Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCENARII ÎN CIORNĂ
Când regimurile comuniste din Europa de Est au căzut, Alianţei Nord-Atlantice i s-a cântat prohodul. Încheierea Războiului Rece prevestea sfârşitul unei organizaţii croite să ţină în şah Uniunea Sovietică. Dar o amplă reformă a Alianţei a orientat-o spre obiective şi structuri capabile să lupte cu terorismul, să combată traficul cu armele de distrugere în masă scăpate de sub control, să gestioneze crize, să ofere sprijin în cazul crizelor umanitare, să coopereze cu foştii adversari şi să impună pacea. Totodată, intervenţia la dezastre a devenit un nou deziderat, iar rolul în prevenirea conflictelor este tot mai important.
Când regimurile comuniste din Europa de Est au căzut, Alianţei Nord-Atlantice i s-a cântat prohodul. Încheierea Războiului Rece prevestea sfârşitul unei organizaţii croite să ţină în şah Uniunea Sovietică. Dar o amplă reformă a Alianţei a orientat-o spre obiective şi structuri capabile să lupte cu terorismul, să combată traficul cu armele de distrugere în masă scăpate de sub control, să gestioneze crize, să ofere sprijin în cazul crizelor umanitare, să coopereze cu foştii adversari şi să impună pacea. Totodată, intervenţia la dezastre a devenit un nou deziderat, iar rolul în prevenirea conflictelor este tot mai important.
SCENARII ÎN CIORNĂ
Când regimurile comuniste din Europa de Est au căzut, Alianţei Nord-Atlantice i s-a cântat prohodul. Încheierea Războiului Rece prevestea sfârşitul unei organizaţii croite să ţină în şah Uniunea Sovietică. Dar o amplă reformă a Alianţei a orientat-o spre obiective şi structuri capabile să lupte cu terorismul, să combată traficul cu armele de distrugere în masă scăpate de sub control, să gestioneze crize, să ofere sprijin în cazul crizelor umanitare, să coopereze cu foştii adversari şi să impună pacea. Totodată, intervenţia la dezastre a devenit un nou deziderat, iar rolul în prevenirea conflictelor este tot mai important.
Astfel, NATO s-a transformat dintr-o organizaţie de apărare colectivă într-o "comunitate de securitate". Unii politicieni neglijează acest lucru şi, în viitor, tocmai această valenţă trebuie să fie întărită. Desigur, transformarea începută la summit-ul de la Praga, din 2002, a marcat reformularea modului de gândire al Alianţei. Din acest moment, căile şi mijloacele militare ale NATO trebuie să sprijine mutual instrumentele politice, civile şi economice ale naţiunilor membre.
Pornind de la acest postulat şi de la faptul că, potrivit tendinţelor actuale, rolul puterii armate în soluţionarea conflictelor se minimizează, transformarea de profunzime se impune a fi continuată la nivelul forţelor militare. În deceniile care vin, forţele NATO trebuie să fie în stare să acţioneze întrunit, să fie rapid dislocabile şi susţinute în teatrele de operaţii pe perioade lungi. În acest fel, NATO îşi poate arăta cu adevărat dimensiunea sa globală. Elementul principal al procesului de transformare al NATO este
Forţa de Răspuns a Alianţei, care va imprima caracterul expediţionar al blocului militar.
Legătura transatlantică apare puţin deteriorată, la nivelul ultimului an. Criza iraniană a adus faţă în faţă două tabere: SUA – Marea Britanie şi Franţa – Germania. Tabăra europeană, pe care se construieşte şi identitatea de securitate a continentului, este pistonată diplomatico-energetic de Federaţia Rusă. Pe de altă parte, SUA, care susţin extinderea NATO către est, ridică scutul antirachetă în Cehia şi în Polonia şi mută bazele americane din "bătrâna" Europă în "noua Europă", pot tempera conectarea Federaţiei Ruse pe filiera germano-franceză, prin forţa negocierilor bilaterale.
Totodată, este de notat câştigarea alegerilor în Franţa de către Nicolas Sarkozy. Acesta deja a invitat Londra la dans cu tandemul Paris – Berlin.
În prezent, Uniunea Europeană este în plină dezvoltare a unor capabilităţi proprii cu rol în securitate, precum Centrul European pentru Observaţii prin Satelit şi Agenţia Europeană de Apărare şi îşi doreşte o armată comună. Fără îndoială că acestea nu pot dubla capacităţile NATO, ci trebuie interconectate sistemelor NATO. Acest lucru este posibil să aducă şi avantaje economice, prin angrenarea actorilor de tipul marilor companii de armament în proiecte comune, cu beneficii şi în industria civilă. O competiţie de genul cursei înarmărilor, având drept jucători SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, Spania, va disipa efortul politico-militar din ultimii ani. Mai ales că Federaţia Rusă, dar şi China, îşi planifică o vitalizare majoră a comerţului în zona armamentului.
