Suveranitatea națională, repusă în drepturi de pandemie

Comerțul mondial este o garanție a prosperității pentru toți - statua o dogmă plecată din concepția lui Ricardo. Acest părinte al științei economice explica de ce Portugalia produce vin și Anglia, țesături, specializarea asigurând fluidizarea schimburilor. Globalizarea și puternica influență a investițiilor multinaționale, depersonalizate și difuze prin capitalul bursier, au condus la atenuarea până la negare a naționalismului economic și a suveranității. Pandemia a readus brusc în actualitate teoria lui Ricardo. Producția de măști, asigurată la nivel mondial de China, nu a iscat doar o competiție acerbă, veritabil război al prețurilor de achiziție pentru un produs banal, ci a relevat rolul important al specializării. Desigur, teoria clasică este presată de realitățile dure ale pandemiei, care nasc multe întrebări legate de superioritatea sistemelor de organizare social-politică. China, cu măsuri de organizare statală autoritară, a rezolvat rapid stoparea COVID-19, dar „democrațiile” se zbat acum în valul trei, pregătind al doilea Paște cu restricții și lockdown cu repetiție.

Ar fi dictaturile superioare în fața crizelor? Concluzia, care pare simplă, este prematură, dacă ținem seama că alte țări asiatice, cu sisteme democratice - Coreea de Sud, Taiwan, Japonia - au avut performanțe sanitare cu mult superioare Europei și Statelor Unite. Diferențele între țările din același sistem de valori sunt date de solidaritatea socială, respectul pentru reguli și disciplina în colectivitate. Rolul statului se impune în fața cetățenilor nu doar coercitiv, ci prin sisteme solide de protecție sanitară, bancară, industrială. Aici sunt „campionii naționali”, ei devin vectorii suveranității reale. Pandemia repune în drepturi suveranitatea prin capacitatea de control și de decizie în sectoarele vitale. Chiar dacă statul nu mai este proprietar al companiilor, poate promova interesul național prin legi și reglementări - impozite, taxe vamale.

Întrebările care se pun cu acuitate puterii politice nu se rezumă doar la numărul de paturi din ATI sau la orarul interdicțiilor de circulație, ci la rolul pe care și-l asumă în apărarea suveranității de grup și a individului plasat fără voia lui în criza sanitară și economică. Reziliența despre care se bate monedă este în fond capacitatea de a reveni după criză. Aceasta este marele examen pe care îl dau simultan democrația, UE și statul român.