x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ungaria săracită de politicile falimentare ale lui Viktor Orban

Ungaria săracită de politicile falimentare ale lui Viktor Orban

de Ciprian Demeter    |    23 Iul 2023   •   16:12
Ungaria săracită de politicile falimentare ale lui Viktor Orban

Sâmbătă, la Școala de vară de la Băile Tușnad, pe Viktor Orban l-a apucat grija pentru soarta României și a venit să ne-o împărtășească și nouă, prin faptul că Ungaria sprijină aderarea României la spațiul Schengen. Însă românii cu mai multă minte decât cei care conduc țara au învățat să se teamă de unguri, chiar și când fac daruri, mai ales de un ungur frustrat de originile sale românești, așa cum este Viktor Orban.

Premierul ungar, Viktor Orban, a avut un discurs lipsit de consistență, al unui individ care observă că-și pierde influența pe zi ce trece, un om lipsit de idei pentru poporul maghiar.

Școala de vară de la Balvanyos, organizată în fiecare an, a devenit un fel de TedTalks pentru elucubrațiile revizionismului maghiar. Sub pretextul că manifestarea are rolul de a veni în sprijinul minorității maghiare din România, ca în fiecare an la TedBalvanyos, Orban a vrut să mai arunce o fumigenă extremistă dar s-a supărat că nu a mai fost lăsat de autoritățile române, în aceste caz de Ministerul Afacerilor Externe, să prezinte un discurs revizionist. Din acest motiv, P.R.-ul lui Viktor Orban nu a mai avut timp să-i pregătească discursul cu care a obișnuit opinia publică, venind de data aceasta cu o înșiruire de propoziții anoste, fără noimă, fără argumente, singurele lucruri care ar putea rămâne în memoria colectivă în urma ieșirii sale publice fiind faptul că Ministerul Afacerilor Externe l-a limitat și proiectul rusesc ”Minority SafePack”.

Am trăit momentul în care Ministerul Afacerilor Externe a avut o atitudine profesionistă față de manifestările antiromânești de pe teritoriul României, iar prin această atitudine, premierul Ungariei, Viktor Orban, a fost dezgolit de tot ceea ce înseamnă idei pro-maghiare.

Nu trebuie să uităm că extremiştii maghiari din Plutonul Secuiesc au organizat la Miercurea Ciuc, cu ocazia Zilei maghiarilor de pretutindeni, o manifestaţie publică în care l-au „spânzurat” pe Avram Iancu, unul dintre simbolurile revoluției pașoptiste. Și acum mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă un român l-ar fi ”spânzurat” pe Lajos Kossuth în piața de la Debrecen?

Acţiunile provocatoare antiromânești ale radicaliştilor din UDMR, susţinute de lideri precum Kelemen Hunor şi mulţi alţi membri UDMR, nu aduc decât prejudicii maghiarilor din Ardeal și nu numai,  mai ales în contextul actual în care UDMR a ieșit de la guvernare.

Viktor Orban și-a început discursul la Băile Tușnad:  „Am ajuns în siguranță aici. Luptăm pentru valorile creștine și noi trebuie să fim alături și avem nevoie de frații noștri ortodocși români.

Papa Ioan Paul al II-lea, în mesajul „Spre o Constituţie Europeană”, adresat participanţilor la Conferinţa de la Roma din iunie 2002, propunea pentru Constituţia Europeană următoarele valori creştine: sacralitatea vieţii umane; demnitatea omului; rolul familiei bazate pe căsătorie; importanţa educaţiei; libertatea conştiinţei şi de exprimare; libertatea credinţei şi a exercitării religiei; ocrotirea legală a individului şi a colectivităţii; colaborarea societăţii pentru bunăstarea comună; munca, o valoare individuală şi socială; puterea politică, un serviciu public.

O sumară trecere în revistă a acestor valori ne oferă un tablou care cuprinde drepturile şi libertăţile consacrate în Declaraţia universală a drepturilor omului, dar şi în constituţiile naţionale ale ţărilor democratice.

