Strada – instanţă extraordinară

Te-ai judecat cu un vecin pentru câţiva metri de pământ şi ai pierdut procesul definitiv? Ţi-ai pierdut casa în urma deciziilor judecătoreşti definitive şi irevocabile? Ai divorţat şi nu-ţi convine verdictul instanţei? Ai fost arestat preventiv şi nu ştii cum să influenţezi judecătorii să te pună liber? Ai fost condamnat penal şi vrei să scapi de închisoare? Ai pierdut orice tip de proces în ţara asta? La ce bun să mai faci o contestaţie în anulare, să deschizi o acţiune de revizuire ori se te lupţi pentru declararea unui recurs în interesul legii (cele trei căi extraordinare de atac ale unui verdict judecătoresc), ori la ce bun să te mai adresezi Curţii Europene a Drepturilor Omului? De ce să mai respecţi Justiţia? Ia-ţi pancarta, rudele, prietenii, mercenarii şi ieşi în stradă! Strigă, urlă, protestează, dă verdicte, fă-ţi dreptate singur!

Acesta este mesajul pe care cetăţeanul român îl percepe în aceste zile de proteste împotriva deciziilor instanţelor de judecată, din moment ce nici una dintre puterile statului n-a ieşit să atragă atenţia că derapăm spre tribunalele-ad-hoc la colţ de stradă. Nici un responsabil cu asigurarea statului de drept n-a ieşit la rampă să amintească populaţiei una din regulile de bază ale adevăratei democraţii şi anume aceea că deciziile judecătoreşti definitive şi irevocabile nu se comentează, ci se execută. Trebuie respectate.

Justiţia l-a arestat pe primarul PD-L al Craiovei, Antonie Solomon, şi repejor au pus-o de-un protest câteva sute de români, funcţionari publici ori politicieni cărora li s-au alăturat oameni orbiţi de dreptul lor de a protesta până-ntr-acolo încât să îmi încalce mie drepturi şi libertăţi fundamentale. Până şi popa din Biserica din Leamna, unde-şi are Solomon cuibuşorul de vacanţă, a-nceput a se ruga la Dumnezeu pentru libertatea primarului. Prostituţie preoţească, dacă mă întrebi pe mine, fiindcă mi se părea normal ca popa să se roage la Dumnezeu pentru "aflarea adevărului-adevărat" şi nu să-i livreze divinităţii "adevărul" statuat pe vorbe şi pe vânt de protestatarii din stradă.

În săptămâna care abia s-a încheiat, judecătorii l-au condamnat definitiv pentru corupţie pe primarul PNL de Baia Mare, Cristian Anghel. Nici nu s-a pronunţat bine sentinţa că peste 1.000 de români s-au adunat duminică în faţa Palatului de Justiţie din localitate, chipurile într-un marş al tăcerii, dar înarmaţi cu pancarte pe care au inscripţionat cu "verzale" verdictul pe care trebuie să-l dea instanţele de judecată: "Libertate primarului" (în general!?) şi "Anghel liber" (în special).

Armă psihologică pentru eliberarea din arest şi din penitenciar.
Ce să înţelegi? Că dacă e democraţie ai voie, tată, frate, mumă, soră, copile, bărbate şi femeie, să protestezi împotriva a orice!? Nu e chiar aşa.

Constituţia României în articolul 57 statuează una dintre îndatoririle fundamentale şi anume că cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii "trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi". Păi, vă dau cu titlu de exemplu doar câteva din drepturile care mi s-au încălcat mie şi vouă, celor care nu aţi protestat în stradă împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Prin cele două proteste de care am amintit ni s-a încălcat dreptul la o justiţie înfăptuită în numele legii, dreptul la o justiţie unică ­ nu putem fi unii judecaţi de instanţe şi alţii de masele adunate în stradă ­, dreptul de a fi judecaţi de judecători independenţi (extrase din articolul 124 al Constituţiei) - cât de independent mai este un magistrat pe care pun presiune 1.000 de oameni? Prin protestele declanşate în susţinerea primarilor ni s-a încălcat dreptul constituţional de a fi egali în faţa legii - cel puţin sub două aspecte. Unul: nu toţi suntem primari ori ditamai oficialităţile, astfel încât să putem beneficia de suportul străzii în încercarea de a înclina balanţa justiţiei în favoarea noastră. Şi doi: acţiunile susţinătorilor edililor certaţi cu legea ar putea determina în viitor ca, în cazurile cu care sunt sesizaţi, judecătorii să aibă, instinctiv, o atenţie specială pentru profesia şi locul de muncă al inculpatului ori pentru nivelul de celebritate al acestuia. Atenţie de natură să-i influenţeze judecata în funcţie de cât de mult a fost traumatizat sau de cât de mult se teme de reiterarea unor asemenea proteste ale maselor. Astfel că după premiera din cazul Dinu Patriciu, care, printre altele, îmi amintesc că a fost lăsat în libertate pe motiv că e om cu studii superioare, am putea avea şi cazuri de generozitate a sistemului judiciar faţă de inculpaţi pe motiv că aceştia sunt celebri (nu contează în ce sens) ori că au fost aleşi în funcţii prin votul oamenilor. Şi sunt doar câteva exemple. Cât despre buna-credinţă cu care şi-au exercitat mitingiştii dreptul de a protesta, despre ce bună-credinţă putem vorbi, când aceştia şi-au format opinii cu pretenţii de verdict fără ca măcar să le fi trecut pe sub ochi vreo probă din dosar?!

Aparent, mitingurile de protest împotriva verdictelor judecătoreşti ar fi ok, din moment ce Legea Fundamentală legiferează libertatea întrunirilor. În articolul 39 din Constituţie se spune foarte clar că "mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme". Corect până aici, din moment ce Constituţia nu scoate în afara legii, în mod direct, mitingurile împotriva deciziilor judecătoreşti. Dar e corect numai aparent.

Protestatarii din cele două cazuri nu aveau puşti, cuţite, topoare ori alte arme în înţelesul clasic al cuvântului (DEX ­ obiect, unealtă, aparat care serveşte în luptă). În opinia mea, pancartele pe care protestatarii au inscripţionat ce verdict vor de la instanţă reprezintă o armă psihologică, iar lupta se dă pentru schimbarea verdictului dat de judecători. O armă îndreptată mai întâi direct împotriva judecătorului şi prin care i se ştirbesc acestuia dreptul şi obligaţia de a judeca în conformitate cu legea, dictându-i-se grobian să ţină cont de ce vor mitingiştii. În al doilea rând, cele două proteste reprezintă o armă îndreptată împotriva fundamentelor statului de drept, o armă prin care justiţia efectuată în numele legii este negată şi batjocorită. Strada devine o instanţă extraordinară, care judecă, condamnă ori achită ­ şi, dacă lucrurile derapează tot aşa, în curând este posibil să treacă şi la execuţii. Iar mitingul de protest devine cale extraordinară de atac împotriva unei sentinţe judecătoreşti.  Or, eu am citit negru pe alb, în Legea Fundamentală a ţării, că este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare, că în ţara asta justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege. Justiţia nu se face pe stradă, nici în Biserică şi nici la televizor.

PS: Şi ştiţi ce am mai citit în articolul 133 al Constituţiei? Că garantul independenţei justiţiei este Consiliul Superior al Magistraturii. :D