Cu "toporisca" mortii atintita deasupra capului, Levenson a inteles ca era bolnav de nefericire, iar nefericirea lui provenea din neintelegerea a ceea ce era, de fapt, iubirea. El si-a recapitulat viata zile la rand, si-a adus aminte diferite incidente din trecut si, ori de cate ori isi amintea ceva ce-i trezea sentimente negative, respingere, iritare, ura sau orice alta mica stare negativa, el isi schimba reactia si inlocuia negativitatea cu iubirea fata de persoana cu pricina. Levenson si-a dat seama ca "fericirea, starea de sanatate, bogatia si pacea interioara sunt determinate de capacitatea omului de a iubi", iar asta a fost marea sa revelatie. El s-a vindecat complet de toatele bolile pe care le-a avut (ceea ce-i pusese viata in pericol atunci era un infarct de miocard masiv, al doilea infarct din viata lui – la vremea aceea nu erau nici medicamente, nici transplant de inima, nici alte tehnici medicale pentru a i se salva viata), a mai trait 42 de ani, iar in timpul acesta si-a dedicat viata pentru a-i ajuta pe oameni sa scape de resentimentele, ranchiunile si negativitatea care-i imbolnaveau.
Tehnica de eliminare propusa de Levenson nu presupune eliminarea dusmanilor, nu ne cere sa ne indepartam de oamenii rai din vieti noastre, nici sa ne despartim de cineva anume. Lui Levenson i s-a revelat faptul ca trebuie sa eliminam doar nefericirea din noi insine. Suferinta existenta in gadurile, in sentimentele, in faptele si-n emotiile noastre. El a observat ca totul se intampla in interior, ca reactionam prin respingere la o multime de situatii, ca ne respingem durerile, tristetile, vinovatiile, angoasele si-i respingem si pe ceilalti oameni, ca respingem chiar simptomele bolilor noastre, desi ele nu sunt altceva decat "emotii care trebuie acceptate". Asta-i iubirea divina, dincolo de emotiile omenesti obisnuite; iubirea pe care o emanam este natura noastra. Simplul fapt ca respingem si avem negativitate interioara ne deconecteaza de iubire si ne face nefericiti, iar nefericirea este sursa tuturor problemelor vietii. Putem si noi sa aplicam metoda de eliminate a lui Levenson, cu atat mai mult cu cat se poate sa fim in situatii mai fericite decat era situatia lui. Sa ne iubim si dusmanii nu este doar un concept sec si fara sens, cat miezul vindecarii si expresia unei legi marete a existentei: legea iubirii. Sa nu mai eliminam raul prin respingere, ci prin acceptare emotionala. Sa acceptam, sa aprobam, sa-i spunem da oricarei situatii de viata, inclusiv durerilor fizice, sa-i spunem "da" oricarei probleme apare in existenta noastra. Problemele sunt norii grei ai existentei, aceia ce ascund de noi iubirea si, o data cu ea, adevarul si faptul ca putem sa nu avem atatea probleme. Daca vom face din iubire o alegere continua, in fiecare situatie de viata, se poate sa ne vindecam si noi, se poate sa ne eliberam de teroarea Egoului si se poate... sa descoperim in lumea aceasta trista fericirea pe care o credeam... inexistenta, pierduta sau destinata celor norocosi. Pentru asta trebuie sa eliminam din propriile trairi tot ce-i negativ...
Citește pe Antena3.ro

