dezmăţ sexual, urmat de strangulări şi lovituri de cuţit în părţile moi. La o adică, s-ar potrivi şi cu atacul unui pedofil asupra unui grup de minori. Cu toate acestea, pe ecran nu apar decât trei capete ciufulite de ţigani, cu nimic înfiorător în priviri. Au greşit muzica, spune doamna Borcan, butonând la întâmplare telecomanda.

Din camera alăturată, soţul o ţine pe a lui: Dă, dragă, la ştiri, la Diaconescu, s-o vezi p-aia moartă că e vie. Io-te-te, ce s-a mai gătit putoarea, ca s-o vadă lumea! E proastă, că-i stătea mai bine moartă.

Doamna Borcan s-a oprit din butonat la un canal cu filme pentru copii, în care un motan trage cu bazooka într-un şoricel şi-l face bucăţi râzând fericit, cum numai motanii din filmele pentru cei mici ştiu să se hlizească, atunci când le reuşeşte o spintecare cu satârul, o martelare cu tocătorul de şniţele sau o jupuire de piele cu centrifuga de făcut suc de Jerry. Ce simpatic!, exclamă ea bătând din palme ca o şcolăriţă şi strigă la domnul Borcan să se uite la desene animate. Bărbatul n-o aude sau o aude şi nu dă semne c-ar lua în seamă recomandările doamnei. Şi pe bună dreptate. Pe canalul său preferat se transmite în premieră reconstituirea violului în grup, întrerupt din păcate în punctul culminant, cum spun liceenii când povestesc un eşec erotic, de o reclamă la un suc de roşii. Cine nu se price pe la reclame, poate să creadă că revărsarea aceea de roşeală e un detaliu sângeros din reconstituirea mârşavului act agresiv.

Din felul în care chiţcăie, gâfâie şi oftează cardiacul Borcan, nevastă-sa ar putea crede că se îndeletniceşte cu un lucru absolut necuviincios la vârsta lui. De unde să ştie biata femeie că domnul Borcan are, de emoţie, un mic preinfarct. Obişnuit cu carnagiile simple, în care morţii şi răniţii pot fi număraţi, domnul Borcan e atât de stârnit, când la ştiri se transmit descarcerări în lanţ pe Şoseaua Bucureşti - Piteşti, că e gata s-o păţească. La bătrâni, şi momentele de fericire trebuie drămuite. Mută pe autostradă, zice el şoptit şi cu ochii holbaţi, iar de data asta, doamna Borcan îl ascultă şi începe şi ea să se agite, ca în timpul unui act sexual, complet ţipând: Auleo, mamă, auleo, mămico!

Ce bine e să aibă fiecare televizorul lui, cugetă cu glas tare doamna Borcan, în timp ce în camera de zi domnul Borcan face şi un infarct de toată frumuseţea şi nu oricum, ci la ştirea cu bătaia dintre două clanuri de mafioţi în Craiova. Vedem ce se mai întâmplă în lume, continuă cugetatul doamna Borcan, ne bucurăm şi noi de viaţă.