x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Tokio - Greu de uitat

Tokio - Greu de uitat

de George Arion    |    07 Oct 2007   •   00:00
Tokio - Greu de uitat

In ultima vreme n-am citit un roman mai răscolitor ca Tokio. Brutal... Şocant... Atroce... Terifiant... Iată căteva dintre epitetele pe care i le atribuie comentatorii.


In ultima vreme n-am citit un roman mai răscolitor ca Tokio. Brutal... Şocant... Atroce... Terifiant... Iată căteva dintre epitetele pe care i le atribuie comentatorii. Cu această scriere, englezoaica Mo Hayder a reuşit să smulgă din apatie lumea iubitorilor de romane poliţiste, care au declarat la unison că o astfel de carte teribilă este greu de uitat după ce ai citit-o. Te marchează pentru tot restul vieţii. Fiindcă nu este doar istoria urmăririi şi demascării unui ucigaş feroce. Tokio prezintă fără menajamente degradarea fiinţei omeneşti, capabilă să aibă, in anumite imprejurări, un comportament de fiară. E mai mult decăt un roman poliţist, amintind de Condiţia umană a lui Malraux. Dar, chiar dacă porneşte de la evenimente reale, capturarea, in 1937, a oraşului chinez Nanking de către japonezi care torturează, mutilează şi omoară populaţia civilă, cuprinşi de o demenţă inexplicabilă, autoarea nu-şi transformă cartea intr-un rechizitoriu incrăncenat. Scriind, ea vrea să inţeleagă de ce o civilizaţie rafinată ca a Japoniei şi-a uitat brusc valorile şi a acţionat cu o asemenea barbarie impotriva Chinei. Oameni mănaţi ca vitele la abator pentru a fi exterminaţi... Femei violate... Gravide spintecate cu baioneta pentru a li se scoate fătul din burtă... Canibalism... Iată numai căteva dintre scenele sinistre infăţişate in roman şi care devin obsedante imediat după ce ai luat cunoştinţă de ele. Iar cea care le descoperă este o tănără occidentală dornică să afle ce fapte ingrozitoare pitesc cu atăta străşnicie autorităţile nipone, chiar şi la peste şase decenii de la comiterea unui masacru inimaginabil. Deşi marcată de propriile sale frămăntări interioare, ea izbuteşte să-l deconspire pe unul dintre făptaşii actelor abominabile din Nanking, asasin ajuns intre timp o căpetenie a mafiei din Ţara Soarelui Răsare, Yakuza. Numai confruntarea cu unul dintre călăii cei mai zeloşi ii alungă neliniştile. Doar descoperirea adevărului ii aduce fetei alinarea suferinţelor. Dacă ar proceda la fel, toţi cei care neagă Holocaustul din acei ani de groază ar cunoaşte, la răndul lor, impăcarea cu ei inşişi şi cu cei din jur. Dar căţi se incumetă să-şi recunoască erorile grave? De căte ori s-a intămplat in istorie ca vinovaţii să-şi asume fărădelegile şi să se căiască?

×
Subiecte în articol: editorial