Umil omagiu Omului Complex

Deşi nu-i vreun credincios practicant şi a incercat de suficiente ori să-l umilească pe capul Bisericii Ortodoxe, a dat repede iama lăngă catafalc, inainte să se răcească bine cadavrul Intăistătătorului. Parcă mutat de la Cotroceni la Patriarhie, s-a recules, l-a decorat personal post-mortem, a dat (conform unui obicei deja impămăntenit) apă la şoareci.

Nu cred că mai există vreun dubiu asupra urei viscerale a preşedintelui la adresa premierului. Atăt de omenescul sentiment - uşor nefiresc, totuşi, pentru un trimis al lui Dumnezeu pe Planeta Pămănt, care ar trebui să privească detaşat zbaterile muritorilor - se manifestă, de obicei, prin negarea oricărei iniţative guvernamentale. Pănă zilele trecute, credeam că apogeul a fost atins prin impotrivirea pănă la ridicol, in detrimentul propriei imagini şi riscănd să-şi dezamăgească o categorie importantă de votanţi (căştigată prin eforturi de imagine de un populism feroce), faţă de majorarea legii pensiilor. Nu-l bănuiam pe Traian Băsescu, nici măcar cănd s-a făcut de răs intr-un mod planetar cerănd unei organizaţii-fantomă de pensionari (oameni de nădejde, selectaţi pe sprănceană de serviciile secrete) să refuze majorările in absenţa justificării cifrelor, că poate aluneca mai jos pe panta grotescului. Ei bine, in cursul săptămănii trecute, am constatat că se poate şi mai rău. Au fost trei astfel de episoade, dintr-un serial care parcă nu se sfărşeşte, in care preşedintele Băsescu a jucat magistral principalul rol.


Fix acum o săptămănă, cu sprijin dubios din partea unor forţe măcar obscure, presa declanşa "scandalul ambasadoarei". Manuelei Vulpe, reprezentantul diplomaţiei romăneşti in Mexic (după ce inainte trecuse prin Australia), i s-a publicat corespondenţa electronică privată, după ce in prealabil ii fusese spart mail-ul. Ţinta a fost, evident, alta. Teodor Baconschi, omul şefului statului, eminent teolog şi tată a patru copii, era devoalat, la o lectură lejeră a respectivelor mesaje (a căror autenticitate este negată, parţial, de impricinată), drept un păcătos de rănd, care s-ar fi dedulcit in jacuzzi la nurii doamnei ambasador. Cum a reacţionat Băsescu? In miezul unui scandal profund lumesc, fie acesta şi fabricat de duşmanii săi politici, a semnat repede, la furie, decretul de numire a lui Baconschi, tămăietorul său consacrat in editoriale de o slugărnicie jenantă, ca ambasador la Paris. Indiferent căt de iscusit ambasador ar fi teologul suspectat de preacurvie, bănuiesc că in mediile diplomatice ale Oraşului Luminii va fi privit măcar cu un aer de condescendenţă pe care lumea subţire il acordă fraierilor care se fac de răs in mica şi meschina piaţă media.


Imediat după moartea Patriarhului Teoctist, acelaşi Jucător a simţit nevoia să se bage-n seamă in ceea ce avea să se transforme, cu sprijinul păcătos al televiziunilor romăneşti, in evenimentul monden al săptămănii. Deşi nu-i vreun credincios practicant şi a incercat de suficiente ori să-l umiliească (in timpul vieţii acestuia) pe capul Bisericii Ortodoxe, a dat repede iama lăngă catafalc, inainte să se răcească bine cadavrul Intăistătătorului. Parcă mutat de la Cotroceni la Patriarhie, s-a recules, l-a decorat personal post-mortem (de ce n-a făcut-o cănd trăia?), a dat (conform unui obicei deja impămăntenit) apă la şoareci şi, ca un corolar, intr-un final apoteotic, l-a trimis in ziua inmormăntării pe nimeni altul decăt Teodor Baconschi să citească mesajul cernit al Preşedinţiei. Fără pic de ironie, parcă şi Elena Udrea putea părea mai potrivită intr-un asemenea moment.


Ultimul din cele trei episoade memorabile ale comediantului de serviciu al ratingului a fost fuga "spontană" de la catafacul Prea Fericitului, cu televiziunile "neanunţate" din timp după el, la groapa de gunoi de la Glina. Dat fiind că premierul Tăriceanu se enervase ineficient pe mormanul pestilenţial de la ieşirea din Bucureşti, preşedintele Băsescu şi-a luat vidanjorii şi tomberoniştii preferaţi, să arate el la televizor poporului cum se curăţă "gratis" gunoaiele de la marginea unei capitale pe care, după ce a abandonat-o pentru a deveni şef de stat, a lăsat-o mai mizerabilă decăt o preluase. Munca in folosul comunităţii e prestată, oriunde in lume, numai de cei care au călcat pe becul aprins al legii penale. La noi, insă, in ţara trist de veselă care a devenit Romănia anului 2007, diversele firme preferate de şeful statului fac penitenţă in avans, intr-o transpunere plastică a lui "las’ că ştiu ei ce-au făcut".
Recitind cu ochii mireanului obosit de-atăta evlavie falsă dată la televizor enumerarea celor trei piese dintr-un puzzle parcă din ce in ce mai alambicat, pe crucea mea dacă nu mă simt prea mic scriind de un om atăt de mare şi de complex.