În perspectiva următorilor 20-30 de ani, este necesar ca Alianţa să abordeze cu multă chibzuinţă procesul de extindere, atât pentru a lăsa loc dialogului cu Federaţia Rusă, dar mai ales pentru a nu slăbi NATO prin apariţia unor dificultăţi importante în procesul de transformare. De asemenea, începerea unor demersuri de stabilire a unei relaţii de dialog cu China, asemănătoare parteneriatului NATO – Federaţia Rusă ar reprezenta un pas strategic important, având în vedere dimensiunea globală vizată de NATO.
De altfel, apare naturală asumarea de către Alianţă a unui rol mult mai proeminent în executarea de misiuni ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, ca "braţ înarmat". Aceasta este un câştig pentru ONU şi o soluţie pentru evaluarea forţelor NATO, pentru întărirea şi valorificarea capacităţilor de comandă, de planificare, tehnologice şi informaţionale. Deschiderea, cu predilecţie, către operaţiuni în sprijinul păcii, de ajutor umanitar şi în zona de urgenţe civile îi va asigura o mai bună receptare a rolului său în lume.
Totodată, securitatea membrilor Alianţei Nord-Atlantice va fi afectată în viitor de problema migraţiei, sub toate formele sale, atât migraţia forţei de muncă, dar şi migraţia ilegală. Mobilitatea forţei de muncă apare ca o caracteristică esenţială a globalizării, cu impact deosebit în economie, iar migraţia ilegală este strâns legată de fenomene precum criminalitatea organizată transnaţională, traficul de droguri şi materiale strategice. Statele europene deja sunt un "El Dorado" pentru populaţiile asiatice. Aşadar, este de preferat o atenţie serioasă a NATO şi asupra acestui fenomen, poate, la fel de mult ca şi asupra problemei securităţii energetice şi celei reprezentate de infrastructurile critice. Apoi, ţinând cont că statele care alcătuiesc NATO formează un conglomerat foarte important pentru economia mondială, cu ţări mari puteri economice, dar şi cu aspirante la statutul de ţări emergente şi dezvoltate, securitatea maritimă este necesar să fie o preocupare constantă a Alianţei. În acest moment, peste 90 la sută din comerţul mondial este legat de mările şi oceanele planetei, iar fluxurile comerciale interesează statele NATO.
Alianţa funcţionează pe principiul conform căruia securitatea fiecărui membru depinde de securitatea celorlalţi. În acest context, nici una dintre ţările membre nu îşi permite să uite un lucru: securitatea fiecărei ţări depinde mai ales de capacitatea de anticipare şi de acţiune proactivă a NATO.
Când regimurile comuniste din Europa de Est au căzut, Alianţei Nord-Atlantice i s-a cântat prohodul. Încheierea Războiului Rece prevestea sfârşitul unei organizaţii croite să ţină în şah Uniunea Sovietică. Dar o amplă reformă a Alianţei a orientat-o spre obiective şi structuri capabile să lupte cu terorismul, să combată traficul cu armele de distrugere în masă scăpate de sub control, să gestioneze crize, să ofere sprijin în cazul crizelor umanitare, să coopereze cu foştii adversari şi să impună pacea. Totodată, intervenţia la dezastre a devenit un nou deziderat, iar rolul în prevenirea conflictelor este tot mai important.
Astfel, NATO s-a transformat dintr-o organizaţie de apărare colectivă într-o "comunitate de securitate". Unii politicieni neglijează acest lucru şi, în viitor, tocmai această valenţă trebuie să fie întărită. Desigur, transformarea începută la summit-ul de la Praga, din 2002, a marcat reformularea modului de gândire al Alianţei. Din acest moment, căile şi mijloacele militare ale NATO trebuie să sprijine mutual instrumentele politice, civile şi economice ale naţiunilor membre.
Pornind de la acest postulat şi de la faptul că, potrivit tendinţelor actuale, rolul puterii armate în soluţionarea conflictelor se minimizează, transformarea de profunzime se impune a fi continuată la nivelul forţelor militare. În deceniile care vin, forţele NATO trebuie să fie în stare să acţioneze întrunit, să fie rapid dislocabile şi susţinute în teatrele de operaţii pe perioade lungi. În acest fel, NATO îşi poate arăta cu adevărat dimensiunea sa globală. Elementul principal al procesului de transformare al NATO este
Forţa de Răspuns a Alianţei, care va imprima caracterul expediţionar al blocului militar.
