Ca si cum s-ar fi vorbit intre ei, mai multi gazetari au scris cu titluri mari, ca la demascarea unei imposturi, ca Leonard Orban a fost tocilarul clasei.
Titlurile nu faceau altceva decat sa perpetueze, cu autoritatea pe care o are ziarul de tiraj, dispretul pe care lenesul il manifesta pentru colegul harnic si prostul pentru destept. Titlurile astea, latite pe doua pagini, il tulbura pe cititor. Omul nu mai stie ce e bine si ce e rau. Ziaristii isi jignesc astfel cititorii care au terminat scoala cu note mari, care cumpara gazetele tocmai pentru ca au tocit, au invatat carte. Daca un tocilar e agreat de parlamentul continental in functia suprema, de comisar national, inseamna ca macar in acest caz tocitul a fost o solutie de viata fericita. In scoala se confrunta un punct de vedere asupra invataturii, convingator, venind de la familie si profesori, cu punctul de vedere al haimanalelor. Deoarece in nici o scoala din Romania nu se predau lectii de cum trebuie sa inveti si la ce-i buna invatatura, lectii numite in alte tari "de motivatie", punctul de vedere al haimanalelor are intaietate. Dovada ca ajunge si-n titlurile unor cotidiene cu pretentii. Cand niste gazetari apeleaza in articolele lor la punctul de vedere al haimanalelor nu-i foarte grav. Foarte grav e ca nici unul din sefii si patronii publicatiilor nu se sesizeaza la gogomanie. La faptul ca savarsesc un rau public. E drept, nu are toata lumea chemare catre invatatura. Unii insa au talent la tocit, tot asa cum se nasc copii cu talent la muzica sau la desen. Leonard Orban a avut talent la limbi straine si a descoperit, foarte probabil singur, motivatia unui invatat eficient, toceala din placere. O data cu abecedarul, copiii nostri ar trebui sa primeasca gratis de la