Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sunt oameni care au luat drumul bunatatii in viata, dar i-au incercat in vremea aceea atatea poveri, atatea dureri, atatea atacuri si pierderi, incat si-au spus, fie in taina, fie cu voce tare, ca Dumnezeu i-a parasit. "Am decis sa merg des la biserica si sa fac bine cat de mult pot. Ma simteam chemata catre Dumnezeu mai mult decat oricand. Intre altele, le-am dus alimente unor calugari de la un schit izolat, am dat bani si am ajutat oameni bolnavi. Dar, ca un facut, in anul acela m-am imbolnavit si eu si am suferit o operatie cu niste complicatii severe. Apoi, l-am pierdut pe tata si firma pe care o aveam a dat faliment", imi spune o prietena, care-a observat adeversitatea fantastica a "experientelor" ce au insotit decizia ei de a se apropia de Dumnezeu.
Parintele Arsenie Boca a dat un raspuns pentru acei oameni porniti pe calea desavarsirii si incercati, in acelasi timp, prin nenumarate si, uneori, grele intamplari; "Acesta e focul celei mai mari nevointe prin care au sa treaca cei ce ajung desavarsirea, ca Dumnezeu insusi se ascunde din fata lor si se pravalesc asupra lor puhoaie de ura, cautand cum sa-i inghita. Dar de dragostea lui Dumnezeu nimic nu-i mai desparte; nici suferinta, nici ingerii, nici viata, nici moartea, nici iadul, de care se dovedesc mai presus, caci desavarsirea dragostei nu mai are pe acestea ingradire si hotar. In Biserica se nasc de sus si cresc pe pamant, castigand in razboaie, oamenii mai presus de fire sau dumnezei dupa har". Ce ne spune parintele Arsenie Boca? Dupa puterea luminii tale esti incercat si poti ajunge incercat intr-o asemenea masura ca poti vedea cum Dumnezeu te-a parasit. Dar, iata ce veste minunata, ce cuvant profund ne spune parintele; existenta marilor nevointe, a marilor atacuri in experienta vietii, clipa in care necazurile cele mai grele ne incearca este si semnul ca suntem pe drumul desavarsirii. Ce taina-i aceasta, ce mare taina! Ce bine de-ar fi inteleasa si tinuta minte, pentru ca in clipele noastre de mare durere, in momentele de pierdere, atunci cand deznadejdea si suferinta ne pot pune in genunchi si ne pot face sa credem ca Dumnezeu nu exista, sa ne amintim ca exact acelea sunt semnele care ne arata ca suntem pe drum. Sa nu abandonam calea bunatatii si calea iubirii in fata atacurilor, a urii, a pierderilor si suferintelor omenesti, ba chiar sa stim si sa vedem in ele indiciul precis al dreptei noastre calatorii catre Dumnezeu.
Daca in fata durerii nu ne pierdem sufletul, daca pierdem orice, dar nu ne pierdem pe noi insine si nadajduim la iesirea din labirint, fara sa ne ramana pe talpi zgura urii, a impotrivirii rautacioase, a emotiilor distructive si a judecatilor noastre, suntem "mai presus de fire". Iata ca "a fi mai presus de fire" nu-i un dat, nu vine de la sine, nu-i ceva ce castigi ca la loterie sau ceva ce ti-a fost plantat in gene, iar tu nu ai decat sa iei la cunostinta de aceasta. A fi mai presus de fire inseamna a pastra sufletul tau in dragoste, in pofida tuturor incercarilor vietii si a face efort pentru asta. A intelege, a tolera, a accepta, a trece prin foc si prin sabie, printr-un razboi crunt, dar nu atat cu lumea, nu cu nedreptatile si suferintele ce se ivesc pe drumul tau catre desavarsire, ci cu ura, cu respingerea, cu framantarea si cu deznadejdea din tine insuti. Firea omeneasca se lamenteaza. Firea omeneasca simte durerea si, pe buna dreptate, nu-i usor sa accepti durerea, sa nu te opui, sa nu strigi, sa nu fii deloc manios, sa nu-ti pui intrebari si sa nu te gandesti atunci cand te simti zdrobit ca Dumnezeu te-a parasit. Cu toate acestea, iata, preoti cu mare har, se poate spune chiar sfinti, au trecut prin experienta omeneasca a suferintei pentru a ne spune ca urgia ei este semnul desavarsirii noastre. Cata lumina-i in tine, atata intuneric se poate napusti prin viata ta. Dar, daca stii ca-n cea mai mare disperare-i semnul celei mai mari lumini se poate sa sclipesti si se poate ca stralucirea inimii tale sa izbandeasca chiar in clipa aceea. Sa nu disperi in suferinta si sa nu crezi ca-i totul pierdut, orice ar parea pierdut, caci acela-i momentul in care lucrurile lumii se prabusesc, iar cele ale lui Dumnezeu se inalta in tine.
Citește pe Antena3.ro