Legătura transatlantică apare puţin deteriorată, la nivelul ultimului an. Criza iraniană a adus faţă în faţă două tabere: SUA – Marea Britanie şi Franţa – Germania. Tabăra europeană, pe care se construieşte şi identitatea de securitate a continentului, este pistonată diplomatico-energetic de Federaţia Rusă. Pe de altă parte, SUA, care susţin extinderea NATO către est, ridică scutul antirachetă în Cehia şi în Polonia şi mută bazele americane din "bătrâna" Europă în "noua Europă", pot tempera conectarea Federaţiei Ruse pe filiera germano-franceză, prin forţa negocierilor bilaterale.
Totodată, este de notat câştigarea alegerilor în Franţa de către Nicolas Sarkozy. Acesta deja a invitat Londra la dans cu tandemul Paris – Berlin.
În prezent, Uniunea Europeană este în plină dezvoltare a unor capabilităţi proprii cu rol în securitate, precum Centrul European pentru Observaţii prin Satelit şi Agenţia Europeană de Apărare şi îşi doreşte o armată comună. Fără îndoială că acestea nu pot dubla capacităţile NATO, ci trebuie interconectate sistemelor NATO. Acest lucru este posibil să aducă şi avantaje economice, prin angrenarea actorilor de tipul marilor companii de armament în proiecte comune, cu beneficii şi în industria civilă. O competiţie de genul cursei înarmărilor, având drept jucători SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, Spania, va disipa efortul politico-militar din ultimii ani. Mai ales că Federaţia Rusă, dar şi China, îşi planifică o vitalizare majoră a comerţului în zona armamentului.
În perspectiva următorilor 20-30 de ani, este necesar ca Alianţa să abordeze cu multă chibzuinţă procesul de extindere, atât pentru a lăsa loc dialogului cu Federaţia Rusă, dar mai ales pentru a nu slăbi NATO prin apariţia unor dificultăţi importante în procesul de transformare. De asemenea, începerea unor demersuri de stabilire a unei relaţii de dialog cu China, asemănătoare parteneriatului NATO – Federaţia Rusă ar reprezenta un pas strategic important, având în vedere dimensiunea globală vizată de NATO.
De altfel, apare naturală asumarea de către Alianţă a unui rol mult mai proeminent în executarea de misiuni ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, ca "braţ înarmat". Aceasta este un câştig pentru ONU şi o soluţie pentru evaluarea forţelor NATO, pentru întărirea şi valorificarea capacităţilor de comandă, de planificare, tehnologice şi informaţionale. Deschiderea, cu predilecţie, către operaţiuni în sprijinul păcii, de ajutor umanitar şi în zona de urgenţe civile îi va asigura o mai bună receptare a rolului său în lume.
Totodată, securitatea membrilor Alianţei Nord-Atlantice va fi afectată în viitor de problema migraţiei, sub toate formele sale, atât migraţia forţei de muncă, dar şi migraţia ilegală. Mobilitatea forţei de muncă apare ca o caracteristică esenţială a globalizării, cu impact deosebit în economie, iar migraţia ilegală este strâns legată de fenomene precum criminalitatea organizată transnaţională, traficul de droguri şi materiale strategice. Statele europene deja sunt un "El Dorado" pentru populaţiile asiatice. Aşadar, este de preferat o atenţie serioasă a NATO şi asupra acestui fenomen, poate, la fel de mult ca şi asupra problemei securităţii energetice şi celei reprezentate de infrastructurile critice. Apoi, ţinând cont că statele care alcătuiesc NATO formează un conglomerat foarte important pentru economia mondială, cu ţări mari puteri economice, dar şi cu aspirante la statutul de ţări emergente şi dezvoltate, securitatea maritimă este necesar să fie o preocupare constantă a Alianţei. În acest moment, peste 90 la sută din comerţul mondial este legat de mările şi oceanele planetei, iar fluxurile comerciale interesează statele NATO.
Alianţa funcţionează pe principiul conform căruia securitatea fiecărui membru depinde de securitatea celorlalţi. În acest context, nici una dintre ţările membre nu îşi permite să uite un lucru: securitatea fiecărei ţări depinde mai ales de capacitatea de anticipare şi de acţiune proactivă a NATO.