Premierul maghiar, Viktor Orban, a avut un discurs care s-a bazat pe comentarea, în scurte remarci şi glume, a recomandărilor Ministerului Afacerilor Externe din România legate de luarea sa de cuvânt, despre ce i s-a recomandat să nu vorbească și ce ar trebui să omită, întregul său discurs nefiind altceva decât afirmarea unei poziții anti-europene. Încă de la început a ținut să precizeze că ”statul român ne-a sfătuit să nu vorbim despre lucruri care ar putea ofensa sensibilitățile românești, drepturile colective ale minorităților, unitățile administrative românești inexistente” și a interpretat că recomandarea se referea la Ardeal și la Ținutul Secuiesc: ”Cred că se gândesc la Ardeal și Ținutul Secuiesc, însă noi n-am declarat că ar fi unități teritoriale românești.” Viktor Orban a afirmat că printre recomandări se află şi aceea de a nu vorbi despre lucrurile care pot aduce atingere sensibilităţilor româneşti, cum ar fi simbolurile naţionale.

Un alt subiect considerat sensibil a fost reprezentat de drepturile colective ale minorităţilor ”Nu vorbim despre drepturile colective ale minorităților. Nu o să vorbesc despre asta, dar consider că ele există.”  Viktor Orban a susţinut că i s-a sugerat să nu vorbească, în discursul său, despre drepturile colective ale minorităţilor, dar a răspuns acestei sugestii: „Nu am să spun nimic despre asta, dar constat că aceste drepturi există şi maghiarii de aici sunt îndreptăţiţi să aibă aceste drepturi colective” și a făcut o recomandare președintelui României care a fost invitat în Ungaria, dar care încă nu a onorat invitația, că ”nu o să îi spunem despre ce să vorbească și despre ce nu să vorbească.”

Premierul ungar nu a ratat ocazia de a aminti faptul că de la 1 iulie 2024 Ungaria va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, iar în acest context țara sa ar putea fi cea care ar putea face realizabil ”obiectivul cel mai mare, ambiția cea mai mare a României” prin sprijinirea României în demersul de aderare la spaţiul Schengen ”Ambiția cea mai mare a României, aderarea la Schengen, este susținută de Ungaria și un obiectiv principal este aderarea României la Schengen.”

Viktor Orban nu ratat ocazia de a face trimitere către instabilitatea politică a României, punctând într-o propoziție scurtă faptul că România are un nou prim-ministru, al 20-lea, comparativ cu Ungaria unde el deține funcția de 20 ani: ”România are un nou prim-ministru, îi dorim noroc, e al 20-lea de când sunt eu premier.”

În cadrul discursului său, Viktor Orban și-a exprimat opinia despre echilibrul puterilor în lume, despre macroeconomie și a adus elogii Chinei pe care o consideră o superputere economică mondială. ”Ne apropiem de o coliziune cu China. În ultimii 300 de ani au existat 16 cazuri în care pe lângă puterile mondiale s-a mai adăugat un câștigător. Mai mult decât atât, premierul ungar a blamat economia închisă și închistată a Uniunii Europene, o Uniune Europeană slabă și consumeristă: ”Să spun și despre UE. UE este anxioasă și se simte încolțită, are motive bune să se simtă așa. UE se vede bine. Este o uniune bogată care vede în jurul său o lume plină de temeri, o dezvoltare brutală și un consum fără precedent.” În acest context, Viktor Orban a făcut și o previziune pentru marile puteri din Europa, Franța, Marea Britanie și Germania ”Dacă aruncăm o privire și asupra FMI putem vedea că în top 10 al țărilor în 2030 nu îi vom mai vedea pe Franța, Marea Britanie; Germania va fi abia pe locul 10.”, care își vor pierde acest statut, precum și puterea economică și politică.

