x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un bărbat de 80 de ani a încercat să coboare cu mașina Treptele Spaniole din Roma

Un bărbat de 80 de ani a încercat să coboare cu mașina Treptele Spaniole din Roma

de Redacția Jurnalul    |    23 Iun 2025   •   01:00
Un bărbat de 80 de ani a încercat să coboare cu mașina Treptele Spaniole din Roma
Sursa foto: Hepta

Un bărbat în vârstă de 80 de ani a condus o mașină pe Treptele Spaniole din Roma și a rămas blocat, a anunțat poliția municipală, citată de The Guardian.

Bărbatul a fost testat negativ pentru alcool, a declarat poliția, care nu a oferit mai multe detalii despre incident.

Pompierii au folosit o macara pentru a scoate vehiculul din zonă.

Treptele Spaniole, unul dintre cele mai cunoscute monumente din Roma, nu au fost niciodată destinate vehiculelor cu motor, deși unii amatori de senzații tari și-au încercat norocul.

Un bărbat saudit a fost acuzat de deteriorarea patrimoniului cultural după ce o cameră de supraveghere l-a înregistrat conducând un Maserati închiriat pe cele 135 de trepte în 2022.

Treptele Spaniole își trag numele de la ambasada Spaniei pe lângă Sfântul Scaun, situată într-o piață din apropiere. Acestea au fost construite în anii 1720 și au fost folosite ca fundal în numeroase filme, fiind de mult timp un loc popular.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: trepte spaniole roma masina