Zig-zag

Spania va acorda, începând cu anul viitor, cetăţenie tuturor evreilor sefarzi izgoniţi cu sute de ani în urmă. Statul care i-a exilat (în limba ebraică, denumirea Spaniei este Sfarad) îşi recunoaşte astfel eroarea, chiar dacă asta îl va costa circa 30.000.000 de euro. Se estimează ca vreo 500.000 de surghiuniţi din pricini religioase să primească cetăţenia spaniolă. În vremurile acelea de prigoană, sefarzii şi-au luat, ca amintire, cheia de la casa din care erau alungaţi. Le-a fost de folos, iată, fiindcă au reuşit să descuie cu ea obtuzitatea intolerantă a unei lumi atât de antisemită ieri. O restitutio in integrum simbolică şi tardivă, dar binevenită şi dătătoare de speranţe pentru viitorul imediat.

Scoţienii au spus nu desprinderii de Regatul Unit. Separatiştii şi-ar fi vrut ţara independentă de Coroană, însă conservatorismul britanic a învins iarăşi. Slavă Domnului că a ieşit aşa, fiindcă maghiarii noştri ar fi ţinut-o întruna cu autonomia HAR-COV-ului. De aici încolo n-au ce precedent să invoce în faţa Europei şi, de aceea, talibanii din jurul lui Laszlo Tökes ar trebui să-şi mai pună pofta în cui.

Recent, turcii şi-au ales prin sufragiu direct preşedintele, un paşă democratic vasăzică. Americanii nu şi-au putut impune omul la Ankara, cu toată zâzania băgată în musulmanii din Cornul de Aur. Dar nu vor înceta să-i întărâte pe mai departe, yankeii ăştia nu ştiu să trăiască în pace cu străinătatea. Au nostalgia colonizării Vestului Sălbatic şi a masacrării indienilor. Şi, mai ales, a şerifului, oricând dezlegat să împuşte pe cine îi căşuna. Cu un asemenea bagaj etnogenetic, de ce să ne minunăm că au aprins fitilul războiului cam peste tot ?

Câtă maimuţăreală în strofocarea orban-oltenilor de a-l face vizibil pe mălăieţul Klaus Iohannis... Exasperaţi de moliciunea sibianului, colegii săi de alianţă se screm să-l trezească la viaţă. Ce mai scălâmbăială, cu comice răcnete de luptă, doar-doar Generalul şi-o alunga picoteala şi o vorbi. Este implorat să se arate poporului muieresc, care, cică, are vise erotice cu chipeşul minoritar german. Armata generalului aproape mort se căzneşte în fel şi chip să-l scoată din calmul transilvănean pe necarismaticul neamţ, dar mă tem că nu va reuşi până la alegerile din noiembrie. Poate după, însă cred că va fi târziu, în bancuri, ardeleanul se prinde de şpilul unei cimilituri mult după ce o aude...
Altminteri, cum s-o simţi sobrul reprezentant al Dreptei auzindu-i pe purtătorii săi de campanie maimuţărindu-l în aşa hal? Nu i-o fi jenă de ridicolul în care este pus? Parcă, zău!, Iohannis nu e tocmai soluţia nemţească la problemele dâmboviţene. Sper să mă înşel, deşi timpul nu-l va menaja deloc.

“Sunteţi ofiţer acoperit?” l-a întrebat un reporter pe Victor Ponta. “Şi dacă aş fi, tot n-aş putea să vă spun”, a răspuns prompt şi zâmbitor prezidenţiabilul. Mi-a plăcut ieşirea din capcana întinsă de zurbagiul din Deal, semn că politicianul pesedist s-a maturizat, s-a hârşiit. La fel de bine cădea să-l întrebe şi el pe curios acelaşi lucru, că şi în presă sunt suspectaţi destui că au dublă comandă. Chiar, ce-ar răspunde toţi turceştii ăştia cu patalama de ziarişti la nesuferita întrebare?

“În sfârşit, Bucureştiul are un Primar general care să-l reprezinte cu adevărat”, l-a complimentat premierul pe Sorin Oprescu. Care o fi subînţelesul vorbelor cu pricina, că eu tot nu m-am dumirit? Capitala e un oraş fără fason, neprietenos, murdar, haotic, eterogen, oriental şi, în locul Primarului general, aş începe să mă tem. Albania se învecinează cu Grecia, iar Victor Ponta a mărturisit că are rădăcini în ţara lui Skanderberg. D-aia nu m-aş încrede în darul de vorbe al primului dintre miniştri.