x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Un om împlinit

Un om împlinit

de Maria Timuc    |    30 Iul 2011   •   21:00
Un om împlinit

"Atat Campbell, cat si Moyers arata ca, atunci cand alegi sa-ti urmezi fericirea, cand faci alegeri pe baza unui sentiment launtric de implinire si nu pe baza solicitarilor exterioare, exista adesea impresia unei maini ascunse, a unor ocazii neasteptate si a unor resurse imprevizibile. Aceasta este sincronicitatea pusa in slujba individuarii. Este influenta Sinelui in slujba activitatilor omenesti, care se face simtita cand dam ascultare chemarii profunde a fiintei noastre. Jung numea aceasta legea sincronicitatii: cand suntem in acord cu un proces arhetipal, arhetipul – in acest caz Sinele – poate influenta evenimentele din jurul nostru chiar si de la distanta, ca in vechea zicala taoista, care spune: Omul potrivit care sta in casa lui si gandeste gandul potrivit va fi auzit de la o suta de kilometri", spun autorii Allan Combs si Mark Holand, in cartea cu titlul "Sincronicitate" (Editura "Elena Francisc publishing").

Cei mai multi oameni aleg intuitiv sa-si urmeze fe­ricirea, uneori o urmam cu totii, manati, poate, de propriul destin, dar cati dintre noi nu se ratacesc ca printre catacombe pe calea vietii tocmai pentru ca nu alegem ceea ce ne implineste? Nu ale­gem ceea ce ne face fericiti si nici macar nu stim ce ne face fericiti. Ba, unii vor spune: "Dar eu stiu ce ma face fericit! Sunt fericit cand sunt apreciat, recunoscut, cand partenerul de viata ma iubeste sau daca m-ar iubi X, Y sau Z. Sunt fericit cand altii imi dau exact ceea ce-mi place, cand lumea spu­­ne «da» dorintelor sau placerilor mele"... Trebuie sa stiti ca majoritatea oamenilor raspund ce­­va de genul acesta la intrebarea "ce ma face fe­­ricit?", tradand prin raspuns faptul ca ei vad fe­ri­cirea in exterior, in lume, si nu in ei insisi. De­zva­luirea esentiala ce ne apare o data cu raspunsul la in­trebarea "ce ma face fericit?" ar putea fi tocmai aceea ca nu stii ce te face fericit prin alegerile tale, dar stii ce te face fericit prin alegerile altora. Asta-i o eroare extrem de costisitoare si de aceea cla­rificarea in privinta lucrurilor care-ti dau sentimentul fericirii, al implinirii si al bucuriei vietii echi­valeaza cu... momentul in care te aliniezi cu des­tinul tau (recititi articolul despre atractia desti­nu­lui) sau marcheaza momentul reintalnirii cu Sinele.

Noi ne simtim intregi in clipa in care ceea ce facem noi insine ne aduce fericirea. Credinta ca fericirea poate fi gasita in iubiti, in iubite, credinta ca suntem fericiti prin ceea ce altii fac pentru noi ne poate lasa goi si tristi in timp, caci... experienta arata ca obiectul sau subiectul exterior al fericirii poate disparea oricand. Pustiul launtric nu este niciodata expresia presiunii si a actiunii altora asupra noastra, nu ramanem pustii pentru ca suntem parasiti, abandonati sau pentru ca cineva nu ne da ceea ce ne place. Deserturile launtrice tradeaza doar eroarea noastra de perceptie, care ne-a determinat sa vedem fericirea in exterior, in vreme ce ea nu-i altceva decat alinierea alegerilor noastre cu energia propriului destin. Fericirea este starea ce apare in traire atunci cand am ales ceea ce si Dumnezeu sau Sinele a ales pentru noi. Iar magia, frumusetea si misterul acestei intalnirii cu noi insine, cu Dumnezeu in noi, devine puterea care ne poarta prin viata cu gratie, cu usurinta si cu indemanarea mainii ascunse a sortii. Cand stim ce ne face fericiti si alegem sa facem lucrurile care ne fac fericiti, adica sa scriem, daca asta ne aduce bucurie, sa iubim, sa cantam, sa pictam, sa intelegem lumea etc. si alegem sa facem chiar acele lucruri, viata ne alinta, ne sprijina, oamenii ne ajuta, usile se deschid singure in calea noastra, pasii ne par insotiti de o putere, care incearca sa ne spuna ca suntem pe drumul cel bun. Un om implinit este un om care stie ce-l face fericit, face ceea ce-i aduce implinire si, in consecinta, intre­gul univers pune in miscare intamplari, oameni, lucruri si experiente care confirma starea sa interioara si o amplifica.

×