x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Amy Winehouse atacă un al treilea fan

Amy Winehouse atacă un al treilea fan

de Nicoleta Craciun    |    09 Iul 2008   •   00:00
Amy Winehouse atacă un al treilea fan

13:09 • Cântăreaţa britanică Amy Winehouse a atacat, pentru a treia oară pe parcursul ultimelor două săptămîni, un fan, într-un club londonez, sîmbătă noaptea

Cântăreaţa britanică Amy Winehouse a atacat, pentru a treia oară pe parcursul ultimelor două săptămîni, un fan, într-un club londonez, sîmbătă noaptea.Fanul atacat, Wayne Lindsay, a declarat că era în spatele cîntăreţei cînd aceasta s-a întors şi l-a lovit de trei ori.

"Nu a existat niciun motiv pentru care să îi sară ţandăra. Dar, clar, ea considera că am făcut ceva. Era sălbatică. A cedat. Parcă avea voci în cap", a declarat Lindsay.

La cîteva ore după acest incident, Winehouse a atacat un fan în faţa casei sale, în timp ce acesta încerca să îi facă vedetei o fotografie.

"Amy a fost ciupită de fund şi l-a acuzat pe respectivul fan că îi face poze. S-a enervat şi l-a îmbrîncit", a declarat o sursă pentru tabloidul The Sun.

Este pentru a treia cînd Winehouse atacă un fan. Weekend-ul trecut, ea a lovit un fan care a tras-o de par, în timpul festivalului de la Glastonbury.

În ultimul an, Winehouse a constituit unul dintre subiectele preferate ale tabloidelor britanice, mai mult pentru scandalurile provocate decît pentru muzica sa. Cîntăreaţa cu o voce excepţională este cunoscută pentru problemele sale legate de consumul de droguri, alcool, tendinţa de automutilare, anorexie şi bulimie. Amy Winehouse a efectuat deja cîteva cure scurte de dezintoxicare, de doar cîteva zile: în august, septembrie şi noiembrie 2007 şi la începutul acestui an.

Winehouse, în varsta de 24 de ani, a cîştigat cele mai importante cinci distincţii la ediţia din 2008 a premiilor Grammy, pentru cea mai bună înregistrare şi cel mai bun cîntec - "Rehab" -, revelaţia anului, cea mai bună artistă pop solo şi cel mai bun album pop - "Back to Black", cu care a devenit celebră la nivel internaţional. De asemenea, cîntareaţa a primit trei premii Ivor Novello, care recompensează excelenţă în compoziţia muzicală.

×
Subiecte în articol: magazin winehouse