x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun „All England Club" - sufrageria lui Roger Federer

„All England Club" - sufrageria lui Roger Federer

de Andy Stanescu    |    09 Iul 2007   •   00:00
„All England Club"  -  sufrageria lui Roger Federer

Lacrimi de bucurie pentru Roger Federer, cel care a egalat recordul de 5 victorii consecutive la „All England Club", detinut de un alt supercampion al sportului alb, Bjorn Borg. Dupa o finala in care rivalul Rafael Nadal s-a autodepasit pe gazonul de la Wimbledon, elvetianul s-a impus cu 7-6, 4-6, 7-6, 2-6, 6-2.

Lacrimi de bucurie pentru Roger Federer, cel care a egalat recordul de 5 victorii consecutive la „All England Club", detinut de un alt supercampion al sportului alb, Bjorn Borg. Dupa o finala in care rivalul Rafael Nadal s-a autodepasit pe gazonul de la Wimbledon, elvetianul s-a impus cu 7-6, 4-6, 7-6, 2-6, 6-2. Partida a fost una viu disputata, echilibrul mentinandu-se pana in setul al 4-lea, cand genunchiul drept al „toreadorului" Nadal a inceput sa cedeze.

Â
ROGER WIMBLEDON. In „decisiv" Federer si-a dominat adversarul, liderul mondial obtinand un break ce s-a dovedit hotarator pentru soarta finalei. Mai odihnit si poate mai calm decat adversarul sau, elvetianul a castigat cea de-a 13-a disputa cu „Rafa" Nadal, cel pe care ploaia londoneza l-a obligat sa joace aproape fara pauza in ultimele 2 saptamani. Chiar daca tenismanul din tara cantoanelor si-ar fi dorit sa primeasca cel mai ravnit trofeu al circuitului ATP din mana lui Bjorn Borg, tot ducele de Kent a fost cel care a facut onorurile. Duelul dintre cei doi „granzi" ai tenisului mondial va continua la US Open. Va fi poate randul lui Nadal sa triumfe.

Â
La dublu masculin, francezii Michael Llodra si Arnaud Clement si-au adjudecat trofeul, invingandu-i in finala pe detinatorii titlului, fratii Bob si Mike Bryan, cu scorul de 6-7 (5/7), 6-3, 6-4, 6-4. In finala de simplu juniori, americanul Donald Young a dispus de bielorusul Vladimir Ignatici (cap de serie nr. 1) cu 7-5, 6-1. Poloneza Urszula Radwanska s-a impus in fata americancei Madison Brengle cu 2-6, 6-3, 6-0, in finala rezervata junioarelor.

×
Subiecte în articol: magazin