În ultima zi a sărbătorilor de San Fermin, toreadorul Jose Prados, "El Fundi", a încasat o puternică lovitură... în fund, în timpul celei de-a şaptea coride.
În ultima zi a sărbătorilor de San Fermin, toreadorul Jose Prados, "El Fundi", a încasat o puternică lovitură... în fund, în timpul celei de-a şaptea coride. Jose Pedro Prado Martin s-a născut la 23 decembrie 1966, la Fuenlabrada (Spania). El este considerat unul dintre cei mai buni toreadori ai momentului
Karaoke: Au cîntat 216 ore în continuu
Un club din Finlanda a stabilit un nou record mondial pentru cea mai lungă sesiune de karaoke organizată vreodată, cu 216 ore de cîntat continuu, informează Rompres. "Un oficial al Guinness Book of World Records ne-a oferit un certificat, iar acum recordul este deţinut de Finlanda şi Kouvola Karaoke Club", a declarat Arto Nikunen, mîndrul preşedinte al clubului. Recordul precedent fusese deţinut de China, cu 214 ore de cîntat fără întrerupere.
Guinness Book: Cel mai cuprinzător arbore genealogic
Roy Blackmore din Taunton (Marea Britanie) a petrecut 28 de ani din viaţă pentru a-şi descoperi strămoşii. După ce a cheltuit 20.000 de lire sterline, bătrînul de 76 de ani a aflat că rădăcinile familiei sale sînt bine adîncite în istorie, informează The Sun. Potrivit arborelui său genealogic, bărbatul se înrudeşte cu William Cuceritorul (1066-1087) şi Alfred cel Mare (849-899). Blackmore vrea acum ca descoperirea sa să intre în Cartea Recordurilor la capitolul cel mai cuprinzător arbore genealogic, bărbatul demonstrînd că are 9.390 de strămoşi şi că el este cea de-a 37-a generaţie înrudică cu William Cuceritorul şi cea de-a 45-a cu Alfred cel Mare.
Record: 7,08 secunde pentru un cub Rubik
Un nou record a fost stabilit şi la rezolvarea cubului Rubik, în cadrul unei competiţii desfăşurate în Cehia, informează Rompres. Olandezului Erik Akkersdijk (18 ani) nu i-au trebuit decît 7,08 secunde pentru a aranja culorile, lăsîndu-i muţi de uimire pe ceilalţi competitori. Reprezentantul Australiei chiar este convins că va fi foarte greu ca cineva să egaleze performanţa tînărului olandez. Recordul precedent fusese stabilit de japonezul Yu Nakajima, cu un timp de 8,72 secunde, realizat la Open-ul Kashiwa 2008, găzduit de ţara sa natală.
Rusia: Pipăirea sînilor, pe piedestal
Un monument ce reprezintă mîna unui bărbat care apucă un sîn generos de femeie a fost dezvelit într-un oraş din Rusia, relatează Rompres. Oficialii din Bataisk, oraş situat în regiunea Rostov, au declarat că monumentul va aduce fericire în familia oricărui bărbat care îl va atinge. Potrivit presei locale, sculptorul care a realizat monumentul, Anatoli Sknarin, a fost inspirat de o operă de artă similară, văzută în celebrul Cartier Roşu din Amsterdam.