Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sunt întâmplări care îţi vor rămâne în minte pentru multă vreme, dobândind, prin adevărurile pe care le-ai aflat sau le-ai înţeles mai bine atunci, puterea unei lecţii de viaţă. Lecţie de viaţă pe care o concentrează, uneori, doar câteva cuvinte bine cumpănite, anume alese pentru a-i da densitate ideatică și expresivitate.
O asemenea întâmplare fastă am trăit-o la Bruxelles, în anul 2008, atunci când, tânăr asistent al unui distins europarlamentar român, am avut ocazia să particip la o întâlnire cu Martin Schulz. Era o întâlnire relaxată, la care eram prezenți asistenți parlamentari români, polonezi și bulgari. Discutam despre proiectul european, mai precis despre viziunea “părinţilor fondatori” ai Uniunii Europene, în primul rând despre Jean Monnet și Robert Schuman, despre evoluţia acestei construcţii, despre contestatarii săi, despre ameninţările sau riscurile la care aceasta este expusă.
Inevitabil, discuţia a ajuns și la tema războiului, mai precis a factorilor care, într-un fel sau altul, ar putea face din această eventualitate de coșmar o alternativă la eșecul demersurilor diplomatice (evenimentele din Georgia țineau agenda).
În discuţie a intervenit Martin Schulz, pe atunci lider al grupului socialist din Parlamentul European. Pe un ton ponderat dar ferm, acest a rostit câteva cuvinte: “Ceea ce facem noi, aici, la Parlamentul European, poate fi considerat un proces de “peacekeeping” în Europa.”
Mi-am amintit adeseori aceste cuvinte și, mai cu seamă, mi le amintesc acum, în această perioadă care precede și pregătește alegerile pentru noul Parlament European. Iar acest lucru nu este câtuși de puţin întâmplător. Bătrânul Continent se confruntă, în prezent, cu mari și dureroase probleme generate de criza financiară și economică. La rândul său, Uniunea Europeană este supusă unui val de puternice contestări care merg de la “euroscepticism” până la negaţii categorice.
Semnalele venite din partea unor forţe politice radicale din Marea Britanie fiind edificatoare și, mai ales, îngrijorătoare.
Nici în planul abordărilor teoretice, al analizelor aplicate și al prognozelor, lucrurile nu stau altfel. De exemplu, Herve Kempf a publicat o carte care a stârnit controverse și al cărei titlu spune totul despre viziunea câtuși de puţin optimistă pe care o susţin nu doar autorul ei ci și influente voci capabile să formeze și să orienteze opinia colectivităţilor: “Sfârșitul Occidentului, nașterea lumii.” Iar aceasta nu este decât un titlu dintr-o bibliografie mai vastă, însumând scenarii a căror notă definitorie nu este, câtuși de puţin, optimismul neţărmurit.
Întrebare pe care o propun este: cum ar putea Parlamentul European, Uniunea Europeană însăși, să gestioneze mecanismul unui eficient “peacekeeping” atât vreme cât, ele însele, în legislatura care se va încheia curând, au fost confruntate cu un asemenea “război intern”, cu dezechilibre și cu tensiuni, ceea ce a făcut ca nu întotdeauna soluţiile pe care le-au elaborat să fie în măsură să rezolve marile probleme create de criză? Așa încât acesta răspunsuri și soluţii vor fi și cele care se vor afla ca priorităţi absolute ale noului legislativ european.
Întrebări, așteptări, soluţii și răspunsuri care, într-un fel sau altul, vor genera și marile teme, “castanele fierbinţi” ale campaniei electorale. O campanie electorală despre care, judecând cu obiectivitate și realism, am putea spune că este ameninţată de două mari capcane și riscuri: apatia și dezinteresul pentru problematica europeană a unei însemnate părţi a electoratului din statele membre, pe de o parte, și alianţa dintre naţionalism extremist, intoleranţă etnică și eurofobie, pe cale să câștige o îngrijorătoare audienţă și capacitate de presiune - pe de altă parte.
Nu este pentru prima oară, în ultimii zece ani, când Europa și Uniunea Europeană se confruntă cu asemenea întrebări dramatice, cu situaţii “pe muchie de cuţit”. De pildă, în 2006, la scurtă vreme după Referendumul din 29 mai 2005 asupra Tratatului Constituţional European, în rândul analiștilor politici a făcut carieră sloganul ”Europa a la Jean Monet, este moartă și îngropată.” Tema a fost preluată și întoarsă pe toate feţele într-o abordare de substanță de către Bernard Cassin publicată în numărul din mai 2007 al revistei “Le Monde Diplomatique”, abordare a cărei premisă majoră era următoarea: “Mai presus de frazele convenţionale sau de incantaţiile de uz intern, Europa este o spectaculoasă absenţă din discursul politic al majorităţii ţărilor Uniunii.”
Tema “Europei a la Jean Monet este moartă și îngropată” a primit , însă, și o replică în cartea lui Pierre Moscovici: “L'Europe est mort, vive l'Europe!”, în care autorul manifesta un optimist bine temperat în ceea ce privește proiectul “unei alte Europe”. O “altă Europă” care, dacă nu se va realiza într-un viitor cât mai apropiat, “spectrul războiului va reveni ameninţând Bătrânul Continent”.
De atunci au avut loc alegeri pentru Parlamentul European și pe baza rezultatelor scrutinului a existat o anumită configuraţie politică care a avut cuvânt decisiv la nivelul instituţiilor și organismelor UE și, în acest fel, la elaborarea, adoptarea și punerea în act a deciziilor lor.
De unde provine, totuși, această stare de fapt și această stare de spirit sub semnul cărora se vor desfășura atât campania electorală cât și alegerile propriu-zise din luna mai? Să fie cuvintele lui Bernard Cassin o premoniţie sau mai degrabă un avertisment pentru competitorii angajaţi în cursa electorală pentru alegerile europene?
Acestea sunt doar câteva provocari la care voi încerca să propun un răspuns cât mai curând.
Citește pe Antena3.ro
