10:02 • Candidatul la învestitura republicană Mitt Romney a câştigat în faţa rivalului său, John McCain, alegerile primare din statul Michigan, desfăşurate marţi, generând o situaţie haotică ce face dificilă desemnarea unui favorit în această cursă, relatează Reuters.
Candidatul la învestitura republicană Mitt Romney a câştigat în faţa rivalului său, John McCain, alegerile primare din statul Michigan, desfăşurate marţi, generând o situaţie haotică ce face dificilă desemnarea unui favorit în această cursă, relatează Reuters.
EXUBERANT. În urma victoriei, Romney a spus: "Această seară marchează începutul unei reveniri, o revenire pentru America. Seara aceasta reprezintă o victorie a optimismului în faţa pesimismului specific Washingtonului". Victoria lui Mitt Romeny în statul Michigan a generat o situaţie haotică în desemnarea unui favorit pentru candidatura la învestitura republicană la alegerile prezidenţiale. Trei candidaţi din partea republicanilor au câştigat alegerile în trei regiuni diferite. Astfel, McCain, un senator din statul Arizona, a câştigat alegerile primare de săptămâna trecută din New Hampshire, iar fostul guverantor al statului Arkansas, Mike Huckabee, a câştigat alegerile de la 3 ianuarie din statul Iowa. După numărarea a 89 la sută din voturi, Romney a câştigat alegerile din Michigan cu un scor detaşat, de 39 de procente, faţă de 30 la sută din voturi, cât a obţinut McCain, sau 16 de procente, cât a înregistrat Mike Huckabee. "Pentru un moment am crezut că va fi uşoară campania din New Hampshire", a spus McCain, aflat într-un turneu de campanie în Carolina de Sud, unde a ajuns înainte de aflarea rezultatelor alegerilor din Michigan.
CURSA CONTINUĂ. Cursa republicană va continua sâmbătă în Nevada şi Carolina de Sud, iar mai apoi în Florida, la 29 ianaurie, după care urmează alegeri primare în 22 de state, la 5 februarie. Şi Huckabee s-a îndreptat spre Carolina de Sud înainte de afla rezultatul alegerilor din Michigan. Romney ajunge aici în cursul zilei de miercuri. Potrivit exit poll-urilor Romney şi Huckabee şi-au disputat chiar şi electoratul evanghelic în Michigan, care a adus victoria lui Huckabee în statul Iowa. Candidaţii în cursa republicană din Michigan, stat care se confruntă cu cea mai sporită rată a şomajului dintre toate statele americane, de 7,4 la sută, cu trei procente mai mult faţă de media naţională, au marşat pe problema economiei în cadrul campaniei. McCain a promis taxe mai mici, reducerea cheltuielilor guvernamentale, care ar determina sporirea competitivităţii globale a Statelor Unite şi crearea de noi locuri de muncă în industria constructoare de maşini. Romney l-a catalogat pe McCain drept pesimist, făcând referire la participarea sa la Olimpiada de la Salt Lake City şi la faptul că este un om de afaceri. Romney a subliniat în cadrul campaniei şi faptul că este originar din Michigan. Tatăl său a fost un om de afaceri şi unul dintre guverantori în anii '60.