Un caz flagrant de „viol psihologic”

De puţine ori mi s-a întâmplat să nu găsesc formula cea mai potrivită pentru a caracteriza un mesaj transmis în spaţiul public aşa cum este acesta: „Este mai mult decât evident Nicolae Bănicioiu a dat ordin spitalelor să afirme că se descurcă în criza celor arşi. Este mai mult decât evident că soarta unor oameni a fost batjocorită pentru un gest de PR. Însă la fel de gravă mi se pare atitudinea managerilor care au consimţit să facă parte din acest jos odios.”

Din capul locului ne putem întreba care sunt datele concrete,dovezile, documentele, înregistrările, depoziţiile persoanelor vizate sau ale martorilor, pe care baza cărora au fost făcute aceste acuzaţii de o extraordinară gravitate? Crede el că numai postularea sintagmei „este mai mult decât evident” îl exonerează de orice răspundere morală sau, după caz, juridică pentru afirmaţiile sale? În definitiv, în ce constă diferenţa dintre „evident” şi „mai mult decât evident”, ştiut fiind, de la Rene Descartes citire, că evidenţa este una dintre cele patru reguli ale metodei prin care se ajunge la adevăr. Regulă care prevede că o cunoştinţă nu poate fi acceptată decât dacă este evidentă, clară, distinctă. Numai că din enunţul despre care discutăm lipseşte tocmai suma elementelor care ar putea conduce la o această acceptare. Cumva, prin menţiunea „este mai mult decât evident”, emitentul mesajului a dorit să acrediteze ideea că a ajuns la aceste cutremurătoare concluzii- pe care le prezintă ca adevăruri cu valoare de axiomă- pe calea intuiţiei, aşa după cum tot regulile lui Descartes ne învaţă? Sau, poate, are el capacităţi paranormale care ăi permit asemenea revelaţii care nouă, profanilor ne scapă?

Mi-am permis această, poate, cam didactică întoarcere în timp la Rene Descartes şi al său„Discurs asupra metodei”, tocmai pentru că în tirada la care s-a redat acest personaj cu veleităţi de lider de opinie regăsim, în forme de-a dreptul groteşti, câteva dintre elementele definitorii ale unei cinice manipulări pe seama nenorocitului incendiu din clubul ”Colectiv”. Manipulare la care se dedau propagandişti de duzină în dorinţa de a transforma cumplita durere a oamenilor în muniţie pentru o campanie mincinoasă, otrăvită. Strategie de manipulare pa care, folosind sintagma clasică a lui Serge Tchakhotine, o putem numi: „Viol psihologic al maselor prin propagandă”.

Pentru că, este, de data asta, de domeniul evidenţei cartesiene faptul că, ne-aducând probe clare, indubitabile în sprijinul acuzaţiilor sale de foarte mare gravitate, dar, mai ales, eludând demonstraţia inclusă în fapte şi recurgând la formula postulatului, autorul acestor acuzaţii cu totul ieşite din comun a comis, el însuşi, un „viol psihologic”.„Viol psihologic” pe care îl putem caracteriza prin trei elemente esenţiale: (1)renunţarea la considerente morale; (2)apelul la emoţionalitatea maselor, prin utilizarea primei pulsiuni (cea emoţională); (3)utilizarea regulilor raţionale pentru formarea reflexelor condiţionate conformiste a maselor.
Să privim mai atent lucrurile:

- În cazul (1), emitentul mesajului a renunţat, din start, la considerentele morale, care ţineau seama de faptul că prin gravitatea deosebită a acuzaţiilor aduse ministrului Nicolae Băniciou, erau lezate prestigiul şi credibilitatea unui om pe care conştiinţa publică îl percepe ca fiind persoana cel mai puternic şi eficient implicată, alături de doctorul Raed Arafat, în operaţiunile de salvare a victimelor dezastrului şi în gestionarea crizei. Însă, prin afirmaţia caracterizată ca fiind „mai mult decât evidentă” -că, acelaşi ministru „a dat ordin să afirme că se descurcă singure”-, se induce în spaţiul public o mare îndoială în buna credinţă şi în profesionalismul lui Nicolae Bănicioiu,nu ca persoană particulară, ci ca ministru în exerciţiu, indiferent dacă, în momentul de faţă, este vorba despre un guvern demisionar.

- Odată făcut primul pas al manipulări, se putea opera cu cel de-al doilea element(2). De data aceasta, emoţionalitatea maselor (extraordinar de greu încercată în ultimele două săptămâni) era supusă unor noi şi mai apăsătoare presiuni, aşa încât să se determine creşterea gradului de neîncredere într-un membru al executivului şi, prin extensie de sferă, în instituţiile statului, acestea însele supuse unui sistematic asalt demolator. Semnificativ mi se pare faptul că autorul mesajului- torpilă face deosebirea între „managerii spitalelor”, pe care îi acuză că „au consimţit să facă parte la acest joc odios” şi medici sau personalul medical, pe care îi felicită pentru modul în care şi-au făcut datoria. Explicaţia este pe cât de simplă pe atât de perfidă: disociind între managerii spitalului, care pot fi acuzaţi că sunt agreaţii puterii politice actuale şi cei ce lucrează direct în spitale(medici sau alte categorii de personal medical) acuzatorul public doreşte să îşi asigure „baza de masă” pentru credibilitatea demersului său manipulator.

- Parcurgând cele două etape, autorul încearcă, la al treilea pas(3), să confere mesajului o încărcătură de raţionalitate şi de validitate. Ceea ce nu este decât tot un fals grosolan, mesajul încadrându-se în definiţia clasică, dată tot de către Serge Tchakhotine, „senso-propagandei”, ca fiind o propagandă de tip emoţional care procedează prin sugestie,prin angajarea pulsiunilor instinctuale, urmărind să declanşeze fie teamă, fie delir entuziast, bazat pe „pulsiune combativă”. Ceea ce, revenind în actualitate, nu însemnă decât că, printr-un asemenea mesaj voit demolator, emiţătorul său (dar, poate, nu numai el) au dorit în mod expres să imprime un categoric impuls protestelor de stradă. Proteste care în ultimele zile şi-au diminuat numărul de participanţi tocmai datorită faptului că au fost devoalate intenţiile manipulatorii ale unor anumite grupuri de interese.

Scriam la început că, de data aceasta, îmi este foarte greu să caracterizez sau mai degrabă să încadrez mesajul de faţă şi aceasta dat fiind faptul că el are implicaţii de natură morală, juridică şi, câtuşi de puţin surprinzător, de natură politică. Situaţie asupra căreia aştept să se aplece, cu atenţie şi seriozitate, factorii abilitaţi prin lege să facă acest lucru. Cât priveşte numele celui care a dat mesajul, m-am decis să nu îl fac public.

Nu de alta, dar nu vreau ca, mâine-poimâine, să fiu acuzat că l-am „batjocorit printr-un gest de PR”!