Votăm greşit de optsprezece ani

După optsprezece ani de alegeri libere, singurul lucru sigur e că, indiferent cu cine voi vota, voi vota greşit.După optsprezece ani de alegeri libere, indiferent ce am crezut în ziua votului, am votat greşit.Iar dacă mă voi duce la vot, la sfârşitul lui noiembrie, tot greşit voi vota.

Şi nu pentru că ar exista şi variante de vot bune. Am votat, votez şi voi vota greşit, prost, degeaba, pentru că, indiferent din cine a fost şi va fi compus Parlamentul român, el e şi rămâne o cârdăşie. Alianţele de după alegeri tot cârdăşii sunt. Guvernările sunt nişte cârdăşii la vedere. Parlamentul legiferează jaful, minciuna, fărădelegile, ştiind că nici una dintre instituţiile statului nu funcţionează independent de cârdăşiile sale oficiale şi subînţelese.

Dacă aş fi întrebat care persoană publică îmi pare demnă de respect, care dintre oamenii politici îmi inspiră încredere, aş răspunde fără să ezit că nu există nici în Parlament, nici în Guvern, nici în conducerile partidelor nici un om de la care să aştept mai mult decât a dovedit până acum că poate da. Şi nu pentru că politica nu se face fără compromisuri, ci dintr-un motiv strict românesc: oricât de bine intenţionat ar fi omul intrat în politică, nimic din ce e bun, sănătos, cinstit şi demn în el nu se mai vede şi nu se poate manifesta din cauza celor cu care are de-a face. Cine străbate o odaie plină de rahaţi, chiar dacă nu calcă în nici unul, când iese afară pute. Am şi o dovadă că nu doar eu, că noi toţi cei care am mers la vot am votat prost. Nimic din ce am votat nu mai e ca acum patru ani, ca în listele între care am avut de ales.

Una am votat şi alta am primit într-un timp foarte scurt. Aici e marea păcăleală, la configuraţia puterii. Suntem momiţi cu o formulă de guvernare, o votăm, iar după asta aleşii se încârdăşesc conform cu obiceiurile abjecte ale locului, ale Parlamentului. Atât de mult s-a instituţionalizat acest obicei, de a nu fi respectate deloc formulele de guvernare pe care le-au votat alegătorii, că migraţia de la un partid la altul la scurt timp după alegeri şi spargerea alianţelor cu care a fost prostit electoratul par instrumente europene ale democraţiei. Occidentul incriminează corupţia din România, nu şi efectele pe termen nedefinit ale corupţiei, ca mod de guvernare. Corupţia în România are un specific, nu seamănă la esenţă cu corupţia din alte ţări. E pe faţă, are susţinere parlamentară necondiţionată, e legiferată, a devenit o chestiune generală şi de bun-simţ. Nici un român nu vrea să nu se mai fure, tot ce vrea alegătorul român e să se fure mai puţin, rezonabil, cu milă. Poporul român l-ar vota acum cu urale pe preşedintele care i s-ar adresa, fără volute retorice, cinstit, pe înţeles: Dacă mă alegeţi, promit să nu luăm noi tot, promit să vă lăsăm ceva şi vouă! Veţi trăi mai bine, fiindcă o să vă lăsăm un pic mai mult decât bandiţii de dinaintea noastră.

E deasupra oricărei îndoieli că vom vota şi în toamna aceasta greşit. Vom vota fără să credem în eficienţa actului electoral. Vom vota ca să vadă Uniunea Europeană că e democraţie, nu fiindcă mai sperăm ceva.