x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Victor Ciutacu: Parlamentul saltimbanci­lor simpatici şi uninominali

Victor Ciutacu: Parlamentul saltimbanci­lor simpatici şi uninominali

de Victor Ciutacu    |    29 Sep 2008   •   00:00
Victor Ciutacu: Parlamentul saltimbanci­lor simpatici şi uninominali

"Declarativ, cu excepţia PRM, care a şi contestat în instanţă (deocamdată fără succes) hotărârea de guvern privind trasarea colegiilor electorale, partidele politice au îmbrăţişat public «reforma uninominalului». Dar, în intimitatea propriilor sedii, s-au îngrozit."



Ani la rând, clasa politică, în covârşitoa­rea ei majoritate, s-a prefăcut, mai mult sau mai puţin convingător, în funcţie de partid şi de pricepere, că vrea uninominal. Aproape toţi politrucii consacraţi ai Ro­mâ­niei clamau solemn că ei îşi doresc cu ardoare să se voteze omul, nu lista, dar nu vor "ăia". Unde "ăia" erau, după caz, ori vre­melnicii adversari de pe scena po­li­ti­că, ori şefii lor ierarhici cu putere de de­ci­zie asupra direcţiilor strategice ale pro­pri­­ei formaţiuni. Alături de ei, într-un cor perfect al demagogiei ieftine, s-a plasat o bună parte din media şi extrem de vo­ca­la societate civilă de televizor.

S-au scris editoriale, s-au făcut campanii, s-au organizat dezbateri şi seminarii, doar-doar s-o pogorî uninominalul izbăvitor şi adu­cător de fericire prosperă peste biata ţări­şoară.

Există în folclorul popular o vorbă care musteşte de înţelepciune: "Ai grijă ce-ţi doreşti foarte tare, fiindcă s-ar putea să ţi se întâmple." Iar povestea poreclitei re­for­me a sistemului electoral, prin trece­rea la votul uninominal, chiar şi aşa şchiop cum a ieşit din zbaterile guvernului, urmează cu fidelitate pilda de mai sus. A trebuit ca demagogia feroce a lui Tra­ian Băsescu, până atunci unul dintre puţinii adversari declaraţi ai uninominalului, să provoace un referendum (ra­tat, de altfel) ca România anului 2008 să se procopsească. Fiindcă ambiţioşii libe­rali, de teamă să nu care cumva să le ia foştii aliaţi de pe vremea "revoluţiei portocalii" caşcavalul electoral de la gurile ne­sătule, au produs rapid, într-o dulce câr­dăşie cu ex-"regimul ticăloşit", un act nor­mativ straniu pe care şi-au asumat răspunderea în faţa Parlamentului. A ieşit până la urmă, cu forcepsul, o in­ven­ţie legislativă tipic românească, dubioasă, o corcitură de uninominal de manual cu redistribuire.

Declarativ, cu excepţia PRM, care a şi contestat în instanţă (deocamdată fără succes) hotărârea de guvern privind trasarea colegiilor electorale, partidele politice au îmbrăţişat public "reforma uninominalului". Dar, în intimitatea propriilor sedii, s-au îngrozit. Dincolo de faptul că nimeni n-are suficienţi clienţi viabili în multitudinea colegiilor, noul sistem de vot, cu toate blaturile evidente transpartinice reclamate, este aproape incontrolabil. Şi e extrem de posibil ca, în lumina legii electorale, să ajungă parlamentari, în detrimentul feţelor politice deja consacrate, o armată de saltimbanci sau de oameni lipsiţi de substanţă. Care deja au invadat, preventiv, că încă nu se facturează oficial demagogia de campa­nie, studiourile de televiziune. Acolo unde-şi exersează, într-o retorică ieftină, puţinele idei care se doresc politice. Această stare de fapt a început să-i îngrijoreze pe consacraţii şezătorilor tv şi, deo­potrivă, pe "strategii" care le toacă ba­nii. Fiindcă planează ameninţător perico­lul ca, sătui de certurile lor sterile fără re­zul­tate cuantificabile pentru privitori, cel mai adesea şi acelea false, alegătorii să se orienteze, fie şi dintr-un acces firesc fron­dă, către cei care par mai simpatici şi mai originali pe sticlă. Aşa că se straduiesc, la rândul lor, într-un spectacol care tinde să capete accente groteşti, să devină şi ei sim­patici şi umani. Mopul şi andre­le­le Ele­nei Udrea sunt doar începu­tul, iar is­te­rica reacţie a presei nu a făcut altceva de­cât să încurajeze asemenea gesturi. Or­biţi de luminile rampei şi imuni la simţul ri­di­colului, oamenii politici au început să se călăuzească după principiul că orice fel de publicitate, fie ea şi negativă, îi va aju­ta să pătrundă-n conştiinţele purtăto­ri­lor de ştampile de vot. Aşa a a­juns şi Bogdan Olteanu, altfel un tip sim­pat­ic şi de cu­vânt, să presteze live cusut de nastu­ri căl­cat de cămaşă (absolut în­tâm­plă­tor, a mea) într-o emisiune de di­vertisment.

Şi aşa probabil că vor ajunge alţi scrobiţi ai scenei politice - tra­diţio­nale prezenţe în fa­bricile de talk-show-uri – să ţină min­gea pe nas ca fo­cile, să dreseze nutrii, să în­ghită flăcari ori cine ştie de păcatele mele le-o mai tre­ce prin capete. Iar noi vom avea fix clasa politică pe care o merităm...

×
Subiecte în articol: editorial