Cunoscut ca simpatizant al Rusiei, premierul ungar a amintit în discursul său și Rusia, de care depinde energia europeană și pe care țările europene o condamnă, dar doar la nivel declarativ, însă în realitate marile companii continuă să aibă parteneriate cu aceasta și să verse un capital considerabil în acestă țară, cu precădere în domenii cheie, cum ar fi cel minier, energetic și farmaceutic ”Marile firme europene nu vor să se decupleze, nu vor nici măcar să mai iasă din Rusia. 1400 de firme occidentale mari au ieșit în proporție de 8,5% din Rusia. Industria minieră, energetică, farmaceutică au rămas în Rusia. 3,5 miliarde de dolari au vărsat anul trecut în Rusia.”

Totodată, premierul Ungariei a mai precizat că i s-a spus că poate aborda anumite teme, dar să nu arunce o lumină proastă asupra acestora, făcând referire la valorile occidentale, migrație, LGBT și război, adăugând că „Nu trebuie să le punem noi în lumină proastă, pentru că s-au pus singure într-o lumină proastă.”, iar Ungaria nu joacă în acest meci și nu o să se dea în spate.

Premierul ungar a ținut să îi felicite și pe ardelenii care au adunat semnături pentru minority safe pack.

Pe Viktor Orban ar trebui să-l preocupe faptul că a reușit să izoleze Ungaria de valorile europene, aderând la valorile rusești, iar acest fapt se observă și din discursul său pro rus prin campania ”minority Safepack”, o campanie susțiută de F.S.B (Serviciul Federal de Securitate) în spațiul fost sovietic.

”Minority Safepack” este o așa-zisă inițiativă cetățenească prin care Ungaria încercă să ofere mai multă putere minorităților maghiare, atât în statele vecine, cât și în alte țări unde există o minoritate maghiară. Acest program, ”Minority Safepack”, are în componență toate tezele Moscovei privind protejarea minorităților și dreptul lor la autodeterminare, teze ideologice care au stat și la baza invaziei ruse din Ucraina.

https://jurnalul.ro/editorial/ungaria-si-rusia-actiuni-concertate-impotriva-romaniei-cu-sprijinul-udmr-partea-i-915652.html

 

Trebuie precizat faptul că acest model al determinării popoarelor a fost inițial conceput de americani și a fost aplicat în anii ‘90 în fosta Iugoslavia, unde pe acest principiu s-a reușit destrămarea țării.

Viktor Orban și-a dorit toată viața să fie un dictator și toată existența sa a încercat să își copieze idolul, adică pe Vladimir Putin. Inclusiv Bruxelles-ul a picat în capcana  secuiască, cu iz de FSB (Serviciul Federal de Securitate).

https://jurnalul.ro/editorial/ungaria-si-rusia-actiuni-concertate-impotriva-romaniei-cu-sprijinul-udmr-partea-ii-916268.html

 

”Minority SafePack” a fost o iniţiativă destinată protejării regiunilor minoritare naţionale maghiare cu scopul ascuns de a oferi autonomie față de guvernele statelor suverane. Proiectul își propunea ca regiunile în care maghiarii sunt majoritari să își obțină singure fondurile europene fără a mai depinde de guvernele statelor suverane.

https://jurnalul.ro/editorial/ungaria-rusia-actiuni-impotriva-romaniei-sprijin-udmr-922577.html

 

Nu în ultimul rând, Viktor Orban nu putea rata ocazia de a arăta prosperitatea Ungariei unde ”curge lapte și miere practic”, performantă, aproape independentă energetic, sigură și competitivă ”Performanța s-a triplat în ultimii 10 ani.  Dacă ne uităm la competitivitatea Ungariei, am dublat-o în ultimii 10 ani. Dependența de importul energetic a scăzut.”

Viktor Orban a ajuns un dictator care declară că în țara sa ”curge lapte și miere”, însă cetățenii maghiari au ajuns în sărăcie și vin în România pentru cumpărăturile esențiale. Unde este lapte și miere, domnule Orban? Sunteți defazat de nevoile și trăirile poporului maghiar.

