Ce mă scârbeşte e că, la nivelul dezbaterii publice (fie că se
desfăşoară la nivel politic sau doar în media), în loc să ne concentrăm
către identificarea cauzelor şi eventual anihilarea efectelor nocive
ale demagogiei populiste, atenţia este abătută către nişte aspecte
profund secundare, dar al naibii de atractive şi de hrănitoare pentru
nevoia de sânge a populaţiei.
România a admis, într-un final, prin cele mai autorizate voci ale administraţiei publice, preşedintele şi premierul, că nu e singura insulă de pe Planeta Pământ ferită de impactul crizei economice mondiale. Şi că, pentru a nu ne duce pe pustii după ce am reuşit (în două regimuri consecutive) să arătăm a ţară în creştere economică şi cu potenţial, ar trebui ca întreaga clasă politică să dea dovadă de responsabilitate şi cumpătare. Sigur că e greu să faci abstracţie de suprapunerea dintre iminenta declanşare oficială a campaniei electorale şi nevoile financiare evidente ale unor categorii sociale nedrept defavorizate. Însă, dacă ireponsabilul val de populism, existent în egală măsură în toate partidele politice, va continua să împingă basculantele cu bani ipotetici spre diversele ţinte electorale, viitorul guvern, indiferent de coloratura sa, nu va mai avea faptic ce să împartă. Şi va fi nevoit să tipărească bani pe bandă rulantă, fiindcă, oricât de spectaculoasă ar fi evoluţia ascendentă a României în ultimii ani, nu suntem El Dorado. Iar consecinţele cred că se pot lesne intui.
Ce mă scârbeşte e că, la nivelul dezbaterii publice (fie că se desfăşoară la nivel politic sau doar în media), în loc să ne concentrăm către identificarea cauzelor şi eventual anihilarea efectelor nocive ale demagogiei populiste, atenţia este abătută către nişte aspecte profund secundare, dar al naibii de atractive şi de hrănitoare pentru nevoia de sânge a populaţiei. Ştiu că mă voi situa contra valului şi îmi asum acest risc, însă voi spune extrem de apăsat şi voi scrie în clar, ca să rămână dovadă pentru posteritate, că nu veniturile ameţitoare ale clientelei politice de la vârful autorităţilor de reglementare, al agenţiilor guvernamentale şi al societăţilor naţionale e rădăcina răului. Şi că nici măcar alinierea în jos a câştigurilor diverşilor guşaţi – nesimţite după unii, imorale după alţii, dar cu certitudine legale – nu ne va scoate din necaz. În primul rând, pentru că ponderea lor în totalul cheltuielilor salariale publice (bugetare sau extra) e infimă în comparaţie cu mulţimea majorărilor deja aprobate de Guvern şi de Parlament, ca să nu vorbim de cererile ultimative ale confederaţiilor sindicale. În al doilea rând, fiindcă, oricine ar prelua puterea executivă la începutul anului viitor, o astfel de măsură nici măcar nu se va opera vreodată, pururea şi-n vecii vecilor, amin! Asta deoarece orice formaţiune care a dat vreodată cu nasul de aerul tare, dar frumos parfumat, al guvernării îşi răsplăteşte obligaţiile politice şi fidelii care n-au mai apucat locuri la vârful ministerelor cu sinecuri bine remunerate la şefia agenţiilor guvernamentale, autorităţilor de reglementare şi societăţilor naţionale. De unde aceştia, pe principiul reciprocităţii şi al similarităţii, îşi achită, la rândul lor, datoriile către cei care i-au făcut oameni.
Ion Cristoiu opina, în cursul săptămânii trecute, la "Sinteza zilei", că valul dezvăluirilor privind veniturile lunare de sute de milioane ale unor favorizaţi ai sorţii este rodul unei manipulări ordinare. Mă despart multe, la nivelul ideilor, de concepţia despre lume şi viaţă a ultimului comunist declarat al presei române, dar trebuie să recunosc că, măcar la tura asta, are perfectă dreptate.
Ca om care a trecut la viaţa lui prin două ministere-cheie, pot mărturisi, cu mâna pe inimă, că am aflat despre existenţa unor astfel de câştiguri măcar de prin 2002. Şi că, pe lângă mine, mai ştiau, dar au ţinut complice şi apăsat capacul pe oală, ca nu cumva să se evapore vraja banilor, toate autorităţile statului; şi cele din regimul PSD, şi cele de după victoria portocaliilor. Iar acum diverse ştate de plată, scurse pe surse către toţi ciugulitorii de cadavre, sunt folosite politic, într-un mod pervers, pentru abaterea atenţiei marii mase a populaţiei de la deranjul economic şi social în care ne scăldăm. Ion Cristoiu îl banuieşte public pe Traian Băsescu de această manipulare. Eu n-am date să-i confirm bănuielile. Dar, dat fiind că din enumerarea celor care (chipurile) sug sângele poporului lipsesc consilierii de 100 de milioane pe lună ai şefului statului, nici nu mă grăbesc să infirm teoria maestrului…
Citește pe Antena3.ro