x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun „Am renunțat la locul de muncă al visurilor mele și nu am fost niciodată mai fericit!”

„Am renunțat la locul de muncă al visurilor mele și nu am fost niciodată mai fericit!”

14 Oct 2015   •   15:18
„Am renunțat la locul de muncă al visurilor mele și nu am fost niciodată mai fericit!”

„Acum trei luni am ajuns să lucrez unde mi-am dorit întotdeauna. 10 săptămâni mai târziu mi-am dat demisia.” - acesta este începutul poveștii unui tânăr de 24 de ani, care a renunțat la jobul mult visat pentru a-și păstra sănătatea.

Bărbatul relatează pentru metro.co.uk că totul a început când avea 14 ani. În drum spre școală obișnuia să citească revista NME, iar profesorul lui preferat a început să îi alimenteze speranța că într-o bună zi ar putea să scrie pentru publicația respectivă.

Adolescentul de atunci a început să creadă în acest vis și, bineînțeles, a hotărât să scrie. Mai mult decât atât, a dat startul unei vânători pentru internship-uri și stagii de practică și își petrecea weekend-urile, vacanțele și tot timpul liber muncind, pentru a avea posibilitatea să mai adauge un nume pe CV.

Toate aceste eforturi au fost depuse în speranța că , într-o bună zi, eforturile vor fi răsplătite. 10 ani plini și agitați au trecut, parcă, fără să se simtă și băiatul plin de vise, devenit acum bărbat, a primit jobul perfect în cadrul unei companii foarte respectate din domeniu.

În ciuda iluziilor pe care și le făcuse, locul de muncă nu i-a adus un program fix și timp liber pe care să îl petreacă cu cei dragi, ci din contră, weekenduri ocupate, trezire la 4:30 dimineața și un program impredictibil, care se schimba continuu.

În acel moment a conștientizat că viața lui nu era cu nimic diferită față de perioada petrecută ca intern. Era în continuare falit, extenuat, singur și izolat de iubită și familie.

Plecat în vacanță cu părinții și prietena, și-a dat seama că se află pe marginea prăpastiei și că e necesară o schimbare. Timp de 10 ani nu avusese timp să respire și nici nu se punea problema să aibă timp de socializare.

După numeroase convorbiri telefonice și liste de argumente pro și contra, a hotărât să își dea demisia. În mod curios, a descoperit că reacțiile celor din jur erau neprietenoase, toți considerând că face o mare greșeală.

A rămas ferm și a subliniat că în ciuda faptului că este ambițios și determinat să aibă succes, nu este dispus să își sacrifice sănătatea fizică și mentală și relațiile cu cei dragi.

După o lungă perioadă de introspecție, a constatat că era îndrăgostit de prestigiul respectivului loc de muncă, nu de locul de muncă în sine. Luând o pauza de la haosul existenței de la birou a conștientizat că cele mai importante lucruri în viață sunt departe de sediile companiilor pentru care au lucrat.
 

×
Subiecte în articol: loc de munca