Orban a mai declarat că: ”Reunificarea națiunii: nu stăm prost. Din 2010 resursele au fost crescute de 10 ori Se văd rezultatele. Aș dori să îi felicit pe secui și ardeleni care au fost capabili să adune semnături pentru minority safe pack.  În final, aceste fundamente economice ale noii epoci sună bine, dar mai avem un hop. În 3 ani ne-am ciocnit cu 2 meteoriți: pandemia de Covid, am revenit repede, dar în 2022 a venit războiul și este o nucă mai tare. Ne a deviat de pe calea noastră.  Astăzi, Ungaria se luptă ca să revenim de pe această cale deviată și să urmăm aceeași cale obișnuită până în 2030. Această revenire anticipez că se va întâmplă în iunie 2024. Trebuie să fim lucizi să construim relații cu puterile și în unirea națiunii să fim perseverenți”.

La Băile Tușnad a rostit o declarație și Laslo Tokes, supărat fiind de scoaterea UDMR de la guvernare, însă trebuie precizat faptul că UDMR s-a scos singură deoarece a crezut că poate avea acțiuni antiromânești fără ca autoritățile românești să ia atitudine.

„Sper că această comuniune pașnică nu va fi deranjată de nimeni azi. Vă salut de pe teritoriul autonom «Băile Tușnad» și a ținutului autonom secuiesc. Nu există nici Dumnezeu, nici diavol care să despartă brațele noastre încrucișate.  CNCD a condamnat public discursul dvs (Viktor Orban – n.red.) de anul trecut și l-a catalogat discurs de ură. Cu participarea BOR și a guvernului se propagă de fapt ura, în special în Valea Uzului. Autoritățile române nu au niciun un cuvânt de spus. E greu de stabilit acum o cooperare româno-maghiară după scoaterea UDMR de la guvernare.  E nevoie de garantarea drepturilor noastre de autonomie.  Stabilirea unui dialog maghiar-maghiar e dificilă pentru UDMR.  UDMR preferă sa se limiteze la numărarea alegătorilor săi.  Recentul recensământ cu rezultate dezastroase și migrația trebuie să ne determine să intensificăm cooperarea.  Declaratiile propagandistice că comunitățile maghiare s-au consolidat în bazinul carpatic sunt complet înșelătoare.  Nu am devenit mai puternici iar supraviețuirea noastră în patria noastră e în pericol.  Nu vrem să emigrăm, viitorul nostru e în Transilvania.  Nu vrem să ajungem la soarta sașilor președintelui Iohannis. Războiul din Ucraina trebuie să se termine. Trebuie să fie pace. Se așteaptă ca pacea să inaugureze o nouă eră în care să ne putem bucura de autonomie în bazinul Carpaților. Istoria se repetă sinistru. Noi ungurii putem fi mândri că și astăzi Ungaria este apărătorul civilizației crestin-europene”.

Mai mult, acesta și-a început discursul cu ”vă salut de pe teritoriul autonom Băile Tușnad și a ținutului autonom secuiesc”, iar prin acest salut, Tokes nu a exprimat decât frustatrea că proiectul așa-zisului ”ținut secuiesc” a eșuat și că se încearcă o nouă formulă cu ”teritoriul autonom Băile Tușnad”. Cred că a venit momentul ca așa-zisul preot Laslo Tokes să se retragă la pensie, deoarece mai toate serviciile de informații, încă de dinainte de 1989 l-au folosit prea mult și a devenit mult prea uzat pentru cerințele actuale.

Pentru Viktor Orban nu pot decât să am un mesaj care a fost al marelui patriot român Mihai Eminescu pentru români: ”Politiceşte putem fi despărţiţi, dar unitatea noastră de rasă şi de limbă e o realitate atât de mare şi de energică, încât nici ignoranţa, nici sila n-o pot tăgădui… Azi limba este una, azi datina e una, rasa e una şi etnologic e unul şi acelaşi popor, care nu mai doarme somnul pământului şi al veacurilor.”

 

 

×
Subiecte în articol: Ungaria politici Viktor Orban